- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (07.06.2013, 14:14)
- Livia Ispas , Roxana Alexe
Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie "susţinută, agresivă" împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi.
![Imaginea articolului Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/10939183/2/justitie-shutterstock.jpg?width=560)
Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi (Imagine: Shutterstock)
"Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune «Antena 3», a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu", se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Potrivit sursei citate, sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care," în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului".
Directorul Antena TV Group Sorin Alexandrescu a fost reţinut în 30 mai, sub acuzaţia de şantaj. Procurorii au afirmat că urmărea să-l determine pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmisie de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.
Sorin Alexandrescu au fost arestat pentru 30 de zile în 31 mai, însă a făcut recurs şi joi, 6 iunie a fost eliberat, având interdicţie 30 de zile să părăsească ţara.
Vineri, Alexandrescu a fost chemat din nou la DNA pentru declaraţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10939183&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe