Sporturile de iarnă: ce trebuie să ştim înainte de a ne urca pe schiuri / placă

Ninsorile din această iarnă au redeschis apetitul oamenilor pentru sporturile de iarnă. Acesta este şi motivul pentru care foarte mulţi dintre pasionaţii sporturilor albe au revenit pe pârtii, acolo unde cele mai frecvente tipuri de mişcare sunt legate de schi sau snowboarding.

Trebuie, însă, să fim atenţi la felul în care ne reîntoarcem la aceste sporturi şi la intensitatea efortului fizic pe care îl planificăm pentru acest tip de activitate. Pentru că, din păcate, din ce în ce mai multe accidente au loc în timpul vacanţelor la munte şi multe dintre ele ţin de o dozare greşită a efortului, combinate de dorinţa unora de a-şi depăşi limitele.

Pentru a afla mai multe informaţii pe această temă, am vorbit cu medicul chirurg ortoped Vlad Predescu, specializat în traumatologie sportivă şi protezare articulară.

Pregătirea fizică înainte de sezon

În primul rând, trebuie să luăm în calcul faptul că schiatul sau snowboardingul au nevoie de o perioadă de pregătire înainte de a ajunge în forma optimă pentru a practica acest sport.

“Este foarte important să fim conştienţi că forma fizică şi mentală pe care o aveam la finalul sezonului trecut de schi nu se regăseşte şi în prezent, chiar dacă sunteţi persoane active, care merg frecvent la sala de fitness. Cel mai periculos sport de iarnă este cel pe care nu ştii să îl practici şi pe care îl încerci fără un minim instructaj şi fără echipamentul adecvat.” ne avertizează medicul.

Statistic, aproape 45% din accidentele care au loc la schi afectează genunchiului, motiv pentru care este imperios necesar un program de antrenare a muşchilor care susţin această articulaţie. Medicii traumatologi recomandă cel puţin două luni de exerciţii menite să completeze rezistenţa corpului nostru, aşa că pregătirea pentru sezonul de schiat trebuie începută încă din toamnă.
Sunt recomandate exerciţiile care se canalizează pe antrenarea echilibrului şi a capacităţii organismului de a realiza mişcări pe un plan înclinat, precum şi pe întărirea muşchilor de la nivelul membrelor inferioare, în special musculatura coapsei şi cea fesieră.

Nu epataţi în sporturile de iarnă

Medicii ortopezi specializaţi în traumatologie sportivă susţin că cele mai multe accidente la schi sau snowboard au loc în primele zile ale sezonului, atunci când persoanele bravează sau forţează anumite tehnici pe care nu le stăpânesc. În principiu, cei fără experienţă au tendinţa să îşi fixeze foarte strâns echipamentul şi, prima dată când vor cădea, schiurile nu mai sar corespunzător din picioare şi aşa apar accidentele.

Din păcate, mai există şi o altă categorie de practicanţi ai sporturilor de iarnă: cei care au avut deja un traumatism la nivelul articulaţiei şi care, în loc să le trateze corespunzător, încearcă să le protejeze cu diferite tipuri de orteze. În această situaţie, rezultatele sunt şi mai grave în cazul unui accident, chiar dacă acesta pare, la prima vedere, să nu fie foarte grav.

Afecţiunile cel mai des întâlnite

Fracturile sunt, de asemenea, des întâlnite în cazul celor care practică sporturi de iarnă. În cazul acestora, contextul clinic şi diagnosticul sunt destul de clare, aşa că persoana în cauză întrerupe orice formă de efort intens şi apelează la ajutorul specialiştilor.

În cazul unor rupturi sau leziuni ligamentare, lucrurile stau mult mai diferit. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt suprasolicitările ligamentelor, întinderea acestora sau chiar o ruptură parţială a ţesutului. Dacă sunt identificate în timp util, toate acestea se pot vindeca de la sine, într-un interval de repaus de la câteva zile până spre câteva săptămâni, în funcţie de gravitate. “
Cele mai grave sunt însă rupturile ligamentare, care sunt asociate cu entorsele de genunchi. Consider că ruptura de ligament încrucişat anterior este principala problemă medicală care ajunge să fie tratată de medicii ortopezi, atunci când ne referim la cei care practică sporturi de iarnă.” susţine doctorul Vlad Predescu.

Ruptura de ligament încrucişat anterior

Situaţia în cazul rupturilor de ligamente este oarecum atipică. Chiar dacă există o manevră greşită a schiorului şi are loc un accident, o ruptură sau o leziune ligamentară nu impiedică persoana respectivă să îşi continue coborărea. De cele mai multe ori se întâmplă aşa şi, astfel, o leziune mai uşoară la momentul accidentului tinde să se agraveze. Abia la câteva ore, după ce trece efectul adrenalinei şi a efortului fizic intens, durerile devin din ce în ce mai puternice.

“Dacă simţiţi o instabilitate a genunchiului sau sentimentul că articulaţia scapă, luaţi legătura de urgenţă cu un cabinet ortopedic, astfel încât să puteţi face investigaţiile necesare. Foarte important: nu este nevoie de o intervenţie de urgenţă, aşa cum primesc sfaturi mulţi dintre pacienţii noştri, care sunt îndrumaţi către cel mai apropiat spital de pârtie. Puteţi aştepta câteva zile, astfel încât procedura medicală să fie realizată de un medic ortoped traumatolog, cu mare experienţă în astfel de proceduri, într-un spital cu aparatură adecvată”, concluzionează Vlad Predescu.
Din fericire, rata de succes a unor astfel de operaţii de refacere a ligamentului este una mare, astfel că şansele ca pacientul să revină pe pârtie în sezonul următor sunt reale. Însă totul depinde de precizia operaţiei şi de corectitudinea efectuării procedurilor de recuperare post intervenţie.

Leziunile de menisc

Frecvente sunt şi leziunile de menisc care apar în momentul producerii unor mişcări bruşte de răsucire a genunchiului, în timp ce greutate corpului este sprijinită pe membrul aflat într-un punct fix, aşa cum este cazul schiurilor. În majoritatea cazurilor, genunchiul se umflă la câteva ore după ce traumatismul a avut loc. Durerea îşi face şi ea apariţia, mai mult atunci când piciorul este în extensie.

În cazuri extreme, atunci când un fragment de menisc rămâne blocat între femur şi tibie, durerea devine puternică. Diagnosticarea se face de către medicul ortoped, prin examinare clinică coroborată cu investigaţii RMN. În prima etapă, tratamentul este unul conservator, cu repaus, prin aplicarea unor comprese cu gheaţă, purtarea unui bandaj menit să prevină umflarea, alături de prescrierea unor medicamente antiinflamatoare şi analgezice. Dacă efectele nu sunt cele dorite în urma acestor proceduri, tratamentul chirurgical devine singura opţiune viabilă de recuperare completă.