Prima sa creaţie a fost bazată pe imaginea fetiţei sale, dar rezultatul a fost extrem de înspăimântător, înfăţişarea robotului dând fiori oricărei persoane care îl privea. Ulterior, Ishiguro a creat un robot care îi semăna perfect, scrie Descoperă.
Jurnalistul american Ashlee Vance a ajuns recent la Universitatea Osaka pentru a vedea ultima creaţie a lui Ishiguro, un robot numit Erica, care a fost patentat pentru ca în viitor acesta să poată înteprinde activităţile unui recepţioner sau ale unui asistent personal.
Erica are o piele asemănătoare cu cea a oamenilor şi poate reproduce gesturi faciale şi, cel mai important, principiul funcţionalităţii sale este cel al inteligenţei artificiale, putând asculta şi da răspunsuri.
Mai mult, Ishiguro crede că Erica este de o frumuseţe aparte, susţinând că faţa sa este una dintre cele mai frumoase din lume. Ceea ce doreşte profesorul să realizeze este ca robotul să aibă dorinţe şi intenţii, pentru că dacă acest lucru nu va fi posibil, nu va putea înţelege intenţiile şi dorinţele oamenilor cu care intră în contact.
Sursa: http://bit.ly/2e7JGNN