„Constructorii lui Khufu au realizat o linie de apărare împotriva oricăruia dorea să intre în camera regelui”, a declarat egiptologul.
Potrivit Descoperă, şanţurile erau utilizate pentru a amplasa blocurile de granit în faţa intrării şi pentru a le menţine în poziţie verticală. Un alt rând de blocuri trebuia să alunece către intrare, pentru a bloca accesul oricărui profanator de morminte.
Acesta a fost planul iniţial, dar mormântul fusese jefuit pe la sfârşitul domniei regelui Khufu şi începutul decăderii vechiului regat (2134 î.Hr) Tot ce a mai rămas din mormântul lui Khufu este un sarcofag din granit roşu. Unii cercetători consideră că adevăratul mormânt al regelui este încă ascuns, acesta fiind doar pentru ademenirea hoţilor.
Conform ministrului Antichităţilor, piramida ar putea avea zone nedescoperite. Cavităţile ar putea fi create natural (crăpături) sau ar putea fi camerele nedescoperite. Explorările realizate de către un robot care a cercetat piramida în şase ture a descoperit trei uşi din cupru. Pentru a descoperi cu adevărat dacă există camere ascunse, cercetătorii utilizează raze cosmice pentru a întocmi o hartă a interiorului piramidei.
Citeşte continuarea articolului în Descoperă.