Guvernul: Consumul trebuie reluat, în programul de guvernare există doar recuperarea salariilor

Guvernul şi BNR analizează politicile economice care pot fi aplicate pentru reluarea consumului, necesară pentru asigurarea creşterii economice, în condiţiile în care programul de guvernare prevede însă doar recuperarea salariilor tăiate, nu şi o eventuală reducere a CAS, transmite Executivul.

Urmărește
193 afișări
Imaginea articolului Guvernul: Consumul trebuie reluat, în programul de guvernare există doar recuperarea salariilor

Guvernul: Consumul trebuie reluat, în programul de guvernare există doar recuperarea salariilor (Imagine: Catalin Lutu/Mediafax foto)

"Este nevoie de o reluare a consumului, pentru creştere economică sustenabilă, şi din acest punct de vedere sunt analizate măsurile de politici economice care pot fi aplicate", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la sfârşitul întâlnirii dintre premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Întrebat de jurnalişti dacă este posibil ca salariile bugetarilor să fie majorate concomitent cu o reducere a constribuţiilor de asigurări sociale, oficialul guvernamental a arătat că o analiză în acest sens va fi efectuată pe baza datelor economice din primul trimestru, dar a amintit că în programul de guvernare nu se vorbeşte decât de recuperare salarială, dacă economia permite, nu şi de o reducere a CAS.

"Este important de văzut diferenţa între tipurile acestea de măsuri: dacă recuperarea salarială într-o anumită proporţie va avea un impact asupra consumului direct, eventuala modificare a CAS, care rămâne de luat în calcul şi de analizat, va avea efecte ulterioare, eventuale, pe această linie a reluării consumului (...) În programul de guvernare prezentat în urmă cu o lună nu apărea nimic legat de CAS. Discuţia este lansată în acest moment, se fac evaluările necesare, în schimb în programul de guvernare de la bun început apărea evaluarea legată de modificările salariale sau de recuperarea a cel puţin unei părţi din venituri, în condiţiile bugetare existente şi de sustenabilitate bugetară pe care ni le putem permite la momentul deciziei", a spus Suciu.

El a arătat că indicatorul de creştere economică luat drept reper pentru recuperarea pierderii salariale în sectorul bugetar vizează întregul an 2012, nu doar primul trimestru, în care economia s-ar putea contracta comparativ cu ultimul trimestru din 2011.

Suciu a precizat totodată că aceste măsuri depind de capacitatea statului de a aduce mai mulţi bani la buget, inclusiv din diminuarea sau "măcar temperarea" evaziunii fiscale, şi de creştere economică.

Întrebat de jurnalişti cum pot fi majorate salariile bugetarilor de la 1 iunie în condiţiile în care Legea responsabilităţii fiscale interzice astfel de practici cu şase luni înainte de alegeri, oficialul guvernamental a afirmat că, "din perspectivă juridică", este vorba de reveniri salariale.

Întrebat în acelaşi timp dacă la nivelul Guvernului există discuţii legate şi de creşterea pensiilor în acest an, Suciu a răspuns negativ.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, au discutat, vineri, la Guvern, timp de două ore, la Palatul Victoria.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că ministrul Finanţelor s-a întâlnit vineri dimineaţa cu premierul, pentru a pregăti întâlnirea cu guvernatorul BNR. La momentul începerii întâlnirii dintre Ungureanu şi Isărescu, ministrul Finanţelor a avut programată o conferinţă de presă, la sediul ministerului.

Întâlnirea dintre premier şi guvernatorul BNR a fost organizată după declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Ungureanu privind relaxările fiscale, prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea cu 3-5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.

Băsescu a menţionat că nu este suficient sprijinul politic pentru creşterea salariilor, arătând că Executivul trebuie să găsească soluţii pentru asigurarea resurselor financiare.

Cu două zile înainte, premierul Ungureanu a declarat că Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale într-o marjă cuprinsă între 3-5%, "sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori", dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri.

Vineri, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a declarat că Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică.

El a arătat că majorarea salariilor bugetarilor cu 16% din luna iunie ar avea un impact bugetar pentru acest an de două miliarde lei, în timp ce reducerea CAS cu 5 puncte procentuale ar însemna un efort bugetar în ultimele 7 luni de 2,3 miliarde lei.

Ministrul a atenţionat totodată că economia s-ar putea contracta în primul trimestru comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce va echivala cu intrarea în recesiune tehnică, din cauza condiţiilor meteo, dar faţă de primul trimestru de anul trecut PIB va avansa cu 1,5-2%.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici