COMENTARIU Marius Oprea | Ceauşescu era mai liberal decît Florin Cîţu: înainte de 1989, bugetul se construia pe venituri şi 25% mergea în investiţii

Mai jos, sub ei, la poarta fiecărui minister aşteaptă vociferînd slujbaşii arondaţi, cu traistele goale. Şi cer să le fie umplute. Mitingurile, pe categorii de nemulţumiţi, au început odată cu discuţiile pe caşcavalul bugetar, cu ştiinţa copilului că acela care ţipă mai tare primeşte primul suzeta.

De ani buni, toate aceste discuţii pleacă de la faptul că, faţă de perioada de dinainte de 1989, cînd bugetul se constituia avînd ca fundament veniturile, acum se face pe cheltuieli. În vremea lui Ceauşescu, termenul ”deficit” era similar cu sabotajul. Nici nu se putea vorbi despre aşa ceva – ar fi fost un coşmar pentru ”finanţiştii” regimului. Întrebaţi-l pe domnul Văcăroiu, lucra atunci la Comitetul de Stat pentru Planificare! Aşa că, în mod paradoxal, bugetul comunist respecta regula de aur a echilibrului bugetar din liberalismul clasic: din buget, fundamentat pe venituri, 25% mergea pe investiţii.

Cu o planificare riguroasă a vărsămintelor către bugetul de stat, se asigura fluxul cheltuielilor curente, reduse la tot pasul prin politici de economie restrictivă, pînă la a fi uneri aberante, precum cele care loveau grav în populaţie (cum a fost economia la carburanţi şi energie electrică) şi contraproductive pe termen lung (precum suprimarea importurilor tehnologice, necesare pentru mentenanţa fluxurilor de producţie), dar asigurau, an de an, excedente care au permis regimului să plătească datoria externă. ”Performanţa” s-a realizat printr-un control strict al cheltuielor de producţie, de consum ale populaţiei şi prin supravegherea balanţei comerciale, care trebuia să asigure cantităţi suficiente de bunuri la export, indiferent de nevoile românilor, pentru a înregistra la final de an un sold excedentar.

Dar tehnologiile învechite şi lipsa de motivaţie a muncitorilor care aveau un trai mizer au făcut ca, în cele din urmă, atunci cînd în 1987 s-a introdus un nou indicator, acela al ”producţiei vîndute şi încasate”, să se vadă că majoritatea unităţilor industriale mari produceau ”pe stoc” o marfă de proastă calitate şi nevandabilă, că ”veniturile” erau pe hîrtie şi că economia românească se afla, de fapt, în faliment. Cum-necum, poporul a fost nevoit să strîngă cureaua, ca să se plătească atît datoria externă, cît şi Casa Poporului, unde acum aleşii noştri vor vota un buget care e din nou unul al austerităţii. Înainte de 1989, sărăcia şi lipsurile veneau din faptul că minus cu minus trebuiau, musai, să iasă plus: diferenţa o plătea poporul, din ce în ce mai înfometat şi trăind în întuneric şi frig.

După 1989, spre deosebire de Ceauşescu, care ţinea la ”chiverniseală” şi mai întîi aduna ce ştia că poate aduna, pentru a împărţi cu zgîrcenie acolo unde trebuia musai să dea, de-alde Cîţu încep de la coadă la cap: de la cheltuieli, spre venituri. De aici, toate certurile care mocnesc. Premierul, alături de miniştri, stau gînditori în jurul mesei şi se uită la caşcaval: ”Cel mai probabil bugetul nu va fi gata săptămâna aceasta. Trebuie să ne încadrăm într-un deficit de 7 - 7,2%. Trebuie să tăiem de undeva”, a declarat o sursă guvernamentală. Caşcavalul e prea mic, chiar dacă celui adevărat, calculat din venituri, i se adaugă şi o felie virtuală, de 7 pînă la 7,2%, cît ne-a permis Uniunea Europeană să avem deficit. Pe scurt, n-avem nicicum bani destui pentru suma traistelor goale, adunate în spatele miniştrilor care, oricît s-ar uita la caşcaval, acesta nu se lasă hipnotizat şi nu creşte de la sine.

