Articolele autorului Anca Olteanu
-
Români BLOCAŢI pe aeroport | Aproape 170 de turişti sunt nevoiţi să rămână în Egipt după ce o aeronavă Blue Air s-a defectat
Aproape 170 de turişti sunt nevoiţi să rămână o noapte în Egipt după ce aeronava Blue Air care trebuia să decoleze în jurul orei 14 de pe aeroportul din Hurghada şi să ajungă în România s-a defectat, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Ţintea, reprezentantul agenţiei de turism Tez Tour. citeşte tot
-
Probleme GRAVE pe Autostrada 1: Drum cu fisuri, crăpături şi denivelări pe o lungime de 70 de m
Pe Autostrada 1, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş au apărut fisuri, crăpături şi denivelări ale carosabilului pe o lungime de 70 de metri, fiind impusă o restricţie de viteză de 60 km/h, iar pe un segment de drum de 200 de metri traficul a fost deviat pe banda 2, informează joi CNAIR. citeşte tot
-
Complexul Energetic Oltenia: Putem asigura vârful de consum la iarnă, dar depinde de cât va fi cererea
CE Oltenia poate asigura vârful de consum la iarnă, dar depinde de cât va fi cererea, întrucât societatea are probleme cu transportul cărbunelui, probleme la care Ministerul Transporturilor nu a găsit soluţii, a declarat Ionel llie, director de vânzări, joi, în cadrul audierii din comisie. citeşte tot
-
În prag de iarnă, românii primesc cea mai buna veste: Preţul gazelor naturale nu va mai creşte
Preţul gazele naturale pentru populaţie nu va mai creşte până la primăvară, urmând ca Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) să analizeze tarifele în luna martie, a declarat, joi, deputatul Iulian Iancu, preşedintele comisiei de industrii şi servicii, la finalul comisiei de anchetă. citeşte tot
-
Pierderi masive la Transelectrica, anunţate de directorul companiei: Activitatea este perturbată şi pune în pericol funcţionarea sistemului
Transelectrica a înregistrat o pierdere de peste 50 de milioane de lei, în al treilea trimestru, din serviciile de sistem, estimând că până la finalul anului valoarea pierderilor va ajunge la 100 de milioane de lei, a declarat directorul general al companiei, Corina Popescu, joi. citeşte tot
-
CNAIR: Toate contractele de întreţinere a drumurilor până la sfârşitul anului au fost semnate
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat toate cele 55 de contracte subsecvente întreţinerii drumurilor, pe trimestrul al patrulea din 2017, valabile până la 31 decembrie 2017, potrivit unui comunicat emis miercuri de instituţie. citeşte tot
-
Cine este cel mai admirat manager, premiat în cadrul Galei CEO Awards, organizată de Business Magazin
Florin Talpeş, fondatorul BitDefender, este cel mai admirat manager după ce a obţinut pentru al doilea an consecutiv cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri şi este premiat, miercuri seara, în cadrul Galei CEO Awards organizată de Business Magazin. citeşte tot
-
Preţurile apartamentelor vechi, apropiate şi chiar mai mari decât ale celor noi / Oraşul cu cel mai alert ritm de scumpire a locuinţelor
Preţurile apartamentelor vechi sunt foarte apropiate şi, în unele cazuri, chiar mai ridicate decât ale unităţilor locative construite în ultimii ani, în Cluj, Bucureşti şi Timişoara, potrivit unei analize a Imobiliare.ro, publicată miercuri. citeşte tot
-
Amenzi de 170.000 de lei pentru mai multe unităţi de colectare şi procesare a laptelui, unele dintre acestea fiind închise sau cu activitatea suspendată. Ce au găsit inspectorii
Inspectorii sanitari au amendat cu peste 170.000 de lei mai multe unităţi de colectare şi procesare a laptelui şi a produselor lactate, au reţinut 744 de kg de produse lactate, au suspendat activitatea în 66 de unităţi şi au interzis-o în 27, în urma controalelor efectuate, potrivit ANSVSA. citeşte tot
-
Veşti proaste pentru românii cu credite: Dobânda Robor a urcat la maximul ultimelor trei ani şi patru luni
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri la 1,88%, de la 1,85%, cât a fost cotat marţi, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR). citeşte tot
-
Metrorex anunţă modificări pentru circulaţia trenurilor pe timp de iarnă
Trenurile de metrou vor circula mai des. Intervalul de circulaţie va fi redus, iar garniturile vor fi suplimentate, iarna, în perioada cu vârf de trafic, dacă situaţia o impune, pentru evitarea supraaglomerării, se arată într-un comunicat de presă al Metrorex, emis miercuri. citeşte tot
-
Cine sunt constructorii care se bat pentru aproape 2 miliarde de lei de la Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor (MT) a anunţat că au fost depuse opt oferte pentru tronsonul 3 al drumului expres Craiova–Piteşti, proiect în valoare de aproape 905 milioane de lei şi şapte oferte pentru tronsonul 4, valoarea estimată fiind de aproape 910 milioane de lei, potrivit unui comunicat. citeşte tot
-
Record pe piaţa auto: aproape 380.000 de maşini second-hand au fost înmatriculate în primele 9 luni
Tranzacţiile cu maşinile la mâna a doua au atins un record istoric în perioada ianuarie–septembrie 2017, ajungând la 378.424 de unităţi, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). citeşte tot
-
Eurostat | România, cel mai mare deficit bugetar din UE: 4,1% din PIB în trimestrul II 2017
România a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din Uniunea European, în al doilea trimestru din 2017, de 4,1% din PIB, fiind urmată de Marea Britanie, care a raportat un deficit de 3,4% din PIB, potrivit datelor ajustate sezonier publicate, marţi, într-un raport al Eurostat. citeşte tot
-
Petre Daea lansează campania ”Alege OAIA!”
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa pe 26 octombrie, la Romexpo, în cadrul târgului de agricultură INDAGRA, campania de informare şi promovare a consumului de carne de oaie, denumită “Alege Oaia!”, potrivit unui comunicat emis marţi de instituţie. citeşte tot
-
Sute de persoane vor da în judecată Omnia Turism şi Ministerul Turismului
Peste 200 de persoane s-au constituit, până la ora transmiterii acestei ştiri, într-un litigiu colectiv împotriva Omnia Turism; compania şi statul român, prin Ministerul Turismului, urmând să fie date în judecată, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Adrian Călin Cuculis. citeşte tot
-
O companie japoneză investeşte 30 de milioane de euro în România şi creează 300 de locuri de muncă
Compania niponă Calsonic Kansei se extinde în România şi investeşte 30 de milioane de euro într-o fabrică de componente electronice, la Ploieşti, unde va crea aproape 300 de noi locuri de muncă, potrivit unui comunicat emis luni de Ministerul pentru Mediul de Afaceri. citeşte tot
-
Documentaţiile pentru aproape 56 de km din autostrada Transilvania, transmise spre validare la ANAP
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat procesul de elaborare a documentaţiilor de atribuire şi a transmis spre validare la ANAP procedurile de proiectare pentru mai multe secţiuni din autostrada Transilvania, potrivit unui comunicat emis luni de instituţie. citeşte tot
-
România, printre statele care au avut un deficit bugetar egal sau mai mare de 3% din PIB, în 2016
România (3,0%), Franţa (3,4%) şi Spania (4,5%) au avut un deficit guvernamental egal sau mai mare de 3% din PIB, în 2016, cele mai mici deficite fiind raportate în Estonia şi Danemarca, în timp ce Luxemburg şi Malta au înregistrat excedente bugetare, potrivit unui raport al Eurostat publicat luni. citeşte tot
-
Londra a introdus o TAXĂ pentru cele mai poluante maşini. Suma pe care trebuie să o plătească şoferii ZILNIC
Londra a introdus, luni, o taxă de zece lire sterline pentru cele mai vechi şi mai poluante maşini, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea aerului în capitala Marii Britanii, a declarat primarul oraşului, Sadiq Khan, potrivit Reuters. citeşte tot
-
Indicele ROBOR la trei luni a explodat şi a ajuns la cea mai mare valoare din ultimii trei ani
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut luni la 1,85%, de la 1,84%, cât a fost cotat vineri, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). citeşte tot
-
Circulaţia este restricţionată pe DN 76 pentru realizarea lucrărilor la viaductul autostrăzii A1
Circulaţia este restricţionată, luni, pe DN 76 pentru realizarea lucrărilor la viaductul proiectat al autostrăzii A1, în localitatea Şoimuş, potrivit unui comunicat transmis luni de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). citeşte tot
-
Directorul Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi şeful Gării de Nord, demişi de ministrul Transporturilor
Felix Stroe, ministrul Transporturilor, a decis schimbarea din funcţie a directorului Regionalei Căi Ferate Bucureşti şi a şefului Gării de Nord, luni dimineaţă, din cauza modului de administrare şi de întreţinere al Gării de Nord, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor. citeşte tot
-
Indicele Nikkei a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani după alegerile din Japonia
Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a ajuns, luni, la cel mai ridicat nivel din 1996, după ce sondajele la ieşirea de la urne au indicat o victorie categorică a partidului prim-ministrului Shinzo Abe în scrutinul legislativ care a avut loc duminică, potrivit BBC News. citeşte tot
-
Aproximativ 5% dintre români cred că un venit lunar de 750 de lei lunar e suficient pentru un trai decent. Care este suma care ar satisface nevoile curente
Peste 5% din gospodării consideră că ar fi suficient un venit lunar sub 750 de lei pentru a duce o viaţă decentă, în timp ce 26,3% cred că un venit de peste 3.000 de lei ar fi satisfăcător pentru acoperirea cheltuielilor curente, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte tot
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:21
Falimentele din cele mai mari două economii ale Europei se menţin la cote ridicate
-
astăzi, 16:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1031. Rusia a înregistrat ziua cu cele mai mari pierderi din război / Marea Britanie estimează că pierderile Rusiei în Ucraina ar putea ajunge la un milion de morţi şi răniţi în şase luni / Oficial estonian: NATO trebuie să descurajeze Rusia pentru următorii 10-20 de ani