Editorial Cristian Tudor Popescu: "It`s just a game"?

O face pentru că picioarele, chinuite de crampe  musculare, nu îl mai ajută să alerge la încă un schimb ucigător de pe fundul terenului.

Mingea ajunge o palmă afară, too long.

Andy se uită după ea de parcă ar fi vrut să ştie unde se mai duce o minge Wilson după ce setul, meciul şi Openul US s-au terminat.

Schiţează un mic gest de aprobare cu mâna,  ca şi cum ar fi fost un punct câştigător aproape oarecare şi pare că vrea să se ducă să servească în continuare sau să meargă la scaun pentru pauza de ghem.

Face câţiva paşi în neştire, apoi se lasă pe genunchi cu capul în mâini.

Niciun strigăt, niciun zâmbet, niciun gest de triumf.

Când se îmbrăţişează cu Djokovici, cad cu capul unul pe umărul celuilalt ca doi camarazi de linia întâi regăsindu-se în viaţă după bătălie.

Aici a ajuns tenisul.

„It`s just a game”, spunea cândva, zâmbind, despre acest sport, Ilie Năstase.

Cuvintele lui au căpătat azi-noapte un înţeles teribil.

Numai la joc ca joacă nu te puteai gândi privind cele peste 4 ore de un - doi-uri ca la box, marcate de gemetele unor loviţi în plex.

Strămoşul tenisului, jeu de paume, se juca fără rachetă, cu mâna pe minge.

Citeşte continuarea editorialului pe www.gandul.info