Piaţa auto a crescut în februarie
Vânzările de autovehicule au crescut în februarie faţă de luna anterioară cu 16,3%, la 4.604 unităţi, iar livrările de autoturisme au urcat cu 14%, la 3.864 unităţi, rămânând însă scăzute faţă de aceeaşi perioadă din 2009, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Piaţa auto a crescut în februarie (Imagine din arhivă; Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
În primele două luni ale anului, raportat la aceeaşi perioadă din 2009, piaţa auto a scăzut cu 54,2%, la 8.564 unităţi, iar cea a automobilelor s-a depreciat cu 55,2%, la 7.254 unităţi.
Numărul vehiculelelor produse în România a crescut însă în primele două luni cu 92%, la 51.873 unităţi. Autoturismele au avut un avans de 95,3%, la 48.689 unităţi.
Exportul de vehicule s-a dublat în primele două luni ale anului, numărul maşinilor livrate peste graniţă ajungând la 48.622 unităţi, comparativ cu ianuarie şi februarie 2009.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
În schimb, importurile de maşini au scăzut în perioada analizată cu 53%, la 6.640, însă au crescut în februarie faţă de luna anterioară cu 9%.
În fruntea clasamentului celor mai bine vândute maşini se situează Dacia, cu 1.142 de maşini vândute în februarie, urmată de Ford, cu 557 unităţi, şi Volkswagen, cu 472 de vehicule livrate.
Referitor la modul de achiziţie, datele APIA arată că în luna februarie 59% dintre autovehicule de import şi 94% ditre cele producţie autohtonă au fost cumpărate cu bani cash sau în rate, restul fiind achiziţionate în sistem de leasing.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

