Tribunalul Bucureşti explică liderilor PSD cum a apărut reţeaua wi-fi cu limbaj licenţios: Orice justiţiabil poate numi reţeaua cum doreşte, monitorizarea fiind imposibilă

Tribunalul Bucureşti precizează, după ce Flavia Teodosiu a anunţat sesizarea CSM şi IJ privind reţeaua wi-fi "m...e PSD" identificată în instanţă, că niciun angajat nu a configurat un hotspot cu un astfel de titlu, însă orice justiţiabil poate numi reţeaua cum doreşte, monitorizarea fiind imposibilă.

Urmărește
10388 afișări
Imaginea articolului Tribunalul Bucureşti explică liderilor PSD cum a apărut reţeaua wi-fi cu limbaj licenţios: Orice justiţiabil poate numi reţeaua cum doreşte, monitorizarea fiind imposibilă

Tribunalul Bucureşti explică liderilor PSD cum a apărut reţeaua wi-fi "m...e PSD": Orice justiţiabil poate numi reţeaua cum doreşte, monitorizarea fiind imposibilă

„Niciun angajat al Departamentului IT al Tribunalului Bucureşti nu a configurat/definit un hot-spot cu o astfel de denumire. De asemenea, Departamentul IT al Tribunalului Bucureşti nu are în administrare echipamente care să permită configurarea unei reţele publice WI-Fi. La nivelul Tribunalului Bucureşti nu a existat şi nu există o reţea publică wireless WLAN-WI-FI. O reţea precum aceea din fotografiile afişate se poate configura cu ajutorului unui smartphone/laptop cu router, de către orice persoană aflată în interiorul/vecinătatea Tribunalului Bucureşti, care are posibilitatea să o denumească oricum doreşte”, a explicat preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecătorul Laura Radu.

TITLURILE ZILEI

Magistratul a mai atras atenţia că o reţea wireless este o reţea fără fir, locală, extinsă pe arii limitate, în funcţie de echipamentele folosite şi de puterea acestora. totodată, este folosit un spectru de frecvenţe radio care nu are nevoie de licenţă, deci nu necesită aprobare pentru utilizare/emitere.

„Evenimentul se poate repeta atât timp cât se permite intrarea în incinta tribunalului cu tehnologie informatică în genţi, poşete sau buzunare. Subliniem că monitorizarea justiţiabililor în clădire sau în vecinătate, din acest punct de vedere, este practic imposibilă şi excede competenţelor Departamentului IT al Tribunalului Bucureşti. Evenimentul este regretabil, mai ales că politica de securitate a Tribunalului Bucureşti nu permite angajaţilor ca prin acţiunile lor să încerce să compromită protecţia sistemelor informatice şi de comunicaţii, iar aceştia nu trebuie să desfăşoare, deliberat sau accidental, acţiuni care pot afecta confidenţialitatea, integritatea şi disponibilitatea informaţiilor de orice tip în cadrul sistemului iinformatic al Tribunalului Bucureşti”, mai arată preşedintele Tribunalului Bucureşti.

Totodată, sursa citată a mai precizat că tot personalul Tribunalului Bucureşti şi al judecătoriilor arondate beneficiază de acces la internet prin intermediul serviciilor puse la dispoziţie de către Ministerul Justiţiei şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Precizările vin după ce avocata fostului vicepremier Sevil Shhaideh, Flavia Teodosiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Inspecţia Judiciară (IJ) după ce a găsit la Tribunalul Bucureşti o reţea de wi-fi cu denumirea "m...e PSD", pentru a vedea circumstanţele creării acestei reţele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici