Iată câteva sfaturi care să vă ajute să consumaţi mai puţin conbustibil la volan, potrivit Pro Motor.
1. Alegeţi mijloacele de transport în comun
Multora, probabil, nu le va conveni această soluţie, care înseamnă să renunţe la confortul propriu. Însă utilizarea metroului sau a maşinilor de transport în comun înseamnă clar o economie în buzunar. Acum, că vine şi primăvara, ar fi cazul să începeţi să folosiţi şi bicicletele, deşi, în România, acest fenomen are, încă, prea puţini adepţi.
2. Planificaţi-vă ruta
Asiguraţi-vă că aveţi o destinaţie clară. În funcţie de aceasta, puteţi să vă planificaţi mai uşor traseul, scurtăturile fiind de preferat pentru a evita aglomeraţia în care maşina va consuma combustibil degeaba. Acum e momentul să vă bazaţi pe sistemele de navigaţie, mai ales pe cele care vă dau cea mai bună alternativă în timp real. Cam greu în România, dar nu imposibil, mai ales în oraşele mari.
3. Verificaţi presiunea în pneuri
Trebuie să ştiţi că pneurile neumflate la presiunea nominală pot duce la creşterea consumului cu circa 3%. De aceea, e bine să verificaţi cât ma des presiunea din pneuri, o valoare nominală ajutându-vă să obţineţi un consum sensibil mai scăzut. Pe lângă faptul că evitaţi uzura accentuată a cauciururilor şi chiar posibile explozii de cauciuc.
Citeşte continuarea articolului în Pro Motor.
Citeşte şi: Cât lucrează un român pe săptămână comparativ cu angajaţii ţărilor din Uniunea Europeană. Numărul mediu de ore este surprizător de mare
Citeşte şi: Grupul auto Volkswagen a fost condamnat în SUA la 3 ani de supraveghere judiciară: ”Este un caz de fraudă”
Citeşte şi: Consultare publică Apa Nova: Consumatorii apreciază inovaţia comunicativă şi deschiderea spre dialog
Citeşte şi: Impozitul pe gospodării: Cum vor fi taxate veniturile din investiţii, dividende şi dobânzi
Citeşte şi: Cum se poate evita dubla impunere în raportarea venitului global: “Zeci de mii de persoane pot fi în această situaţie”
Citeşte şi: Acţionarii BRD îşi primesc dividendele pe 2016. Câţi bani vor încasa şi la ce dată începe plata