- Home
- Sănătate
- BUCUREŞTI, (26.02.2020, 06:16)
- Ioana Scholler
Insomniacii garantează că poţi adormi în doar 60 de secunde cu metoda „4-7-8”
- Să nu poţi dormi este unul dintre cele mai frustrante lucruri.
- Majoritatea oamenilor ar încerca aproape orice ca să reuşească să aţipească măcar un pic.
- Aşadar, oricine nu a reuşit să adoarmă cu trucuri obişnuite ar trebui să încerce meteoda „4-7-8”, scrie mirror.co.uk.
Urmărește
5520 afișări
Sursa foto: Profimedia
Adepţii acestei metode susţin că durează mai puţin de un minut şi este extrem de simplă, potrivit MedicalNewsToday.
Andrew Weil, specialist în medicină integrativă, de la Universitatea din statul american Arizona, a explicat că această tehnică de respiraţie este împrumutată de la yoghinii din India, care o folosesc în timpul meditaţiei.
„Este cea mai bună metodă pentru a reuşi să adormi din nou atunci când te trezeşti în mijlocul nopţii. Pur şi simplu inspiri pe nări timp de patru secunde, îţi ţii respiraţia timp de şapte secunde, iar apoi expiri încet timp de alte opt secunde”, a spus Weil.
Metoda trebuie repetată de câte ori este nevoie până când persoana reuşeşte să adoarmă.
În afară de faptul că îi ajută pe oamenii care suferă de insomnie, această metodă mai poate fi folosită şi pentru calmare în situaţii stresante, dar şi pentru aplanarea momentelor de conflict. Metoda funcţionează atât de bine pentru că forţează încetinirea bătăilor inimii.
Weil recomandă folosirea acestei tehnici de două ori pe zi pentru a putea observa cu adevărat beneficiile sale, dar şi completarea ciclului doar de patru ori la început.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe