Video Marius Tucă Show (Partea a II-a) | Dr. Mihaela Bilic: Fructele consumate în fiecare zi înseamnă grăsime. Untura trebuie neapărat reabilitată/ Detoxifierea, o înfometare asistată

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic nu susţine consumul zilnic de fructe şi nici ideea detoxifierii care poate fi făcută gratis, acasă, doar ţinând post, şi îi avertizează pe cei care vor să slăbească tăindu-şi stomacul asupra riscurilor teribile la care se expun.

Urmărește
101996 afișări

Prezentăm câteva din declaraţiile medicului nutriţionist Mihaela Bilic la emisiunea „Marius Tucă Show”:

„Am negat toate lucrurile alea din dictatură, de la porc până la reguli, până la raţie, dar ne costă foarte scump tot acest dezechilibru”

„Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună”

„Relaţia de cuplu este ca vinegreta: uleiul şi oţetul sunt nemişcabile, singurul lucru care le ajută să rămână într-o suspensie este că trebuie agitate. Deci o relaţie trebuie tot timpul întreţinută, agitată”

„Cartofii corect prăjiţi înseamnă să fie crocanţi la exterior, pufoşi la interior şi neuleioşi”

„Detoxul se numeşte înfometare asistată. Te duci într-un centru în care eşti păzit să nu mănânci şi plăteşti foarte mulţi bani pentru asta”

„Nu putem să îi oprim pe oameni din mâncat decât tăindu-le maţele, da. Este tragic într-un fel”

„Viaţa de după operaţia de micşorare a stomacului este aproape garantat, depresie, nefericire. Sunt multe cazuri de sinucidere, alcoolism, droguri, de oameni care încep să ia pastile ca să uite”

„Curăţenia de primăvară: reduceţi aportul alimentar zilnic timp de 10 zile cu 30-50%, carne mai puţină, multe legume seara şi fructe ca desert, doar la nevoie”

„O femeie care nu ia hormoni la menopauză va arăta după cinci, şapte ani ca şi cum ar fi bunică. Este efectiv bulversată de lipsa acestor hormoni. Peste noapte, de azi pe mâine, te trezeşti în pielea altui personaj”

Redăm integral partea a doua a interviului:

Am negat toate lucrurile alea din dictatură, de la porc până la reguli, până la raţie, dar ne costă foarte scump tot acest dezechilibru

Mihaela Bilic: La capitolul reguli, am văzut că în momentul în care dimensiunea porţiei este reglementată în familie de către mamă şi de către bunică, în momentul în care programul de mese este foarte clar asumat şi respectat de toţi membri familiei, în momentul în care nu ne mai prostim şi aici chiar e prosteală...

Marius Tucă: Da, dar nu mai trăim în lumea aia, e altă lume.

Mihaela Bilic: Păi şi atunci cine face educaţia copiilor noştri?

Marius Tucă: Ajungem şi la copii pentru că tu ai scris o carte incredibilă pentru copii.

Mihaela Bilic: Şi atunci cum învăţăm să mâncăm?

Marius Tucă: E mai importantă alimentaţia copiilor noştri decât alimentaţia noastră.

Mihaela Bilic: Da, dar ştii că alimentaţia lor arată ce facem noi? În momentul în care eu am de a face cu familii, multe, în care copiii mănâncă ce vor când vor, în momentul în care li se dă voie să deschidă frigiderul pentru că asta e, ne-am plictisit, deschidem un pic frigiderul. Eu vreau să vă spun că am ieşit dintr-o dictatură şi ni se pare că regulile şi disciplina sunt o chestiune care...

Marius Tucă: Am sărit dintr-o extremă în cealaltă, iar multe din vremea lui Ceauşescu, foarte multe chestii erau corecte, dar le asimilăm cu epoca aceea a comunismului...

Mihaela Bilic: Deci noi am negat toate lucrurile alea, de la porc până la reguli, până la raţie, am negat tot şi acum vrem să fim liberi şi să facem ce vrem noi...

Marius Tucă: Pentru că sunt legate de o amintire de tristă perioadă şi va trebui să le redescoperim.

Mihaela Bilic: Dar ne costă scump, ne costă foarte scump, tot acest dezechilibru...

Marius Tucă: Adu-ţi aminte, aveam trei mese pe zi pe vremea lui Ceauşescu?

Mihaela Bilic: Da, poate, nu ştiu...

Marius Tucă: Dacă aveam trei mese pe zi, ele erau luate cu sfinţenie, n-aveai de unde să-ţi iei mai multă mâncare, n-aveai bani de dulciuri, prăjiturile erau de Crăciun şi de Paşti.

Mihaela Bilic: Banane, apropo de fructe, că sunt disperate cu fructele astea care sunt mâncate.

Marius Tucă: Portocala eu o ţineam până se strica, nu puteam s-o mănânc sau i-o dădeam lui frate-miu.

Mihaela Bilic: Şi atunci câte fructe mâncam noi când eram copii?

Marius Tucă: Mâncam corcoduşe...

