- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- BUCUREŞTI, (23.11.2018, 17:13)
- Daniela Timofti
Proiect pentru prevenirea cazurilor cu HIV/SIDA, pus în dezbatere publică
Planul Naţional Strategic pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA a fost pus în dezbatere, vineri, de Ministerul Sănătăţii. Acesta prevede utilizarea testării HIV în cadrul grupurilor prioritare şi prioritizarea intervenţiilor de prevenire.
Urmărește
451 afișări
Proiect pentru prevenirea cazurilor cu HIV/SIDA, pus în dezbatere publică
Conform Notei de Fundamentare la Hotărârea Guvernului privind aprobarea PNS, sunt patru grupuri prioritare.
“Bărbaţii care fac sex cu alţi bărbaţi – prevalenţă HIV/SIDA estimată 18% (2014); consumatorii de droguri injectabile, copii şi adulţi - prevalenţă estimată HIV/SIDA 11.2% (2015); persoanele care practică sexul comercial - prevalenţă HIV/SIDA estimată de 1%(2009); persoanele private de libertate 20 - prevalenţă HIV/SIDA estimată 0.2% (2010)”, se arată în sursa citată.
De asemenea, Nota de Fundamentare informează că din cauza numărului mare de cazuri noi HIV/SIDA cu transmitere heterosexuală înregistrate la nivelul populaţiei generale se va acorda o atenţie specială adolescenţilor şi tinerilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Cea mai des întâlnită cale de transmitere a virusului HIV şi a infecţiilor cu transmitere sexuală în rândul acestora este sexul neprotejat. Astfel, intervenţiile de prevenire incluse în cadrul PNS trebuie să asigure şi accesul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani la servicii de prevenire, diagnostic şi tratament HIV/SIDA prin furnizarea de servicii adaptate.
O altă propunere a proiectului este de a utiliza testul HIV ca “poartă” de intrare în tratament. Astfel, PNS propune întărirea capacităţii de testare HIV gratuită, indiferent de statutul de persoană asigurată, prin intermediul unor centre fixe, unităţi mobile şi opţiuni de tip autotestare.
“PNS prevede asigurarea accesului universal la tratament ARV pentru persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA şi acordarea de beneficii şi servicii sociale cum ar fi: programe nutriţionale (alocaţii zilnice de hrană/indemnizaţii lunare de hrană); drepturi conferinte de gradul de handicap (asistent personal, indemnizaţie lunară etc.); accesul la servicii sociale; planificarea serviciilor necesare şi asigurarea managementului de caz”, se mai arată în Nota de Fundamentare.
De asemenea, proiectul de act normativ propune reconstituirea Comisei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV/SIDA, care va avea rolul de coordonare la nivel naţional a implementării Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA.
„Avem nevoie de un cadru strategic care să reglementeze intervenţiile necesare pentru prevenirea răspândirii acestor afecţiuni şi asigurarea accesului la tratament şi îngrijiri HIV/SIDA. Acest plan va sta la baza elaborării, implementării, monitorizării şi evaluării programelor şi proiectelor naţionale şi locale de intervenţie în domeniul supravegherii, controlului şi prevenirii cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA până în 2020. De asemenea, această strategie respectă convenţiile, tratatele şi alte acte internaţionale privind monitorizarea întregii activităţi în domeniul HIV/SIDA, la care România este parte”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Fondurile necesare aplicării Strategiei naţionale pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de asigurări sociale de sănătate, din venituri extrabugetare şi din alte finanţări internaţionale, inclusiv fonduri structurale.
Ultima strategie aprobată în domeniu a fost cea aferentă perioadei 2004-2007.
Ministerul Sănătăţii informează că în perioada 2007-2016, numărul de cazuri HIV/SIDA nou diagnosticate a crescut în rândul tuturor grupurilor populaţionale (total 7.139 cazuri noi, în medie 714 cazuri/an), creşteri dramatice înregistrându-se la nivelul grupurilor prioritare. Astfel, în această perioadă s-au înregistrat un număr de 4.512 cazuri noi HIV/SIDA cu transmitere heterosexuală, 1.182 cazuri în rândul CDI şi 855 în rândul BSB.
După încheierea dezbaterilor, proiectul de Hotărâre de Guvern va fi supus aprobării Guvernului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe