Războiul Nuclear dintre Rusia şi NATO nu va fi cel de-al Treilea Război Mondial, ci cea de-a Şasea Extincţie din istoria Terrei. Va dura zeci de milioane de ani ca ecosistemul să se refacă. Doar şapte specii de animale pot supravieţui radiaţiilor

3 miliarde de oameni din marile oraşe vor muri din cauza exploziilor ca urmare a unui război cu rachete balistice intercontinentale cu încărcătură nucleară. Războiul nuclear va perturba atât de mult clima globală încât că 5 miliarde de oameni ar putea muri de foame din cauza iernii nucleare, spun experţii

Deşi efectele exacte ale războiului nuclear rămân incerte, statisticile subliniază pericolele sale şi oferă perspective vitale despre cum să ne pregătim pentru alte dezastre globale, spun cercetătorii.

Studiul vine în momentul în care invazia Ucrainei de către Rusia a plasat lumea în „una dintre primele trei perioade cele mai îngrijorătoare” privind ameninţarea unui război nuclear, spune Seth Baum, directorul executiv al Institutului Global pentru Risc Catastrofic.

Aceesta spune că cele mai periculoase momente din istorie au fost criza rachetelor cubaneze din 1962,  incidentul Able Archer şi alarma falsă din 1983, când Uniunea Sovietică a confundat un exerciţiu militar NATO cu un atac real.

Oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme că exploziile masive pot arunca suficient praf, cenuşă şi funingine în aer pentru a afecta clima globală, relatează Science. 

Pe 15 iulie 1815, la o lună după Bătălia de la Waterloo, Muntele Tambora din Indonezia a declanşat cea mai mare erupţie vulcanică cunoscută din istorie.

În lunile următoare, cenuşa vulcanică s-a răspândit în întreaga lume, blocând lumină solară suficient pentru a produce „ anul fără vară ”,  o perioadă de frig care s-a manifestat şi în 1816, ducând la pierderi masive de recolte şi foamete pe toată planeta. 

Chiar şi un mic război nuclear între India şi Pakistan ar putea provoca 2 miliarde de morţi

Timp de zeci de ani, oamenii de ştiinţă au avertizat că o catastrofă similară ar putea urma unui război nuclear, deoarece incendiile aprinse de sute sau mii de explozii nucleare ar elibera milioane de tone de funingine, blocând lumina soarelui şi inducând efecte distructive asupra mediului global. 

O analiză anterioară, condusă de Jägermeyr în 2020, a arătat că chiar şi un mic război nuclear regional între India şi Pakistan ar putea duce la compromiterea recoltelor la nivel global. 

Cercetătorii au estimat că atacurile nucleare ar injecta între 5 şi 150 de milioane de tone de funingine în atmosferă. Ei au simulat schimbările rezultate în lumina soarelui, temperatură şi precipitaţii, pe care apoi le-au alimentat asupra producţiei alimentare. Urmărind reducerile din recoltele de porumb, orez, soia, grâu şi peşte, echipa a estimat pierderi mari de calorii.

De acolo, au calculat câţi oameni ar suferi de foame, presupunând că va înceta comerţul internaţional cu alimente şi resursele vor fi raţionalizate în fiecare ţară.

Un război nuclear între India şi Pakistan ar putea reduce producţia globală de calorii la 50% şi ar putea provoca 2 miliarde de morţi. 

S-ar putea ca 2022 să fie sfârşitul lumii,  dar s-a mai  întâmplat deja – de cinci ori în istoria de 4,5 miliarde de ani a planetei. Dinozaurii au murit la ultima extincţie provocată de un meteorit

De la extincţia din Ordovician-Silurian de acum 440 de milioane de ani până la extincţia din Cretacic-Terţiar care a ucis dinozauri în urmă cu 65 de milioane de ani, Pământul a experimentat cinci valuri de extincţie în masă.

