Articolele autorului Szasz Jutka
-
REACŢII în PSD şi PNL privind cazul Sorin Roşca Stănescu
Aprecierile făcute la adresa PSD de către senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu, care, potrivit premierului Victor Ponta, au provocat "o problemă serioasă" în cadrul USL şi discuţii privind continuarea acestuia în postul de senator PNL, au stârnit reacţii şi în cadrul liderilor locali de partide. citeşte tot
-
Pază a Poliţiei, la o piesă de teatru în Timişoara după ce s-a primit o scrisoare de ameninţare
Poliţiştii vor asigura paza în timpul piesei "Dumnezeu e un mafiot", de Nick Mancuso, care se va juca sâmbătă la Teatrul Naţional din Timişoara, după ce instituţia de cultură a primit o scrisoare de ameninţare în care se cere anularea spectacolului, iar mai multe culte au cerut schimbarea titlului. citeşte tot
-
Arad: Cei mai mulţi ucraineni care au intrat în greva foamei au renunţat la protest
Un număr de 16 din cei 28 de ucraineni din Târnova, judeţul Arad, care au intrat în greva foamei, acuzând că sunt discriminaţi de către edil, au renunţat la protest joi seară, după ce o delegaţie aflată la Bucureşti a fost la Guvern şi a obţinut promisiunea deplasării în comună a Corpului de Control. citeşte tot
-
Mihai Răzvan Ungureanu despre o regiune a Ţinutului Secuiesc: Regionalizarea nu trebuie să fie conservarea sărăciei
Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, spune că, în prezent, regionalizarea "este mai curând un proiect propagandistic al USL" decât unul real, apreciind că aceasta ar trebui să fie "o şansă de progres" şi nu "conservarea sărăciei", în cazul unei eventuale regiuni a Ţinutului Secuiesc. citeşte tot
-
Florea: Nicolăescu s-o lase domol cu analizele. Rezultatele programului vechi ne băgau în carantină
Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea îi recomandă ministrului Sănătăţii "să lase senzaţionalul deoparte" şi să facă un program de analize medicale pentru populaţie pentru 4-5 ani, arătând că rezultatele programului anterior dispus de acesta "băgau România în carantină pentru vreo 100 de ani". citeşte tot
-
Boc: Nu ştiu despre Partidul Popular, nu mă tentează
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc susţine că nu ştie detalii despre Partidul Popular sau despre intenţia unor membri ai partidului de a se înscrie în această formaţiune, fiind interesat de consolidarea PDL ca partid de opoziţie. citeşte tot
-
Victor Ponta, Crin Antonescu şi Vasile Blaga vor participa la Congresul UDMR
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri, că liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, dar şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, vor participa, în 25 mai, la Congresul Uniunii care va avea loc la Miercurea Ciuc. citeşte tot
-
Kelemen: Rolul poliţiei politice a fost preluat de anumiţi procurori, în special de DNA
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că anumiţi procurori şi în special DNA au preluat rolul poliţiei politice de dinainte de 1989 şi că, de foarte multe ori, deciziile au vizat şi au lezat drepturile minorităţilor naţionale. citeşte tot
-
Cântăreaţa franceză Zaz va susţine un concert la Festivalul Plai de la Timişoara - VIDEO
Cântăreaţa franceză Isabelle Geffroy, cunoscută sub numele de scenă Zaz, va susţine un concert pe 13 septembrie la Festivalul Plai de la Timişoara, eveniment care va avea loc în perioada 13-15 septembrie. citeşte tot
-
Iuliu Winkler: UE va face faţă provocărilor globale doar dacă încetează şantajul statelor membre
Parlamentarul european Iuliu Winkler a declarat, luni, la Târgu Mureş, că UE va face faţă provocărilor globale doar dacă încetează "şantajul" statelor membre şi se realizează o uniune politică în care statele membre să cedeze din suveranitate în favoarea Bruxelles-ului. citeşte tot
-
Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Gara Arad
Un proiectil provenind, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial a fost ridicat, vineri după-amiază, din Gara Arad, de o echipă de pirotehnişti, după ce a fost descoperit de muncitori în timpul schimbării unor linii, pe parcursul intervenţiei nefiind necesară evacuarea staţiei CFR. citeşte tot
-
Traian Băsescu a făcut o baie de mulţime la finalul slujbei de la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii"
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, vineri, o baie de mulţime la finalul slujbei de la Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" din Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, la care au asistat aproximativ 5.000 de persoane, iar întrebat pentru ce s-a rugat, şeful statului a răspuns: "Ca fiecare..." citeşte tot
-
Arad: Chinez cu 40.000 de euro ascunşi sub haine, prins în tren la frontiera cu Ungaria
Un cetăţean chinez a încercat să scoată din ţară 40.000 de euro nedeclaraţi, pe care i-a ascuns sub haine, bărbatul fiind prins, joi, într-un tren internaţional la graniţa cu Ungaria, în judeţul Arad. citeşte tot
-
Premieră pentru România: Autobuze electrice pentru transportul în comun, la Cluj, cumpărate cu bani de la Guvernul Elveţiei
Primăria Cluj-Napoca va introduce, în premieră, între 10 şi 15 autobuze electrice, care urmează să fie cumpărate în baza unei finanţări din partea Guvernului Elveţiei, pentru promovarea unui transport public ecologic, costul unui autobuz fiind între 300.000 şi 500.000 de euro, a anunţat Emil Boc. citeşte tot
-
Municipiul Târgu Mureş va avea centură de ocolire. Preşedintele CJ Mureş: "După 23 de ani, anunţăm oficial construcţia"
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că, "după 23 de ani", anunţă oficial construcţia centurii ocolitoare a municipiului Târgu Mureş, care va face legătura între DN 13 şi DN 15 şi va avea o lungime de peste 11 kilometri. citeşte tot
-
Bistriţa: Anchetă după ce secretarul unei şcoli a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năăud şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) au început o anchetă la Ilva Mică după ce secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate ar fi pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc. citeşte tot
-
Bistriţa: Peste două mii de persoane au participat la Marşul Învierii, având pancate şi steaguri - FOTO
Peste două mii de persoane, majoritatea aparţinând cultelor penticostal şi baptist, au participat sâmbătă, în municipiul Bistriţa, la Marşul Învierii, eveniment ajuns la a cincea ediţie. citeşte tot
-
Arad: Peste 1.000 de oameni la coadă la fasole cu ciolan, la o petrecere organizată de PDL, de 1 Mai
Aproximativ o mie de persoane au stat la cozi pentru a primi câte o porţie de fasole cu ciolan şi cârnaţi, la o petrecere organizată de PDL la Arad, la care au mai participat lideri locali şi parlamentari ai partidului. citeşte tot
-
Primăria Sfântu Gheorghe a înlocuit tăbliţele cu denumirea instituţiei
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au înlocuit, luni, tăbliţele cu denumirea instituţiei aflate pe sediul clădirii, astfel încât mai întâi apare inscripţia în limba română, iar apoi cea în maghiară, fiind pusă astfel în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov. citeşte tot
-
Clujana ar putea intra în insolvenţă. Producătorul de încălţăminte are datorii de 1,4 milioane de euro
Autorităţile judeţene iau în calcul intrarea în insolvenţă a producătorului de încălţăminte Clujana, ca soluţie pentru blocarea datoriilor acumulate de societate, care se ridică la aproape 1,4 milioane de euro. citeşte tot
-
Pui de urs rănit şi abandonat, găsit de vânători într-o pădure din Valea Jiului
Un pui de urs rănit şi abandonat a fost descoperit, luni, de vânători din Valea Jiului, animalul, care are aproximativ trei kilograme, urmând să fie preluat, marţi, de o asociaţie nonprofit şi dus la un centru specializat din judeţul Harghita. citeşte tot
-
Oltean: USL nu are voinţă politică să adopte un act normativ care vizează regionalizarea României
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că USL nu are voinţă politică să adopte un act normativ care vizează regionalizarea României, deşi are puterea parlamentară pentru a face acest lucru. citeşte tot
-
Oltean: Fac apel la Ponta şi Antonescu să depună eforturi pentru a evita destrămarea USL
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean lansează "un apel extrem de călduros" către Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru a face "eforturi majore" ca să menţină "unitatea de monolit" a USL, spunând că destrămarea acesteia ar însemna "o mare decepţie pentru popor". citeşte tot
-
Arad: Maşină de ridicat gunoiul, blocată într-o groapă după ce s-a surpat un drum
O maşină de ridicat gunoiul a fost blocată, joi, timp de câteva ore, pe o stradă din Arad, după ce s-a surpat drumul, fiind necesară intervenţia a două utilaje de mare tonaj pentru a scoate autospeciala din groapa adâncă de jumătate de metru în care rămăseseră înţepenite roţile. citeşte tot
-
Blaga: Regionalizarea s-a blocat după ce fiecare baron USL a încercat să aducă în judeţ capitala
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Timişoara, că Guvernul evită să vorbească despre regionalizare şi că aceasta "s-a blocat după ce fiecare baron local USL a încercat să aducă la el în judeţ capitala", acum vorbindu-se de 60 de regiuni, una pentru fiecare judeţ. citeşte tot