- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ordonanţa privind acordarea de stimulente, aprobată de Camera Deputaţilor
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 209 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 66 de abţineri, OUG 1/2010 referitoare la reglementarea stimulentelor acordate bugetarilor, ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu declarând, după vot, că a fost corectat un sistem de salarizare nedrept.
Ordonanţa privind acordarea de stimulente, aprobată de Camera Deputaţilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
PNL a votat pentru această ordonanţă, a anunţat viceliderul grupului PNL Eugen Nicolăescu, arătând că este o lege proastă şi nedreaptă, dar care a fost corectată, "în al 14-lea ceas", cu un amendament referitor la personalul bugetar din Ministerul Finanţelor.
Nicolăescu a spus că cei din Ministerul Finanţelor erau uitaţi, erau la "coada listei", dar, printr-un amendament la Ordonanţă, "se încearcă să se corecteze o gravă greşeală".
PSD s-a abţinut de la vot, a anunţat liderul grupului PSD Mircea Duşa, arătând că actuala lege a salarizării creează inechităţi, iar, după scandalul din Ministerul Finanţelor, Guvernul a venit să corecteze.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Ciolacu a prezentat în Parlament programul de guvernare: Vom avea un an economic dificil
-
Guvernul Ciolacu vrea să elibereze Bucureştiul: În următorii 4 ani vrea să termine A0 alături de drumurile radiale. Pariul cel mare? Misiunea de a termina loturile lipsă de pe A1, A3, A7 şi A8, adică două autostrăzi care să treacă munţii – Carpaţii Meridionali dar şi cei Orientali
-
Nicuşor Dan anunţă că nu renunţă la candidatura la preşedinţie
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a mulţumit deputaţilor pentru decizia de "a corecta un sistem de salarizare nedrept" şi care nu a fost transparent.
"Acest sistem a dăinuit timp de 20 de ani. S-a făcut o dreptate, Toţi miniştrii Finanţelor au produs un sistem care nu a fost corect, nu a fost eficient. Oamenii din Finanţe care muncesc nu erau răsplătiţi", a afirmat Ialomiţianu.
El a arătat că toţi cei din Ministerul Finanţelor, 30.000 de oameni, "pot sta liniştiţi că nu vor fi şantajaţi de şefii lor".
Comisia de muncă a propus plenului adoptarea unui amendament propus de deputatul PDL Claudia Boghicevici, potrivit căruia, după articolul 5 al actului normativ se introduce un nou articol, articolul 5(1): "Pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat sau din bugetele de asigurări sociale, care beneficiază lunar de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază se calculează prin includerea în acestea a valorii medii a acestor drepturi băneşti acordate în cursul anului 2009 pentru fiecare funcţie publică pe categorii, clase şi grade profesionale respectiv pentru fiecare funcţie contractuală, în funcţie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale".
Articolul prevede, de asemenea, că "valoarea medie prevăzută la alin.(1) se calculează pentru funcţiile identice, echivalente sau asimilate din punct de vedere al salarizării, distinct la nivelul aparatului propriu al ministerelor cumulat cu aparatul propriu al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, ordonatori secundari de credite, aflate în subordinea ordonatorului principal de credite, respectiv cumulat la nivelul tuturor ordonatorilor secundari de credite, alţii decât organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, din subordinea unui ordonator principal de credite şi cumulat la nivelul tuturor ordonatorilor terţiari de credite din subordinea unui ordonator principal sau, după caz, secundar de credite".
"Valorile medii ale drepturilor băneşti acordate în cursul anului 2009 care se includ în salariile de bază ale personalului prevăzut la alin.(1) nu pot depăşi la nivelul ordonatorului de credite ierarhic inferior valorile medii stabilite pentru funcţiile echivalente de la nivelul ordonatorului de credite ierarhic superior", menţionează textul legislativ.
Totodată, "personalul încadrat pe posturile preluate în baza art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, se reîncadrează pe funcţii publice generale şi beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru aceste funcţii". Prin ordin al ordonatorului principal de credite se stabileşte procedura de aplicare a dispoziţiilor prezentului articol.
Actul normativ precizează că prevederile acestui amendament se aplică de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei.
Camera Deputaţilor are competenţă decizională în privinţa acestui act normativ.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a salutat, joi, faptul că deputaţii PDL au propus modificarea Ordonanţei de Urgenţă 1/2010, astfel încât o medie a stimulentelor din 2009 se va introduce în salariul brut, el arătând că aceasta va duce la creşterera veniturilor lunare a angajaţilor din sistemul public.
De asemenea, el a apreciat că aceasta va avea ca efect schimbări fundamentale la Legea salarizării unitare pentru anul 2011.
"Salut iniţiativa, în Parlament, a deputaţilor PDL, de a aduce modificări, amendamente, la ordonanţa 1/2010, iniţiativă care duce la modificarea articolului 5, prin care o medie a stimulentelor din 2009 se introduce în salariul brut. Acest lucru conduce la creşterea salariului net, în final, pentru fiecare angajat", a spus ministrul Muncii, într-o conferinţă de presă susţinută joi.
El a apreciat că, prin aceasta, se va trece de la un mod variabil de a acorda aceste stimulente la un mod fix.
"Prin introducerea stimulentului în salariul brut, practic, vor creşte veniturile lunare, în mod constant, către angajaţii din sistemul public. Dacă prin decizia Parlamentului obţinem trecerea acestui amendament, legea salarizării unitare pentru 2011 va avea schimbări fundamentale", a explicat atunci ministrul Muncii.
Aproximativ 200 de angajaţi ai Ministerului Finanţelor au protestat săptămâna trecută pe holurile instituţiei, cerând să le fie acordate stimulentele. Alţi peste 500 de angajaţi de la administraţiile financiare de sector din Capitală şi de la trezorerii au protestat în faţa Ministerului Finanţelor Publice, aceştia alăturându-se, joi dimineaţă, colegilor din instituţie.
Protestele spontane s-au extins în toată ţara, mii de angajaţi de la administraţiile financiare, din trezorerii, din casele de pensii, din direcţiile de ocupare a forţei de muncă, din casele de asigurări de sănătate, din asistenţă socială şi din biblioteci oprind lucru, joi dimineaţă, în semn de solidaritate cu angajaţii de la Ministerul Finanţelor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Prima unitate a Legiunii Ucrainene instruită în Polonia a fost desemnată în Ucraina / Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
astăzi, 18:04
Ciolacu a prezentat în Parlament programul de guvernare: Vom avea un an economic dificil