Mihaela Bilic: Uite, dar le aşteptăm că încă nu s-au copt, încă nu s-au făcut suficient, sâmburele este încă moale că am gustat şi eu, sunt prin pomi, sâmburele încă e moale şi amărui. Să mâncăm noi corcoduşi. Eu sunt această persoană care, da, culege corcoduşe chiar dacă pare ciudat, adică încerc să păstrez un minim contact cu ritmul naturii.

Marius Tucă: Eu am o problemă cu corcoduşele pentru că  tata-mare, Dumnezeu să-l ierte...

Mihaela Bilic: Au înflorit salcâmii, se mănâncă florile de salcâm.

Marius Tucă: Făceam cred vreo 15-16 ani şi mă duceam la ţară şi am mers pe jos 15-20 de kilometri, şi când ajungeam ţară tata m-a pus să culeg corcoduşe, le spuneam moşmoane, de atunci... şi eu eram prin toţi corcoduşii şi prin toţi... am jefuit atât de mulţi cireşi la viaţa mea, Mihaela crede-mă, şi, de obicei, numai pe furtună şi pe ploaie, atunci era timpul cel mai propice.

Mihaela Bilic: Că nu erai prins.

Marius Tucă: Nu, nu, că nu ieşea nimeni pe ploaie, pe furtună.

Mihaela Bilic: Dar coaja de la cireş alunecă teribil, e riscantă.

Marius Tucă: Eu alergam, puteam să merg şi pe gheaţă.

Mihaela Bilic: Apropo de fructe pentru că mi se pare că e un subiect extrem de important. Eu nu-mi aduc aminte din copilărie, pentru că na, eu m-am şi născut la Câmpina, acolo e o zonă de pomi fructiferi, ideea în sine de a merge la piaţă şi de a cumpăra fructe, altele decât erau în curtea ta şi decât creştea în sezonul respectiv, deci e un non-sens.

Marius Tucă: Da, dar aveam de toate. Aveam şi cireş, aveam şi caişi.

Mihaela Bilic: Dar erau atunci, în sezonul respectiv şi punct.

Marius Tucă: Ah, bun, acum e altă chestie.

Mihaela Bilic: Deci veneau ai mei de la Bucureşti şi aduceau un pepene pentru că în zona noastră nu creşteau pepeni, dar altfel acum copiii noştri...

Marius Tucă: Dacă te invită un bărbat adevărat în ianuarie şi te aşteaptă seara cu lumânarea şi cu un kilogram de cireşe din Spania.

Mihaela Bilic: La masă mă invită, nu?

Marius Tucă: La masă, da unde, dacă te invită cu cireşele? Sau cu căpşuni e aproape romantică.

Mihaela Bilic: E o cină aproape romantică.

Marius Tucă: Noi mâncam fructele şi legumele din sezon pentru că nu aveam de unde altele.

Mihaela Bilic: De asta spun noi nu eram obişnuiţi.

Marius Tucă: A trecut iarna fără să mănânc roşi.

Mihaela Bilic: Sunt de acord, dar din păcate copiii şi adulţii nu mai pot o zi fără fructe, iar fructele consumate în fiecare zi  înseamnă grăsime la care noi nu ştim să facem faţă.

Marius Tucă: Tu spui un lucru extraordinar aici, apropo că refuzi să mai mănânci produse ambalate şi explicaţia e simplă, produsele ambalate au de două ori mai multe calorii decât mâncarea pe care o vezi sau pe care o faci.

Mihaela Bilic: Exact, nu ştii ce mănânci.

Marius Tucă: Şi nu ştii ce mănânci pentru că de obicei au grăsimi adăugate, au zahăr adăugat...

Mihaela Bilic: Sunt foarte deshidratate, gustul lor e...

Marius Tucă: Eu aş spune interzis produselor ambalate, mai puţin conservelor de peşte. Am văzut că şi tu ai un fetiş cu conservele de peşte. În sensul bun.

Mihaela Bilic: Da, sardinele acelea în sos tomat, aranjate manual.

Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună

Marius Tucă: Dar şi tonul este foarte bun, în sos propriu pentru că are mai puţine calorii sau şi în ulei pentru că ăla e un pic mai gustos. Deci, aici ne-am lămurit cu etichetele, da?

Zahărul, la punctul 8 mi-am trecut.

Mihaela Bilic: Zahărul este un condiment precum sarea, ţineţi zahărul în zaharniţă care să fie un pic mai mare decât solniţa şi vedeţi cât consumaţi într-o lună. Aşa ar trebui.

Marius Tucă: Eu am eliminat zaharniţa, nu am zahăr acasă.

Mihaela Bilic: Şi eu la fel, nu am zahăr în casă, a venit biata mama să coacă cozonaci şi trebuia să dea cu zahăr şi a zis ”tu n-ai zahăr în casă?” Nu. Deci nu am deloc.

Marius Tucă: E adevărat. Sarea?

Mihaela Bilic: Sarea n-am o problemă cu ea...-

Marius Tucă: Sărezi din când în când?

