- Home
- Social
- VASLUI, (13.11.2017, 13:35)
- Departamentul Corespondenţi
Trei bărbaţi din Vaslui, între care şi un poliţist, acuzaţi că au violat două minore
Două adolescente în vârstă de 16 de ani, din comunele Văleni şi Muntenii de Sus, judeţul Vaslui, au reclamat că au fost sechestrate şi violate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind poliţist. IPJ Vaslui a început cercetările, transmite corespondentul Mediafax.
Urmărește
3130 afișări
Trei bărbaţi din Vaslui, între care şi un poliţist, acuzaţi că au violat două minore
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, Antonela Pălie, a declarat, luni, că adolescentele s-au prezentat la Poliţie şi au formulat plângere împotriva celor trei bărbaţi.
Mai multe persoane urmează să fie audiate în acest caz.
”Sunt două persoane vătămate, minore, care au formulat plângeri, iniţial la IPJ Vaslui, în care au menţionat că au fost sechestrate şi agresate sexual, deci violate, de trei persoane. Una dintre persoane ar fi un agent de Poliţie, în prezent ancheta este efectuată de către doamna prim-procuror pentru a stabili dacă, într-adevăr, cele sesizate sunt reale şi dacă autorii sunt cei indicaţi în plângeri”, a spus Antonela Pălie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Surse locale declară că fetele au participat la petrecere, după care ar fi urmat faptele sesizate.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta, a declarat că se fac verificări cu privire la conduita agentului din cadrul IPJ Vaslui.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe