Articolele autorului Mediafax
-
Parcare de 1 leu într-un sector din Bucureşti, ca soluţie pentru a linişti nemulţumirile legate de blocarea roţilor
Primăria Sectorului 4 va demara, la sfârşitul lunii ianuarie, activitatea de blocare a roţilor autoturismelor care parchează neregulamentar, precizând că din 2019 vor fi introduse tarife pentru ocuparea locurilor publice. Acestea încep de la 1 leu pentru două ore de parcare. citeşte tot
-
Creşteri salariale de la 1 ianuarie 2019. Ce bugetari nu vor primi bani în plus
De la 1 ianuarie 2019, bugetarii vor beneficia din nou de o creştere salarială, potrivit Legii salarizării. Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii şi asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creştere până la nivelul din 2022. citeşte tot
-
Dăncilă, detalii despre data la care sunt anunţate firmele care vor construi autostrada Ploieşti-Braşov/ Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construcţie a podului suspendat peste Dunăre
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că la finalul acestei săptămâni vor fi anunţaţi firmele cărora le va fi atribuit contractul pentru realizarea autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov, construită în parteneriat public-privat. citeşte tot
-
Una din cele mai negre zile din istoria Bursei de la Bucureşti: Acţiunile, în cădere liberă/ Băncile şi companiile din energie, cele mai afectate
Indicele BET al celor mai lichide societăţi de la Bursa de valori Bucureşti a terminat ziua cu o scădere de 11,21%, la 7.475,22 puncte, băncile şi companiile din energie fiind cele mai afectate acţiuni, a după anunţurile de marţi ale Guvernului privind pachetul de măsuri fiscale penru 2019. citeşte tot
-
Decizia luată de Gică Hagi în legătură cu viitorul clubului Viitorul
Gică Hagi este dispus să renunţe la pachetul majoritar al Viitorului. Se pare că toate zvonurile lansate de ”Rege” în ultima perioadă au avut efectul scontat, iar oamenii de afaceri şi-au manifestat dorinţa de a investi la echipa de la malul mării. citeşte tot
-
Situaţia înainte de CRĂCIUN. Pesta porcină africană evoluează în 296 localităţi, cu 1.136 focare / Despăgubirile: 236,5 mil. lei
Pesta porcină africană (PPA) evoluează, la această dată, în 296 de localităţi din 18 judeţe, cu un număr de 1.136 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), potrivit datelor transmise vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). citeşte tot
-
Sora lui Carlos Ghosn a fost concediată de Nissan. Câi bani câştiga în fiecare an de la companie
Nissan a concediat-o pe sora lui Carlos Ghosn, fostul CEO şi preşedinte al companiei, arestat în prezent în Japonia, pentru „îmbogăţire nedreaptă”, conform unui document consultat de Reuters. citeşte tot
-
DECLARAŢIA ZILEI Serghei Stanişev: România şi Bulgaria ar trebui să fie primite fără întârziere în spaţiul Schengen
Parlamentul European a aprobat marţi o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen, raportul fiind aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari. citeşte tot
-
ANSVSA: Pesta porcină africană evoluează în sute de localităţi din 18 judeţe/ Tulcea, cel mai afectat judeţ
Numărul localităţilor în care evoluează pesta porcină africană a ajuns la 295, cu 1.084 de focare. În total, au fost ucise peste 360.000 de animale, susţine ANSVSA. citeşte tot
-
Franţa amendează producătorii de maşini de spălat cu 189 de milioane de euro. Ce mărci au fost vizate
Autoritatea franceză pentru concurenţă a amendat, joi, şase producători de aparate de uz casnic cu 189 de milioane de euro pentru manipularea preţurilor în 2006 şi 2009, cea mai mare sancţiune pe care a acordat-o până acum în acest an. citeşte tot
-
Angajaţii de la metrou vor avea salarii mai mari, dar nu cu 40%, cât au cerut iniţial. Conflictul de muncă se încheie
Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019, informează Metrorex. citeşte tot
-
Risc de derapaj pe două drumuri naţionale din cauza unor avarii
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi anunţă că două conducte avariate de apă pun în pericol circulaţia rutieră pe două drumuri naţionale din judeţele Neamţ şi Botoşani. Cel mai probabil, conductele de apă au crăpat din cauza gerului. citeşte tot
-
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,3 grade în Indonezia
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade s-a produs sâmbătă în apropierea Arhipelagului Tamimbar, situat în Indonezia, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS). citeşte tot
-
Dragnea nu va participa la evenimentele de 1 Decembrie din cauza stării de sănătate
Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu va participa la evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României, după ce medicul i-a recomandat să nu stea atâtea ore la temperaturi scăzute, transmit reprezentanţii cabinetului de presă a Camerei Deputaţilor. citeşte tot
-
Transformare spectaculoasă: Fiat va cheltui cinci miliarde de euro pentru fabricarea de SUV-uri şi maşini electrice
Fiat Chrysler Automobiles va cheltui 5 miliarde de euro, până în 2022, în fabricile de automobile din Italia, pentru trecerea producţiei spre SUV-uri şi maşini electrice, au spus surse familiarizate cu planurile, citate de Bloomberg. citeşte tot
-
Ceremonie PUBLICĂ pentru promulgarea Legii privind „Autostrada Unirii”, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis organizează, joi, o ceremonie publică de promulgare a Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş - „Autostrada Unirii”, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale. citeşte tot
-
Oraşul din România în care autobuzele de transport în comun au avut nevoie de reparaţii, deşi nu au intrat încă în circulaţie. Ce au descoperit angajaţii în interior
Zece autobuze abia cumpărate de Consiliul Local Ploieşti au nevoie de reparaţii, deşi încă nu au fost puse în circulaţie, după ce, în urma ploilor, muncitorii societăţii de transport public au găsit picături în interior, transmite corespondentul MEDIAFAX. citeşte tot
-
Finanţele vor lansa săptămâna viitoare o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie/ Ministerul flexibilizează acordarea bonusului de dobândă la aceste titluri
Ministerul Finanţelor va lansa săptămâna viitoare o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie, pe doi ani, cu o dobândă de 4,5%, iar pentru atragerea investitorilor va fi organizată şi o tombolă, a declarat vineri, la Guvern, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici. citeşte tot
-
Klaus Iohannis a promulgat legea privind finanţarea proiectelor pentru reducerea emisiilor de gaze
Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul care promulgă legea privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul UE, informează Preşedinţia. citeşte tot
-
Ministrul Transporturilor: Majorările salariale la Metrou ar duce la creşterea preţului călătoriei la 4 lei. Este şantaj
Acceptarea majorărilor salariale cerute de sindicaliştii de la Metrou, care au delanşat conflictul de muncă, ar duce la o creştere a preţului biletului la 4 lei, de la 2,5 lei pentru o călătorie, a declarat miercuri seara ministrul Transporturilor Lucian Şova. citeşte tot
-
Simona Halep şi Darren Cahill ar putea relua colaborarea în 2020
Simona Halep şi Darren Cahill au anunţat că nu vor mai colabora în 2019, antrenorul australian invocând motive de familie. Andrei Cristofor, membru al echipei Simona Halep, a lăsat însă să se înţeleagă că n-ar fi exclusă o reluare a parteneriatului, după un an de pauză. citeşte tot
-
Netflix şi Warner Bros., date în judecată pentru 50 de milioane de dolari de un grup de atei care folosesc simboluri satanice
Companiile Netflix şi Warner Bros. au fost date în judecată de The Satanic Temple, un grup de activişti atei care se foloseşte în mod ironic de simboluri satanice pentru a promova ideile de egalitate şi dreptate socială, care le cere despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, potrivit Reuters. citeşte tot
-
Un Lamborghini a fost cuprins de flăcări în Capitală. Femeia care conducea bijuteria auto nu a fost rănită - FOTO
Pompierii intervin, joi, pe Şoseaua Andronache din Bucureşti, pentru a stinge flăcările care au cuprins un Lamborghini care a luat foc în mers. Maşina era condusă de o femeie care, imediat ce a simţit miros de fum, a oprit şi a sunat la 112, informează ISU Bucureşti-Ilfov. citeşte tot
-
Isărescu: Inflaţia va coborî până aproape de 3,5%, chiar săptămâna viitoare/ Ce spune guvernatorul BNR despre ROBOR
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, marţi că, rata anuală a inflaţiei îşi va continua tendinţa descedentă, în următoarea perioadă, în următoarele luni. citeşte tot
-
Sorina Pintea, declaraţie în contextul tânărului cu arsuri trimis în Belgia: România nu poate trata arsuri mari
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi seara, la Braşov, că tânărul rănit în explozia de la Piatra Neamţ este, la această oră, în drum spre Belgia, părerea ei personală fiind că România nu poate trata în acest moment pacienţi cu arsuri mai mari de 50% din suprafaţa corpului. citeşte tot