Mihaela Bilic: Foarte puţin pentru că există din belşug pus în alimente în mezeluri în brânzeturi, o folosesc dacă iată mai găseşti carne care trebuie un pic fezandată şi atunci pui un pic de sare pe grătar. Dar, altfel, aşa să pun sare într-o mâncare, iarăşi mă uit la oameni în jur şi văd fără drept de apel, toată lumea sărează înainte să guste.

Marius Tucă: E adevărat, e o chestie tipic oltenească.

Mihaela Bilic: Da?

Marius Tucă: O dată am fost la mare şi înainte de...

Mihaela Bilic: Apropo trebuie să zic o descoperire de mâncare...

Marius Tucă: Vreau să nu ne jignim între noi pentru că...

Mihaela Bilic: Îmi place, îmi place...

Marius Tucă: Primul lucru pe care îl făceam, puneam sare. Mi-a zis eşti oltean. Nu făcusem televiziune, nu făcusem nimic. Şi mi-a zis... Dar de unde ştii? Pentru că oltenii de obicei pun sare înainte de gusta. De atunci n-am mai făcut-o niciodată pentru că m-a enervat că m-a descoperitMie îmi place sarea s-o pun pe castravete sau ridichi.

Mihaela Bilic: Nu se poate nici dovlecelul fără sare.

Marius Tucă: Şi la fel pe peştele fiert, dar sare grunjoasă mănânc de obicei.

Mihaela Bilic: Care era descoperirea despre care spuneam, că la tine mă gândeam, jur...

Marius Tucă: Cu oltenii, cu prazul...

Mihaela Bilic: Pentru că ştiam că trebuie să vin la emisiunea ta... da măi, piure de cartofi cu praz.

Marius Tucă: Ah, piure, eşti deja prea sofisticată. Prazul cu limbă şi cu măsline e o mâncare genială pe care n-am mai mâncat-o demult.

Mihaela Bilic: Aşa am mâncat-o şi eu făcută de mama dar în piureul de cartofi în momentul în care pui un pic de praz, pentru că este această ceapă fină, doar un pic tras la tigaie, e mai ceva decât piureul cu trufe.

Marius Tucă: Da, dar ştii că în Oltenia nu prea se cultivă praz?

Mihaela Bilic: Apropo de lucrurile fireşti...

Marius Tucă: Adică în zona mea, într-adevăr ceapă verde şi usturoi cât încape, le recomand în fiecare zi. Apropo şi de stufat, dacă tu mănânci miel şi e cu foarte mult usturoi...

Mihaela Bilic: Dar fă-l să fie trei sferturi legumele şi un pic de carne...

Marius Tucă: Atunci combinaţia este absolut excepţională, nimic nu e, până şi drobul din organe cu foarte multă verdeaţă e acelaşi lucru, acelaşi rezultat plus că încep să mă pricep să ştii, să mă laşi să scriu şi eu un articol pe pagina ta de facebook.

Mihaela Bilic: Ştiu sigur că te pricepi.

Marius Tucă: Am ajuns la ulei, e foarte important, aici de zahăr am zis să îl excludem cu totul pentru că e cel mai bine, eu cred că e cel mai bine.

Mihaela Bilic: Nu şi oricum, oricare dintre noi va mânca din când în când o bucăţică de prăjitură şi atunci aceasta e porţia de zahăr pe care ai primit-o fără să îţi baţi capul.

Marius Tucă: Uite ce am învăţat de la tine în ultimii ani şi mi se pare incredibil şi ar trebui să înveţe  toţi pentru că nu ştiu, mi-am notat aici, ulei, unt, slănină, tu zici că mai degrabă unt şi slănină pentru că au mai puţine grăsimi, mai puţine calorii de fapt că au şi mai puţine grăsimi decât uleiul. O lingură de ulei 100 de calorii, mi se pare incredibil ştii de ce? Pentru că noi ne-am învăţat cu uleiul italienesc presat la rece şi iei sticla şi la restaurant şi acasă şi dai giro cum zic italienii şi acolo sunt 200 de calorii.

Mihaela Bilic: Cel puţin, pentru că acum am primit…

Marius Tucă: Enorm.

Mihaela Bilic: Da şi nu realizăm…

Marius Tucă: Ştii cât aleargă ăştia pe bandă ca să dea 200 de calorii?

Mihaela Bilic: Da, am cumpărat nişte roşioare din acestea mici şi erau într-o tăviţă, apropo de ce face industria alimentară să ne răsfeţe, care avea exact o lingură de ulei şi un pic de sare din aceea mare. Îi arătam mamei mele, i-am zis mami uite-te la el scrie pe el 10 ml. Era aşa un pliculeţ de ulei, zic există acum linguri, italienii au spus-o, care au mililitri, sunt un pic mai mari că şi lingura a crescut şi au 12 sau 15 mililitri. Ei bine când îl vizualizezi aşa pare mult. Când îl pui peste o salată nici nu…

Marius Tucă: Păi nu, eu spun că până 200 de calorii cel puţin la un tur de salată.

Mihaela Bilic: La un giro din acela şi atunci vin francezii, pentru că na când e vorba de iubire, stai să vezi ce au zis, dar asta a zis-o  profesorul meu care era şi de nutriţie, dar era…

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici