FMI pleacă azi de la Bucureşti, dar tema principală a României rămâne cum să recreeze locuri de muncă
Două acorduri cu FMI de la începutul crizei şi cea de-a zecea misiune de evaluare care se încheie astăzi arată că până acum România şi-a făcut toate temele, însă cel mai important indicator – numărul de salariaţi – nu arată că economia şi-ar fi revenit: peste 630.000 de salariaţi au ieşit din statistici în ultimii patru ani.
FMI pleacă azi de la Bucureşti, dar tema principală a României rămâne cum să recreeze locuri de muncă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Indiferent de semnalele încurajatoare pe care le-au dat ceilalţi indicatori macroeconomici în ultima perioadă- creşterea PIB-ului cu 3% în trimestrul trei al anului (faţă de T3 din 2010), reducerea ratei inflaţiei sub 4% anul acesta (în intervalul ţintit de BNR), creşterea salariului mediu net pe economie cu 14% (în august 2011 faţă de august 2008) sau scăderea ratei şomajului (avem sub 450.000 de şomeri şi una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Europa) - scăderea ratei de ocupare este statistica cea mai relevantă care arată că România nu reuşeşte să iasă din criză.
"Dacă am luat 20 de miliarde de euro de la FMI fără să creăm locuri de muncă, le-am luat degeaba. Cel mai important lucru e ca populaţia să fie ocupată, iar noi abia dacă reuşim să ocupăm jumătate din populaţia aptă de muncă. Oamenii nu au de lucru nu pentru că nu vor să lucreze, ci pentru că nu au unde şi de aceea au ajuns să plece la muncă în străinătate", crede profesorul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative Vladimir Pasti, sociolog şi politolog specializat în studierea evoluţiilor politice şi sociale ale tranziţiei româneşti.
Numărul de salariaţi a ajuns în august la aproape 4,2 milioane, fiind cu peste 630.000 mai mic faţă de statisticile de la începutul crizei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
Noul Cod al muncii, una dintre cele mai controversate legi care ar fi trebuit să reformeze piaţa muncii şi să stimuleze angajările, nu a reuşit să aducă o îmbunătăţire semnificativă: plus 43.000 de salariaţi în patru luni, majoritatea fiind joburi "scoase la suprafaţă" din cauza înăspririi amenzilor pentru munca la negru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:44
-
astăzi, 08:36