REPORTAJ: Plutonier rănit în Afganistan, revenit la batalionul său, unde asigură tehnica de paraşutare

Gabriel Creţu, în vârstă de 35 de ani, şi-a început cariera militară în august 2002, la o unitate din Caracal, la care făcuse şi stagiul militar, în perioada 1999-2000.

El spune că, în 2003, când "se auzea" că unitatea de la Caracal se va desfiinţa, unii colegi au plecat la Batalionul de Operaţii Speciale "Vulturii" din Târgu Mureş, iar de la ei a aflat că unitatea va avea misiuni în străinătate. A urmat un examen de selecţie la unitatea de la Clinceni, el fiind printre cei cinci militari selecţionaţi pentru Târgu Mureş, unde a fost încadrat în decembrie 2004.

"Unitatea de la Târgu Mureş era în curs de dezvoltare - se reabilitau pavilioanele, se primea armament mult mai bun", îşi aminteşte Creţu.

El afirmă că intrarea României în NATO a presupus modernizarea forţelor armate, după modelul aliat, iar la acel moment Batalionul de Operaţii Speciale "Vulturii" din Târgu Mureş era singurul de acest fel din ţară. De altfel, unitatea din Târgu Mureş este singura din România care a participat la misiuni în mod neîntrerupt în Afganistan, având şi câteva prezenţe în Irak, iar acum dotarea acesteia este la standarde internaţionale, superioară altora din Armata Română.

Militarul a urmat, pe lângă pregătirea obişnuită, şi una specifică trupelor de operaţii speciale, fiind brevetat ca paraşutist şi alpinist, iar în 2007 a plecat în teatrul de operaţiuni din Afganistan.

Era sergent, în prima sa misiune şi după numai trei luni, când se afla în patrulare alături de patru colegi - americani şi reprezentanţi ai forţelor de securitate afgane, care participă în mod obligatoriu la astfel de misiuni - a fost rănit în urma unui schimb de focuri cu insurgenţii.

"Am avut o misiune de patrulare, plecasem de trei zile, eram la vreo 300 de kilometri de baza noastră, în partea de vest a Afganistanului. Seara ne-am oprit pentru a ne odihni - a doua zi urma să plecăm din nou - şi dimineaţa, când să pornim, la vreo cinci kilometri ne-am apropiat de un sat, de unde s-a tras asupra noastră. De la trei-patru sute de metri de noi s-a tras, destul de mult, asupra noastră. Erau insurgenţi. Noi, neavând ce face, am ripostat cu foc şi cam în zece minute am fost cinci militari răniţi", povesteşte Creţu.

În urma incidentului, doi dintre militari - un american şi un afgan - au murit.

"Eu am fost împuşcat la cap, din faţă. Ştiu ce s-a întâmplat, nu mi-am pierdut cunoştinţa, numai că nu am mai putut vorbi. Mi-a fost acordat primul ajutor medical de către sanitarul grupului, după care s-a cerut evacuarea medicală. A durat cam două ore, timp în care s-a tras asupra noastră, schimb de focuri... Eu eram destul de speriat. A venit aviaţia şi ne-a evacuat, am fost dus la primul spital, era britanic, spital de campanie, mi s-a acordat primul ajutor acolo, seara am fost dus în Bagram (unde se află cea mai mare bază militară americană din Afganistan - n.r.) la spital, iar a doua zi am fost evacuat în Germania", povesteşte el.

Creţu spune că la spitalul american din Germania, aparţinând NATO, a stat două săptămâni, până când medicii au reuşit să îl stabilizeze. În acelaşi spital a fost internat un alt militar rănit în misiune - un american căruia i-a fost amputată o mână.

Din Germania, Creţu a fost transferat pentru recuperare la Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a mai stat internat o lună, dar şi acum trebuie să meargă periodic, pentru consult, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.

"Am hipoacuzie medie bilaterală, mai accentuată la urechea stângă. Cu urechea stângă nu aud. Am un tinitus, un zgomot, aşa-i spune, persistent. M-am obişnuit cu el după un timp, la început mi-a fost foarte greu. Nu ştiu, aţi fost la trageri vreodată? E ca după o tragere, îţi piuie urechea o zi-două, după care nu mai sună. La mine e non-stop. Am fost în concediu medical, concediu post-misiune, concediu de odihnă şi undeva la începutul anului 2008 am revenit la aceeaşi unitate. Puteam să merg oriunde în ţară, Armata putea să mă ajute să mă mut oriunde, însă am ales să fiu alături de colegii mei", afirmă militarul.

Chiar dacă nu mai poate executa misiuni în teatre de operaţiuni şi nu mai poate face exerciţii cu paraşuta, aşa cum şi-ar dori, Creţu, care are acum gradul de plutonier, asigură tehnica de paraşutare pentru colegii săi, fiind încadrat la o subunitate de sprijin de luptă de la Batalionul de Operaţii Speciale "Vulturii" din Târgu Mureş, la Departamentul logistic.

Pe baza Ordonanţei Guvernului 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului Armatei participant la acţiuni militare, el primeşte, pe lângă soldă, şi o indemnizaţie de invaliditate, astfel că veniturile sale sunt comparabile cu cele de dinainte de a fi rănit.

La zece ani de la intrarea României în NATO, militarul spune că aderarea la Alianţa Nord-Atlantică "a deschis noi perspective" şi îşi doreşte ca această colaborare să continue şi, "cu timpul, să devenim mai puternici".

"Avem oameni foarte bine pregătiţi, chiar am primit scrisori de mulţumire de la parteneri pentru ce am făcut acolo. (...) Cred că apartenenţa la NATO ne-a ajutat să ne dezvoltăm, să facem schimb de experienţă cu armate mult mai bine dotate. Am beneficiat de modul lor de pregătire, de numeroase operaţiuni internaţionale şi nu în ultimul rând de participarea la misiuni", adaugă Creţu.