Mai mult de 75% din speciile care au trăit pe această  planetă au dispărut. 

În timpul extincţiei de la finalul Permianului,de acum 251 de milioane de ani,  96% din speciile de atunci (trilobiţii incluşi) au fost ucise de o super-erupţie vulcanică din Siberia de azi. Au fost aruncate cantităţi mari de CO2 în atmosferă. Au rezultat perturbări climatice pe care majoritatea speciilor nu le-au putut suporta.

Într-un studiu publicat în revista Nature Food, cercetătorii conduşi de Lili Xia şi Alan Robock de la Universitatea Rutgers au modelat impactul climatic al unui război nuclear şi apoi au încercat să cuantifice efectele asupra producţiei alimentare globale.

Rezultatele au fost sumbre: un război nuclear la scară largă între SUA şi Rusia, cu numărul lor actual de focoase (12.000), ar putea duce la injectarea în atmosferă a până la 150 de milioane de tone de funingine datorită incendiilor masive aprinse de explozii. Toată acea funingine s-ar răspândi rapid pe tot globul şi ar bloca lumina soarelui,  devenind echivalentul unei umbrele peste planetă şi ducând la o răcire globală drastică.

În frig şi întuneric, recoltele se ofileau şi mureau.

Drept urmare, cercetătorii proiectează că producţia globală de calorii ar putea scădea cu până la 90% şi rezultând 5 miliarde de oameni morţi de foamete pe durara iernii nucleare, transmite Vox.

În 1980, o echipă separată de oameni de ştiinţă a descoperit că un asteroid a lovit Peninsula Yucatán din Mexic la sfârşitul perioadei Cretacice , cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă. După cum se ştie astăzi, asteroidul i-a ucis pe dinozauri. Dar nu energia de la ciocnire în sine a ucis aproximativ 75% dintre animalele Pământului, inclusiv dinosaurii, ci norul de răcire de praf şi resturi pe care l-a eliberat impactul.

Folosind modele atmosferice rudimentare şi date satelitare, Owen B. Toon, Carl Sagan şi colegii lor au aplicat această perspectivă în conflictele nucleare. Ei au descoperit că războaiele termonucleare la scară mică, folosind doar 100 de focoase nucleare de 1 megaton, ar putea declanşa suficiente incendii pentru a trimite un strat gros de fum negru ca jet în atmosferă, provocând scăderea temperaturii pământului până la -25 C în doar două săptămâni. Ei au prognozat un efect de răcire care va dura până la două decenii.

„Posibilitatea dispariţiei Homo sapiens nu poate fi exclusă”, a concluzionat studiul lor publicat de Live Science. 

Carl Sagan a fost atras de întrebările legate de supravieţuirea pe termen lung a umanităţii datorită interesului său pentru ecuaţia Drake, celebra formulă care le permite oamenilor de ştiinţă să ghicească numărul potenţial de civilizaţii extraterestre inteligente care trăiesc în Calea Lactee.

Primele estimări făcute de inventatorul ecuaţiei, astrofizicianul Frank Drake, au sugerat că civilizaţiile extraterestre avansate care există  în galaxia noastră ar putea număra între 20 şi 50 de milioane.

Acest lucru l-a făcut pe Sagan să se gândească la o idee cunoscută sub numele de paradoxul Fermi : de ce nu i-am întâlnit încă?

„Carl Sagan a concluzionat că civilizaţiile inteligente nu trebuie să dureze foarte mult pentru că se autodistrug cu arme nucleare”, a spus Toon. 

Nimeni nu poate câştiga un război nuclear. Un alt studiu mai recent  arată că algele din oceane vor muri, ceea ce va duce la dispariţia vieţii acvatice, iar gheţarii noi formaţi vor bloca porturile şi rutele maritime comerciale

Preşedintele rus Vladimir Putin a lăsat de înţeles că este pregătit să folosească arme nucleare pentru a apăra Rusia.

Un război nuclear ar devasta toate oceanele şi pământul Pământului, unele efecte care vor dura mii de ani, scrie EarthSky

Un alt studiu a fost condus de Cheryl Harrison de la Universitatea de Stat Louisiana din Baton Rouge. Ea a spus într-o declaraţie din iulie:

"Nu contează cine bombardează pe cine. Poate fi India şi Pakistan sau NATO şi Rusia. Odată ce fumul este eliberat în atmosfera superioară, se răspândeşte la nivel global şi afectează toată lumea".

Simulările acestor oameni de ştiinţă au arătat că nu contează dacă detonarea unui arsenal nuclear a venit printr-un act de război deliberat, sau printr-un accident sau printr-un atac cibernetic. 

Temperaturile oceanelor ar scădea rapid şi nu s-ar întoarce la starea de dinainte de război chiar şi după ce fumul se va risipi. Pe măsură ce planeta se răceşte, gheaţa de mare se extinde cu mai mult de 6 milioane de mile pătrate şi 6 picioare adâncime în unele bazine care blochează porturi importante, inclusiv portul Tianjin, Copenhaga şi Sankt Petersburg.

Gheaţa s-ar răspândi în regiunile de coastă, blocând transportul în emisfera nordică, ceea ce face dificilă obţinerea de alimente şi provizii în unele oraşe, cum ar fi Shanghai, unde navele nu sunt pregătite să facă faţă gheţii de mare.

Scăderea bruscă a luminii şi a temperaturii oceanelor, în special din Arctic până în Atlanticul de Nord şi Pacificul de Nord, ar ucide algele marine, care sunt fundamentul reţelei trofice marine, creând, în esenţă, o foamete în ocean. Acest lucru ar opri pescuitul şi acvacultura.

Refacerea apelor oceanice ar dura mai mult decât îi va lua vieţii să-şi revină pe uscat. Numai schimbările aduse gheţii arctice ar dura probabil mii de ani. 

Războiul nuclear nu este singurul eveniment care ar putea duce la aceste rezultate devastatoare în ocean şi pe uscat. Incendiile masive şi erupţiile vulcanice ar putea ejecta suficientă funingine în atmosferă pentru rezultate similare. Erupţiile vulcanice masive din trecut au provocat chiar şi extincţiile în masă pe Pământ.

Harrison a spus: "Putem evita războiul nuclear, dar erupţiile vulcanice cu siguranţă vor avea loc din nou. Nu putem face nimic în privinţa asta, aşa că este important atunci când vorbim despre rezilienţă şi despre cum să ne proiectăm societatea, să luăm în considerare ce trebuie să facem pentru a ne pregăti pentru şocuri climatice inevitabile. Cu toate acestea, putem şi trebuie să facem tot ce putem pentru a evita războiul nuclear". 

În concluzie, o planetă devastată de un război nuclear va arăta ca Titan (luna cea mai mare a planetei Saturn), cu oceane toxice şi lipsite de viaţă. 

Întreg ecosistemul va muri. Doar şapte specii de animale ar supravieţui unui război nuclear  şi majoritatea sunt nevertebrate 

Nature World News  transmite că doar şapte specii de animale vor supravieţui unui război nuclear şi că majoritatea sunt nevertebrate. 

