- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (28.01.2022, 15:22)
- Claudia Medrega
Românii, tot mai avuţi din punct de vedere imobiliar. S-a atins un nivel record pentru ultimul deceniu
Activele imobiliare ale românilor au continuat să crească, ajungând în 2021 la aproape 2.000 mld. lei, un nivel record al ultimului deceniu, potrivit datelor Băncii Naţionale.

Românii, tot mai avuţi din punct de vedere imobiliar. S-a atins un nivel record pentru ultimul deceniu
Exprimată în euro, avuţia imobiliară a populaţiei ar fi de 400 mld. euro, având în vedere cursul mediu de peste 4,9 lei/euro din 2021.
Un volum ridicat al activelor imobiliare a mai fost înregistrat în 2008, de 1.860 miliarde de lei, nivelul exprimat în euro fiind atunci mai mare, de circa 500 de miliarde de euro, deoarece cursul mediu era de 3,68 lei/euro în 2008.
Activele imobiliare continuă să aibă o pondere majoritară în avuţia românilor, de circa 75,6%, pe fondul ratei ridicate de deţinere a imobilelor (95,8%, conform Eurostat).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Avuţia imobiliară a românilor a trecut pragul de 1.000 miliarde de de lei (peste 280 de miliarde de euro) în urmă cu 15 ani, în 2006, atunci cursul de schimb mediu leu/euro fiind de 3,52 lei/euro.
Doar în perioada pandemiei de COVID-19 activele imobiliare ale populaţiei au crescut cu 233 miliarde delei, respectiv cu 13,4%.
Creşterea avuţiei imobiliare a românilor de-a lungul timpului a fost influenţată şi de majorarea preţurilor (indicele de preţ imobiliar fiind în creştere).
Banca Naţională a României a arătat că ascensiunea activelor imobiliare indică rezilienţa pieţei imobiliare, iar această situaţie se datorează în mare măsură legislaţiei care încurajează deţinerea de active imobiliare mai degrabă decât (re)investirea în activităţi productive. Creşterea activelor imobiliare ale românilor a fost susţinută şi de bănci, creditarea ipotecară fiind în ascensiune.
Stocul creditelor ipotecare ajunsese la finalul primului semestru (S1) din 2021 la 94,4 mld. lei, volum de 4,5 ori mai mare decât în 2008, când stocul ipotecarelor era de 21 mld. lei.
Faţă de nivelul de acum 10 ani, averea imobiliară a românilor a crescut cu 57,6%.
Fondul locativ la nivelul României a depăşit 9 milioane de locuinţe.
Cu toate că România înregistrează cea mai ridicată rată a deţinerii de imobile din Uniunea Europeană, persistă un grad crescut al inegalităţii de avuţie.
În timp ce activele imobiliare au o pondere majoritară pe plan local, activele financiare ale românilor reprezintă mai puţin de un sfert din activele totale (în jur de 24%), ajungând în S1/2021 la 634 mld. lei (130 mld. euro). Comparativ, în zona euro activele financiare reprezintă circa 45% din avuţia populaţiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe