Articolele autorului Aurelia Alexa
-
O placă de beton de 1,5 tone din clădirea Crucii Roşii din Capitală, în pericol să cadă
Un placă de beton de 1,5 tone din clădirea în care funcţionează Crucea Roşie, aflată pe strada Biserica Amzei din sectorul 1, este în pericol să cadă, la faţa locului aflându-se, miercuri după-amiază, echipaje ISU, ale autorităţilor locale şi Poliţiei Comunitare Sector 1, care securizează zona. citeşte tot
-
Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal, ÎNCHISĂ pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, a fost RELUATĂ după aproximativ şase ore
Circulaţia feroviară între Braşov şi Predeal a fost reluată, marţi, la ora 19.00, după ce au fost îndepărtate crengile de copac căzute pe linii şi a fost remediată defecţiunea la liniile de înaltă tensiune, cele şapte trenuri care au staţionat în gări totalizând 1.100 de minute de întârziere. citeşte tot
-
Sindicatul Poliţiştilor ameninţă cu proteste dacă structuri din Poliţie vor trece în subordinea autorităţilor locale
SNPPC ameninţă cu proteste în situaţia în care demersul vicepremierului Liviu Dragnea de trecere a unor structuri ale Poliţiei Române în subordinea autorităţilor locale va fi pus în aplicare, informează Confederaţia Naţională Sindicala "Cartel Alfa". citeşte tot
-
Ministrul Muncii: Absorbţia fondurilor europene a crescut în POSDRU de la 5,5 la sută la 24,6 la sută
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat marţi, la conferinţa anuală a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), că absorbţia de fonduri europene a crescut de la 5,5 la sută, în luna mai, la 24,6 la sută. citeşte tot
-
CFR Călători măreşte numărul de trenuri pe ruta Constanţa - Mangalia, după închiderea podului Agigea
Capacitatea feroviară de transport pe ruta Constanţa - Mangalia va fi mărită, începând cu 1 octombrie, pentru preluarea traficului de pasageri estimat ca urmare a închiderii podului rutier Agigea, a anunţat, luni, CFR Călători. citeşte tot
-
BNS va începe ACŢIUNI DE STRADĂ la nivel naţional şi s-ar putea coordona cu alte confederaţii
Consiliul Naţional al Blocului Naţional Sindical (BNS) a decis, luni, declanşarea acţiunilor de stradă la nivel naţional, pe perioadă nedeterminată, începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, calendarul protestelor urmând să fie anunţat în 10 octombrie, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. citeşte tot
-
Sindicaliştii "Cartel Alfa" declanşează PROTESTE pe termen nelimitat
Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a anunţat luni declanşarea protestelor, pe perioadă nedeterminată, acestea urmând să aibă loc zilnic, la sediile prefecturilor şi ale partidelor politice, precum şi săptămânal, la Guvern. citeşte tot
-
PROTESTE în Bucureşti şi în ţară faţă de proiectul Roşia Montană: Mii de persoane au cerut respingerea de către Parlament a proiectului de lege - FOTO
Sute de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au plecat duminică seară, din zona staţiei de metrou Titan, în marş spre Piaţa Universităţii din Capitală. Coloana de manifestanţi s-a mărit pe traseu la peste 2.000, odată cu apropierea de centrul Capitalei. Protestul s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără incidente. citeşte tot
-
Banca Mondială: România are rata de angajare de 60% şi o rată a şomajului incredibil de stabilă
România are o rată de angajare de 60%, una dintre cele mai scăzute din Europa, înregistrând totodată o rată a şomajului incredibil de stabilă, atât în perioada de boom, cât şi în criză, a declarat vineri, la Bucharest Forum, Alberto Leyton, task team manager la Banca Mondială. citeşte tot
-
Câmpeanu: Nu susţin propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, nu sunt fonduri
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bucharest Forum, că nu susţine propunerea privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, pentru că nu sunt fonduri, precizând că Guvernul promovează alte măsuri, printre care şi acordarea unei mese calde copiilor săraci. citeşte tot
-
LOCURI DE MUNCĂ: Aproape 11.000 de absolvenţi, selectaţi pentru angajare la Bursa organizată vineri
Aproape 11.000 de participanţi la Bursa locurilor de muncă organizată vineri în toată ţara au fost selectaţi pentru angajarea pe unul dintre cele peste 23.000 de posturi disponibile, iar 482 au fost încadraţi pe loc, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). citeşte tot
-
LOCURI DE MUNCĂ: Peste 17.000 de posturi sunt oferite la Bursa pentru absolvenţi
Peste 17.000 de posturi vacante sunt disponibile la nivel naţional în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă pentru absovenţi, 4.220 dintre acestea fiind înregistrate în Capitală. citeşte tot
-
Câmpeanu: Încercăm să reducem CAS. Restul taxelor sunt foarte mici, poate cele mai mici din Europa
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat vineri, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, că prin bugetul de stat pentru anul 2014 se încearcă reducerea CAS cu trei puncte procentuale, precizând că în rest taxele sunt "foarte mici". citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX: Subvenţiile ajung la fermele mici, nu susţin performanţa
Patronatele din agricultură au reclamat joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, faptul că subvenţiile din domeniu se acordă "pentru subzistenţă", fermelor mici, în loc ca banii să fie folosiţi pentru performanţă şi susţin că pentru micii producători ar fi de preferat un program social. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX: Ministrul Agriculturii - România a exportat în acest an grâu de 300 mil. euro, valoare dublă faţă de 2012
România a exportat în acest an grâu de 300 milioane euro, valoare dublă faţă de primele nouă luni ale anului 2012, când din vânzările pe pieţe externe s-au obţinut 146 milioane de euro, a declarat joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Cioloş: Politica Agricolă Comună nu este un panaceu pentru toate statele membre
Politica agricolă comună nu este un panaceu pentru toate statele membre şi cuprinde anumite elemente care nu vor putea fi aplicate integral de România, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Cioloş: Facilitatea pentru vinul din Moldova, un semnal politic şi sprijin pentru perioada dificilă - VIDEO
Decizia Comisiei Europene de liberalizare a comerţului cu vin din Republica Moldova a fost un semnal politic şi un sprijin în perioada dificilă prin care trece această ţară, a declarat joi, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. citeşte tot
-
CONFERINŢA MEDIAFAX - Fondul de Garantare a Creditului Rural: Trebuie gândit şi un fond de creditare - VIDEO
Directorul Fondului de Garantare a Creditului Rural, Veronica Tonciu, a declarat joi, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture, că pentru următorul program de finanţare ar trebui gândit un fond de creditare şi să fie acoperite inclusiv necesităţile fermierilor privind calamităţile naturale. citeşte tot
-
Inspecţia Muncii: 213 persoane care lucrau la negru, depistate. Amenzi de 1,4 milioane lei
Inspectorii de muncă au depistat, în perioada 9 - 13 septembrie, 213 persoane care munceau fără contracte de muncă, valoarea amenzilor aplicate pentru această abatere depăşind 1,4 milioane de lei, informează Inspecţia Muncii (IM). citeşte tot
-
ANI: Managerul Spitalului de Oftalmologie Bucureşti, Monica Pop, în conflict de interese
ANI a constatat un conflict de interese în cazul Monicăi Pop - manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti -, întrucât aceasta a încheiat 62 contracte de asistenţă juridică şi de reprezentare în instanţă cu două cabinete de avocatură care au reprezentat-o şi ca persoană fizică. citeşte tot
-
Cadrele medicale au PROTESTAT a doua zi consecutiv la Ministerul Sănătăţii
Peste o sută de angajaţi din sistemul sanitar au protestat joi, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Ministerului Sănătăţii, cerând alocarea a minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate şi majorarea salariilor, ministrul Eugen Nicolăescu invitându-i duminică la o primă discuţie. citeşte tot
-
Aeroportul "Henri Coandă", Muzeul Antipa şi Tribunalul Bucureşti, dotate cu defibrilatoare automate
Aeroportul "Henri Coandă", Muzeul Antipa şi Tribunalul Bucureşti vor fi dotate cu defibrilatoare externe, iar 700 de angajaţi ai acestor instituţii vor fi instruiţi să le folosească, în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia Română de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă (ARISU). citeşte tot
-
PROTEST în Capitală: Peste 3.000 de sindicalişti din transporturi cer majorarea salariilor
Peste 3.000 de sindicalişti din transporturi au plecat în marş din Piaţa Victoriei, pe traseul Calea Victoriei - Podul Naţiunile Unite - Bulevardul Naţiunile Unite - Bulevardul Libertăţii, până în Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne să protesteze, cerând majorarea salariilor angajaţilor de la metrou şi din transportul public. citeşte tot
-
Astărăstoae: Protestele medicilor încep miercuri cu pichetarea Ministerului Sănătăţii
Protestele medicilor vor începe miercuri cu pichetarea Ministerului Sănătăţii, la acţiune fiind aşteptate aproximativ 120 de persoane, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae. citeşte tot
-
STUDIU: Câte ore stau adolescenţii români, în medie, la TV sau calculator
Un studiu prezentat marţi de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi UNICEF a arătat câte ore petrec, în medie, adolescenţii români la TV sau calculator. citeşte tot