- Home
- Social
- PITEŞTI, (24.07.2019, 16:28)
- Departamentul Corespondenţi
Evoluţie alarmantă a virsului pestei porcine africane în judeţul Argeş: Cinci noi focare, confirmate
Trei noi focare de pestă porcină au fost confirmate în Argeş, pe un fond de vânătoare din Vultureşti şi în două locuri din comuna Vlădeşti. Peste 190 de mistreţi vor fi vânaţi, iar porcii din zona gospodăriilor afectate au fost deja omorâţi, a anunţat, miercuri, Prefectura Argeş.
Urmărește
258 afișări
Prefectura Argeş a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că Centrul Local de Combaterea a Bolilor la Animale a aprobat planurile de măsuri pentru alte 3 focare de pestă porcină africană apărute pe raza judeţului, după ce analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului.
Un focar a fost declarat pe teritoriul fondului de vânătoare 24 Mâzgana, comuna Vultureşti, la un mistreţ găsit mort în pădure şi alte două, într-o exploataţie nonprofesională şi într-o gospodărie, în comuna Vlădeşti.
Potrivit autorităţilor, în situaţia focarului de pestă la mistreţ, se vor aplica măsurile specifice propuse de Direcţia Sanitară Veterinară Argeş, inclusiv vânarea tuturor exemplarelor din zona infectată şi se vor recolta analize la animalele vânate, înainte de îngroparea lor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
În zona infectată, sunt 192 de exemplare de mistreţ, iar în zona tampon, conform datelor deţinute de Garda Forestieră Argeş, sunt 106 animale.
Totodată, în comuna Vultureşti, au fost neutralizate toate animalele bolnave sau suspecte de boală, exploataţia şi gospodăria au fost dezinfectate, iar clădirile în care sunt adăpostite animalele au fost dotate cu materiale dezinfectante.
Pentru prevenirea răspândirii bolii, poliţiştii, jandarmii şi inspectorii DSVSA Argeş vor face verificări.
„Având în vedere evoluţia alarmantă a virsului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Argeş, Instituţia Prefectului face un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente”, se arată în comunicat.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20