1. Tardigrada -  animale nevertebrate de dimensiuni foarte mici, 1,5 - 0,1 mm lungime.
2. Gândacul - gândacii rezistă de mai bine de 300 de milioane de ani şi sunt consideraţi a fi una dintre cele mai vechi insecte din lume. Ei au cutreierat planeta cu mult înaintea oamenilor, iar gândacii vor fi probabil aici mult timp după cea de-a şasea extincţie, conform revistei Smithsonian.
3. Scorpionul- Scorpionii sunt unul dintre cele mai robuste animale de pe planetă şi pot rezista la niveluri ridicate de radiaţii ultraviolete (UV) de la soare.
4. Musca de fructe - Muştele de fructe sunt, de asemenea, în mod evident capabile să supravieţuiască căldurii de la o explozie nucleară. Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Fizică şi Tehnologie din Moscova , citat de Science Daily, s-a constatat că chiar şi dozele slabe de radiaţii gamma pot prelungi viaţa muştelor de fructe.
5. Viespea parazitoidă - Viespile braconide  sunt cunoscute pentru că îşi depun ouăle pe omizi şi viermi, precum şi pe plante. Ele sunt, de asemenea, cunoscute pentru că au rezistat de aproape 20 de ori nivelul de radiaţie al bombei de la Hiroshima în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
6. Mummichogul - sunt mici alevini marini care pot supravieţui la o cantitate mare de radiaţii în apă.Potrivit NASA , doi peşti mummichog au fost trimişi în spaţiu pe Skylab ca parte a unui experiment în anii 1970. Micul peşte a fost ales drept candidat pentru capacităţile sale unice de adaptare. Peştii au fost văzuţi încă înotând într-un model circular în vidul cosmic. 
7. Deinococcus radiodurans- este o specie de bacterie poliextremofilă şi este unul dintre organismele cele mai rezistente la radiaţii de pe Terra

Ecosistemele au nevoie de 2-10 milioane de ani pentru a se recupera după o extincţie în masă şi pentru a deveni funcţionale 

Studiul, publicat astăzi în Nature de la o echipă care include trei cercetători UCL Earth Science (profesorul Paul Bown, Hojung Kim şi dr. Sarah Alvarez) şi academicieni din Southampton, Frankfurt şi California.

Echipa a analizat înregistrările de plancton fosil cu o vechime de 13 milioane de ani ca urmare a anihilării planctonului oceanic din timpul extincţiei în masă din Cretacic/Paleogen, oferind o privire remarcabilă asupra modului în care ecosistemul marin „reporneşte”.

Autorul principal, Dr. Alvarez (UCL Earth Sciences, Universitatea din Gibraltar, Universitatea din Bristol) a spus: „Am vrut să aflăm cât timp a durat ca  ecosistemele oceanice să se refacă şi cum s-a întâmplat acest lucru, aşa că am analizat cea mai bună înregistrare fosilă a planctonului oceanic pe care am avut-o, nannofosile calcaroase (există şi astăzi) – şi am colectat 13 milioane de ani de informaţii dintr-un eşantion la fiecare 13.000 de ani. Am măsurat abundenţa, diversitatea şi dimensiunea celulelor din peste 700.000 de fosile, probabil cel mai mare set de date despre fosile produs vreodată dintr-un singur sit”.

Cercetătorii investigau consecinţele unui eveniment de extincţie în masă din urmă cu 66 de milioane de ani, care a distrus trei sferturi din speciile de plante şi animale ale planetei, inclusiv toţi dinozaurii,  cauzat de un asteroid care a lovit Pământul.

Dr. Alvarez şi coautorii au descoperit că planctonul asemănător plantelor a revenit aproape imediat după extincţia în masă, dar că primele comunităţi erau extrem de instabile şi dimensiunile celulelor erau neobişnuit de mici.

Cercetătorii au descoperit că perturbarea majoră a ecosistemului a persistat timp de două milioane de ani după extincţia în masă, dar apariţia treptată a unor noi specii şi a celulelor mai mari a ajutat la restabilirea unui ecosistem stabil şi rezistent. În acelaşi timp, livrarea de carbon către fundul mării a revenit la nivelurile de dinainte de extincţie, marcând restabilirea acestei funcţii critice oceanice. Acest lucru s-a întâmplat cu mult înainte ca speciile şi diversitatea ecologică să se refacă complet.

În general, a fost nevoie de 10 milioane de ani pentru ca numărul speciilor să-şi revină complet la nivelurile anterioare.

Au trecut 65 de milioane de ani de la dispariţia dinozaurilor la apariţia oamenilor. 

Primatele au apărut acum 55 milioane de ani. 

Primii mamuţi au apărut în urmă cu 25 milioane de ani. 

Smilodonul a apărut acum 2,5 milioane de ani. 

De ce nu vor supravieţui oamenii, chiar dacă s-ar adăposti în buncăre sau ar coloniza Luna? Pentru că anxietatea va fi cea care ne va da lovitura finală

Cei superbogaţi se pregătesc demult pentru Războiul Nuclear, construindu-şi buncăre.

Dar oamenii, sau mai bine spus HOMO SAPIENS, nu sunt adaptaţi după 200.000 de ani de evoluţie şi trăit la suprafaţă, să trăiască decenii sau secole în mediu subteran, în mediul spaţial sau pe suprafaţa altei planete cu o altă gravitaţie diferită.

Sigur, au trăit în caverne şi peşteri vreme de 200.000 ani, doar că strămoşii noştri puteau să iasă la vânătoare şi la cules, aveau la dispoziţie toate resursele pădurii şi puteau să se bucure de lumina solară, de aer curat şi apă potabilă.

Şi în plus, ne-am născut să trăim cu gravitaţia, compoziţia aerului şi presiunea atmosferică de pe Terra. 

În plină iarnă nucleară, oamenii nu pot ieşi la suprafaţă fără echipamente şi măşti de protecţie, vor trăi generaţii cu lumină artificială, rezerve raţionalizate de oxigen şi apă reciclată din urină şi cu cartofi cultivaţi în seră.

În cele din urmă, ultimele rămăşiţe ale civilizaţiei umane vor sucomba din cauza anxietăţii, depresiei şi luptelor pentru resurse, oricât de crescut ar fi nivelul de lux.

Creierul uman nu e învăţat să trăiască în buncăre şi tuneluri subterane de metrou, nici în încăperi strâmte care îi despart doar un înveliş metalic de moartea prin sufocare şi îngheţ.  Numai gândul că vei sta toată viaţa într-un buncăr sau într-un dom înghesuit pe Lună sau Marte te nelinişteşte. 

Viaţa reală nu e ca în Fallout şi Metro 2033 unde oamenii apar într-o viziune idealizată, chiar în ipostaze eroice cum avem obiceiul să facem cu ISTORIA în cărţi, filme şi jocuri video. 

O colonie lunară nu poate rezista pe termen lung fără suport tehnic de pe Pământ.

Luna nu dispune de multe resurse pe care le are Pământul, iar Marte este o planetă atât de periculoasă (radiaţii, temperaturi scăzute, furtuni de praf ocazionale, lipsa oxigenului) că până şi Terra în plină iarnă nucleară este mai ospitalieră. Fix ca planeta Marte nu vrem să ajungem oricât ne dorim să o colonizăm. 

Faptul că azi, NASA cheltuieşte enorm de mulţi bani şi transportat cantităţi masive  de hrană, apă, oxigen şi combustibil pentru a întreţine Staţia Spaţială Internaţională cam denotă că mai avem mult de progresat până la epoca spaţială ca să pretindem că putem trăi în mod independent  în spaţiu şi pe alte corpuri cosmice, fără a depinde de resursele Terrei.

Poate că în loc să ne pregătim pentru scenarii apocaliptice ar fi mai ideal să le prevenim. 

Mai sunt 600.000 de ani până când următoarea super-erupţie vulcanică va depopula Terra, aşadar, să profităm ca specie de aceşti ani pentru a progresa tehnologic, îndeajuns să colonizăm alte planete sau ca să construim habitate spaţiale cu condiţii optime pentru a părăsi planeta în caz de dezastre geologice (super-erupţii vulcanice) sau cosmice (radiaţii gamma de la o supernovă, meteoriţi) care chiar nu pot fi prevenite.