Amenzi de 923.000 de lei, la depozitele de deşeuri periculoase din toată ţara

Amenzi de 923.000 de lei au fost aplicate firmelor care se ocupă de depozitarea şi gestionarea deşeurilor periculoase din toată ţara, în urma a 320 de controale, efectuate în octombrie de Garda de Mediu, în prezent derulându-se noi controale coordonate de ministrul Mediului Rovana Plumb.

Urmărește
369 afișări
Imaginea articolului Amenzi de 923.000 de lei, la depozitele de deşeuri periculoase din toată ţara

Amenzi de 923.000 de lei, la depozitele de deşeuri periculoase din toată ţara

Garda Naţională de Mediu (GNM) a efectuat 320 de controale la operatori economici din toată ţara care desfăşoară activităţi de stocare temporară, depozitare finală sau valorificare a deşeurilor periculoase.

În urma acestora, au fost aplicate 34 de amenzi în valoare de 923.000, 11 avertismente şi s-a dispus suspendarea activităţii unei societăţi până la obţinerea acordului de mediu, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Printre neregulile constatate, s-au numărat spaţii de depozitare insuficient amenajate, eliminarea unor deşeuri în afara spaţiilor de depozitare, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a unor deşeuri, prezenţa unor deşeuri care nu figurau în autorizaţia de mediu, neconcordanţe între evidenţele scrise şi situaţia de pe teren.

Comisarii GNM au dispus şi măsuri la termen de remediere a neregulilor constatate. Întrucât termenele pentru aceste măsuri impuse de autorităţile competente au expirat, s-a început verificarea obiectivelor controlate anterior pentru a constata dacă au fost realizate măsurile trasate.

Astfel, ministrul Rovana Plumb a mers în judeţul Neamţ pentru o sesiune de controale neanunţate.

În cadrul acestor acţiuni, s-a constatat că societatea Tehnomedica a demarat construirea unui depozit de deşeuri periculoase, finanţat parţial de Ministerul Mediului prin Fondul de Mediu, fără a respecta actele de reglementare emise şi condiţiile din proiectul aprobat şi finanţat. Măsura luată în urma controlului a fost suspendarea acordului de mediu, fapt ce conduce la anularea autorizaţiei de construire şi suspendarea finanţării prin Fondul de Mediu. De asemenea, au fost demarate procedurile de verificare pentru recuperarea sumelor finaţate prin Fondul de Mediu, acolo unde este cazul.

Cel de-al doilea control în judeţ a fost făcut la societatea Ecolis. Acesta a vizat gestionarea şi trasabilitatea deşeurilor periculoase, colectate de pe raza mai multor judeţe în cantităţi semnificative. În urma verificărilor efectuate la alţi agenţi economici care au desfăşurat relaţii comerciale cu societatea verificată, au fost constatate diferenţe între cantităţile înscrise în documente şi cele constatate la faţa locului de către comisarii GNM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici