COMENTARIU Marius Oprea: Cu un guvern care nu face nimic, România merge înainte şi îşi numără singură morţii

Guvernul are de purtat o adevărată bătălie, cu dezastrul adus de Covid: medical, economic, uman – sîntem aproape de buza prăpastiei. Dar am impresia că, înaintea ei, guvernul a început prin a lua o pauză, ostenit după toate împărţelile prăzii. Am aşteptat, dar nu văd nimic în jurul focurilor de tabără. Pare că dorm tun. I-am văzut însă pe cei care au ajuns căpitani de oaste şi s-au urcat în fotoliile de miniştri, pentru a purta această bătălie.

De departe, boier Ghinea mi se pare cel mai aşezat. Se pregăteşte să stea, după cum ne-a obişnuit, cu performanţa sa trecută, la Fondurile Europene: absorbţie zero. Îl urmează de aproape ministrul Oros, de la Agricultură, cel care a tăiat, ca un orăşean pus să plivească buruienile, tocmai programele de susţinere a agriculturii. S-a terminat şi cu ”tomata”. Sînt mai bune importurile. Aduc comision. Ţin supermarketurile. Aşteptăm închiderea de la sine a pieţelor, dacă tot se pregăteşte lichidarea agriculturii româneşti. Raluca Turcan, jupîniţa responsabilă cu munca, promite marea cu sarea: o nouă recalculare a pensiilor, care în afară să-i pună din nou pe drumuri pe pensionari şi să le dea speranţe deşarte, nu va schimba mai nimic – pentru că n-are cum, la peste 5 milioane de dosare, decît să înceapă promisa recalculare, care va sfîrşi probabil prin a fi sistată de succesorul sau succesoarea ei, dintr-un viitor guvern de peste patru ani. Sau mai devreme.

Cultura moare lent, de pandemie şi lipsă de perspectivă, pe mîna ministrului Bogdan Gheorghiu, de care nu ştiu să fi auzit vreun om de cultură din ţară. Spitalele se transformă în continuare în torţe, sub bagheta ministrului Vlad Voiculescu, de la sănătate: nici nu pot face altceva, atîta vreme cît România continuă să fie ultima ţară din UE ca PIB alocat sănătăţii. Stăm mai bine la apărare, unde ministrul Ciucă îşi vede de militarii săi, după cea mai scurtă şi lipsită de glorie campanie a sa, aceea de cucerire a executivului, un eşec spre deosebire de misiunile sale din Afganistan.

Sub logofătul Aurescu, şeful soliilor de la Externe, s-a mai curăţat puţin şi parcă au mai ieşit în faţă competenţe, de sub pojghiţa de securism din deceniile trecute. Dar tot nu aflăm veşti care să ne dea pe spate. De pildă, mă aşteptam să încerce să repare ceva din gafa făcută în 2009, cînd Xi Jimping, chemat în vizită oficială în România de Traian Băsescu, a fost lăsat singur în aeroport, pentru că n-a mai avut cu cine să vorbească: guvernul Boc căzuse la moţiunea de cenzură şi toţi au uitat de înaltul oaspete chinez. Atotputernicul lider chinez se pare, însă, că n-a uitat de noi şi ieri guvernul Cîţu i-a mai dat un prilej să-şi amintească, atunci cînd a oprit firmele chineze de a participa la licitaţii pentru proiectele mari de infrastructură, deşi chinezii au dovedit că pot ridica un spital, de la zero, în două-trei luni şi, mai mult, pe plan global analiştii politici şi economici anunţă, după apusul ”secolului American”, răsăritul unui ”secol chinezesc”. Cu care, în loc să valorificăm relaţiile bune din trecut, facem eforturi să semnăm actele de divorţ.

Biv vel aga Lucian Bode a promovat de la transporturi, unde a tăiat panglici la bucăţele de autostradă, la Interne – unde n-are ce tăia, în afara frunzei la cîini: pentru că acolo nu are chiar nicio competenţă. Ori carismă. Nu impresionează nici măcar cît un şef de post. Starostele cercetării, La Cercetare e Ciprian Teleman, care a lucrat opt ani la Insitututul Geologic, apoi s-a reprofilat pe ”cursuri de coaching, mentoring şi inteligenţă emoţională pentru companii”, de unde-şi cîştiga pîinea, pînă să fie pus de USR ministru. Într-adevăr, ”inteligenţa emoţională” e aceea care lipsea cercetării româneşti, aflată în moarte clinică de mai multă vreme, avînd institute care supravieţuiesc din subînchirierea spaţiilor. Tînărul şi vocalul Claudiu Năsui, tot de la USR, îl are ca merit doar pe tatăl său, inginer de succes plecat la finele anilor ’80 în Statele Unite, care s-a întors în România cu bussines-ul lui – Motorola, care pe malurile Dîmboviţei din anii Epocii Iliescu a luat arome penale.

Singurul care pare că ar putea face ceva e ministrul userist de la Transporturi, Cătălin Drulă. Fost olimpic internaţional la matematică şi apoi inginer informatician de success, la un moment dat  Drulă s-a întrebat ”de ce nu avem autostrăzi şi şosele ca în Occident” şi apoi a fondat ”Asociaţia Pro Infrastructura”, activă şi credibilă în domeniu. Cunoştinţe are, energie are, problema o cunoaşte – pentru că a monitorizat-o atent, în ultimii ani. Rămîne să aibă cu ce să o rezolve.

Miniştrii de la UDMR, sub bagheta lui Kelemen Hunor, ca vicepremier îşi vor face treaba şi vor ieşi neştifonaţi din această poveste. Dar mă îndoiesc că au o asemenea determinare cum a avut corpul secuilor lui Baba Novac în bătălia de la Şelimbăr, unde au făcut minuni şi au înclinat balanţa spre victoria lui Mihai Viteazul.

Pe ansamblu, guvernul are toate aparenţele unei oşti de strînsură, adunată de boierii partidelor. Problema nu e că vodă Cîţu n-are absolut nimic din Mihai Viteazu. Ci că nici oştenii săi nu ştiu să lupte, în vreme ce realitatea îi depăşeşte în fiecare zi. Ei se ocupă în continuare cu ”organizarea” unei munci viitoare, pe care în larga lor majoritate habar n-au de unde să o apuce. În loc de Şelimbăr, vom avea, mă tem, parte de un dezastru precum cel de la Turtucaia, din primul război mondial, cînd ne-au snopit bulgarii.

Cu un guvern care nu e în stare să facă mai nimic, în afară de a folosi cuvîntul salvator ”rezilienţă”, aşteptînd la mila altora, cărora a început să le pese însă din ce în ce mai mult de propria lor cămaşă şi mai puţin de alţii, România merge înainte singură şi-şi numără morţii.