Pe lîngă plăţile salariilor bugetarilor, care pîndesc din spatele miniştrilor de resort, mai sînt pensionarii. Premierul Cîţu ne-a speriat deja: ”costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei, faţă de anul trecut”: asta fără să creasă pensile. Ştiţi de ce? Cine se pensionează la 45 de ani? Şi cu ce pensie?... aşa că prim-ministrul Cîţu a lăsat să se înţeleagă că pensiile vor fi majorate doar ”cu rata inflaţiei, potrivit legii”. Şi-atît. Pînă să vină ”reaşezarea pensiilor, pe o bază echitabilă” după o nouă lege şi recalcularea lor în funcţie de contributivitate şi nu de caracterul lor ”special” (n-am mai auzit nimic de la USR pe această temă, de cînd sînt la guvernare), pe care ne-o promite doamna Turcan, cred că va ieşi dînsa la pensie, pentru limită de vîrstă.

Aceeaşi poveste e şi cu salariile: ar fi o creştere, undeva între 3 şi 8%, spun iar ”sursele”, ceea ce înseamnă că s-ar putea duce chiar spre 10 procente, dar domnul Cîţu spune, din colţul gurii: ”creşterea veniturilor să nu mai fie una decisă politic în fiecare an, să fie una legată de performanţa economiei". Ceea ce îmi aminteşte de un alt finanţist de marcă, domnul Văcăroiu, deja pomenit  aici, care anunţa victorios, la vremea lui, ”creşterea economică zero”. Cam asta se va alege şi din dorinţa domnului Cîţu: zero. Da, regiile şi diferitele agenţii ale statului vor avea, ca în anii trecuţi, performanţă zero, dar salariile vor creşte. Sînt multe guri de hrănit, la trei partide odată.

Şi mai e şi problema cu covid-ul, alţi bani, altă distracţie: prim-ministrul Cîţu a şi anunţat luni că toate calculele bugetului au pornit de la cheltuielile din sănătate: „Sîntem încă în pandemie, la aceasta s-a adăugat şi campania de vaccinare, resursele suplimentare pentru plata vaccinului, bineînţeles, dar şi pentru susţinerea campaniei de vaccinare, deci bugetul de aici a pornit”, a afirmat Cîţu, care a mai zis că în bugetul pentru 2021 vor fi două priorităţi: investiţiile şi sănătatea. Cu sănătatea, n-are încotro. Cu investiţiile însă, mai mult ca sigur că acesta e un ”fonfleu”, o figură de stil jurnalistică şi un secret atît de bine păzit de breaslă, încît n-a ajuns să fie definit în niciun dicţionar din România.

N-are de unde, vorba lui Moromete. Dacă din caşcaval s-ar duce un sfert pe investiţii, ca-n vremea lui Ceauşescu, atunci prim-ministrul Cîţu ar trebui să reducă la salariul mediu pe economie salariile tuturor celor din ”servicii”, să facă la fel cu cele din vestitele ”Regii”, minele de aur ale lui Solomon şi sinecurile pentru clientela fiecărui guvern, cît să mai reducă şi din salariile demnitarilor, şi din numărul lor. Nicio variantă din cele de mai sus nu e acceptată, ori acceptabilă pentru cele trei guri de hrănit ale coaliţiei. Aşa că pe caşcaval vor scrie cu pixul, pe o bucată de un sfert din el ”investiţii”, şi-o vor hali şi pe aceea, mai tîrziu.

Şi aşa, în lipsa investiţiilor, caşcavalul va fi tot mereu cam acelaşi, că dacă nu cumperi vaci, n-ai lapte, dacă n-ai lapte, de unde caşcaval?