COMENTARIU Marius Oprea/ De când am devenit european, iubesc mai mult România

Un elev din clasa a X-a de la Colegiul de Stiinţe ale Naturii ”Emil Racoviţă” din Braşov, aflat într-o tabără internaţională undeva în Europa, în anul 2003, s-a adresat colegilor săi cu următoarele cuvinte: ”Dragi prieteni, mă numesc Gulea Sever şi vin din România. Sunt cetăţean român, dar sper ca în curând să devin un cetăţean al Uniunii Europene. Deşi mă simt deja ca un cetăţean al UE, aş dori ca acest statut să-mi fie recunoscut oficial”. S-a întîmplat un an mai tîrziu. Astăzi, acel elev e un cetăţean matur al României, dacă nu a emigrat între timp. Îi place sau nu să fie cetăţean european, nu ştiu. Mie îmi place şi nu-mi place. Nu mă simt atât european, cât mă simt român. Şi român mă voi simţi, până la capătul zilelor.

Urmărește
3209 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea/ De când am devenit european, iubesc mai mult România
Elevul Gulea mai scria: ”România a fost dintotdeauna, din punct de vedere geografic, parte a Europei. Din păcate, variate contexte istorice au împins ţara noastră în afara ariei civilizate europene. Acum, după 13 ani de la căderea unei dictaturi îngrozitoare şi după 50 de ani de îndoctrinare comunistă, după zeci de ani de război rece, cînd s-a dovedit că anterioarele orientări, spre fosta URSS, au adus doar dezastru: colaps economic, corupţie şi nefericire”. Din acest punct de vedere, am ales bine: răul cel mai mic. 
 
Adolescentul Gulea mai scria că ”totalitatea aspectelor integrării stau sub semnul crucial al comunicării. Democraţie înseamnă respect pentru fiinţa umană şi drepturile ei” şi îşi aşternuse aceste gînduri despre ”a fi european” sub sloganul “Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”. Parte din visurile lui s-au împlinit, parte nu. De pildă, ”comunicarea” înseamnă ”directive”, iar pandemia a arătat că solidaritatea e una destul de puţin vizibilă, la nevoie. În ”marea familie europeană”, ne simţim adesea Cenuşăreasă.
 
De pildă, nimeni nu ne-a întrebat dacă am fi de acord cu următorul comunicat de la Bruxelles: ”Astăzi, 4 mai, statele membre au aprobat o propunere a Comisiei Europene care permite utilizarea viermilor de făină galbeni uscaţi ca aliment nou”. Tradiţia noastră exclude să mănînci viermi – făina cu viermi nu e dată nici măcar la porci, dar îndeobşte nu prea am avut noi gospodari care să ţină în aşa fel făina, încît ea să facă viermi. Iar acum, ar trebui să-i mai şi cultivăm. Nu ne-a întrebat nimeni. A venit ”directiva”.
 
Măcar din acest motiv, prietenul meu Vladimir Bukovski avea dreptate când îmi spunea că Europa seamănă prea mult cu un Moloh birocratic, adesea desprins de realitate, care dictează reguli nepotrivite pentru naţiunile componente ale Uniunii. Că aduce mai mult cu o nouă URSS, decît cu o uniune ”consesuală”. E clar, sîntem naţiuni diferite istoric, cu moşteniri diferite. Asta se uită prea des şi forţările de notă mă fac adesea să-i dau dreptate.  
 
Ca mulţi români, am aşteptat mult Europa, am visat la ea, ca o garanţie a faptului că voi fi pe veci liber şi că nimic nu-mi va mai ştirbi libertatea. Şi mi-o ştirbeşte tocmai Europa. Mi-a plăcut Europa, am aşteptat-o ca pe o iubită. Dar prea curînd m-a înşelat, mi-a dat numai libertatea de a trece graniţa doar cu buletinul şi nici buletinul meu nu e unul de european: vameşii şi poliţiştii din occident îl întorc pe toate feţele şi mă privesc chiorîş, de parcă aş avea buletin de infractor. Mă simt tratat mai degrabă ca ”euroargat”, decît ca un cetăţean al Europei.
 
La mine acasă, Europa a intrat cu bocancii şi directivele. Mi-a cerut să nu mai tai porcul aşa cum se făcea, româneşte, de Ignat, ci să chem veterinarul, să-l asomeze. Mi-a trimis mărfurile ei, cu etichetă europeană, dar nu şi cu acelaşi conţinut. Adică la mîna a doua. Acum îmi cere să mănînc viermi. Mai nou, îmi spune că nu e ”corect politic” să mai folosesc cuvintele ”mamă” şi ”tată”.  
 
Nu sunt eurosceptic, sînt mai degrabă euronedumerit. Europa nu mă iubeşte cum o iubesc eu pe ea. Europa vrea să mă schimbe, cu orice preţ. Vrea să-mi bage pe gît pretenţiile ei şi să ia României ce are mai bun, oamenii pricepuţi, grîul, lemnul pădurilor. Asta nu-mi place la ea. Binele nu se face cu sila. E ceea ce nu înţeleg birocraţii de la Bruxelles. 
 
Nu cred că Europa are habar că o horă nu se poate încinge pe ”Oda bucuriei” şi că mie, ca român, îmi plac şi una, şi alta. Pînă cînd UE va înţelege aşa ceva, va mai trece timp. Pînă atunci, am tot dreptul să mă abţin să cred în dragostea Europei, pentru mine. Cred că e o iubire din interes. De fapt, ca să fiu cinstit, şi eu o iubesc cam tot aşa. Dacă e să fim sinceri, nu e dragoste, ci un mariaj cu contract prenupţial. Care, încă înainte de semnarea lui, a şi fost încălcat de ambii soţi. 
 
Cred că elevul Gulea dintr-a zecea habar n-avea de asta, în 2003, cînd scria rîndurile cu care am început acest articol, în vremea în care Europa era încă un vis – şi pentru el, şi pentru mine. Tocmai de aceea, frustrarea e cu atît mai mare. Dar e şi un lucru bun în asta: de cînd am devenit european, iubesc mai mult România.   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici