COMENTARIU Marius Oprea. Diferenţa între un irlandez beat şi un rus treaz

Casa Poporului figurează în Cartea Recordurilor pe locul al doilea în lume, după Pentagon, drept cea mai mare clădire ca suprafaţă construită (64.800 de metri pătraţi). Anecdotic, se spune că, după Marele Zid Chinezesc şi Pentagon, poate fi văzută de pe lună. Dar, pentru SPP şi Jandarmerie, ea nu se vede sub propriul nas, pe sub care a trecut un irlandez beat. 

 

Ce-ar fi făcut cele două instituţii, ca şi celelalte servicii secrete, dacă în locul irlandezului, îmbuibat cu whisky şi bere, ar fi avut de-a face cu un spion, de pildă rus? Ei bine, cu siguranţă că n-ar fi dat de el. Diferenţa între un irlandez beat şi un rus treaz, dacă mai e şi spion, e că al doilea, cu siguranţă, n-ar fi dibuit. Ceea ce ne face să ne întrebăm, jusitificat, dacă n-a trecut deja, şi chiar de mai multe ori. Asta n-o să ştim însă niciodată. Cum ar fi trebuit să se întîmple de fapt şi cu irlandezul.

 

Pe vremuri, înainte de 1989, eram obişnuiţi cu povestea infaibilităţii Securităţii. Multă vreme de atunci încoace ea a dăinuit – şi dăinuie încă, în legendele ”statului paralel”. Legătura între cele două e că ambele se referă de fapt numai la latura represivă, la controlul asupra populaţiei, la un ”Big Brother” care ştie tot ce mişcă şi poate dirija, ori cel puţin influenţa decizii, la cel mai înalt nivel. Sau, cu alte cuvinte, se spune că aşa cum a făcut Securitatea, aşa şi moştenitorii ei, ”serviciile”: fac şi desfac, conduc din umbră. Cît e mit, legendă, şi cît adevăr, nimeni nu ştie exact, dar fiecare are o idee despre asta. Fiind, după cinci decenii de ghicit realitatea, pe bîjbîite, în lipsa informaţiilor care au fost înlocuite de propagandă, ni s-a creat un reflex, o aplecare, am rămas mental predispuşi la ”teoriile conspiraţiei”. Teorii care n-au cum să nu fie şi pe placul ”serviciilor”, pentru că le oferă o aură de infaibilitate.  

 

Dar acum, de această poveste s-a cam ales, pentru o vreme, praful. Nu e vorba că ”serviciile” nu trag sfori, în politică sau afaceri – mai ales, de cînd, graţie unor hotărîri de guvern din 2002, din vremea lui Adrian Năstase, luate pentru o aşa-zisă ”combatere a terorismului”, serviciile secrete din România au dreptul să aibă propriile firme private ”sub acoperire”, despre care nicio comisie parlamentară n-a prezentat vreodată ceva în mod public, probabil pentru că au primit ordin să nu întrebe. Că se trag aceste sfori, e indicat de pildă de faptul că la începutul acestui an care se încheie, bugetele SIE, SPP, STS şi SRI au fost votate în zece minute, fără amendamente, inclusiv de către opoziţie. Toate serviciile s-au declarat mulţumite, afirmînd că se pot descurca cu bugetul alocat. SRI-ul a primit 2,7 miliarde lei, STS-ul 622,1 milioane, SPP a urcat în faţa Serviciului de Informaţii Externe cu 397 milioane lei (spune-se că datorită prieteniei statornice dintre generalul Pahonţu şi preeşdintele Klaus Iohannis), cu 7 milioane mai mult decît cei de la SIE. 

 

Că nu s-au plîns, e de la sine înţeles: chiar şi în situaţie de criză, bugetele lor au crescut, faţă de 2020. Aşa cum se întîmplă şi la anul, cînd bugetele serviciilor cresc iarăşi: la SRI cu peste 8%, la SPP cu 26% (oricum, mai puţin decît în 2019, cînd sub motivul ”pazei candidaţilor” la alegeri, bugetul li se umflase cu 208%), la STS cu 37% şi la SIE cu aproape 45%. De fapt, indiferent faţă de evoluţia economică a României, în ultimul deceniu bugetele serviciilor au crescut constant. De pildă, bugetul Serviciului Român de Informaţii a crescut în zece ani, de aproape trei ori – ceea ce nu se poate spune, din nefericire, şi în legătură cu produsul intern brut al României.

 

Dar nu avem un indicator şi al creşterii eficienţei ”muncii de Securitate” – naţională, de astă dată. Dimpotrivă. Faptul că un irlandez beat a produs o gravă ”breşă de securitate”, ajungînd, cum arată ultimele dezvăluiri, pe care le-am văzut dezbătute la televizor, pînă la etajul trei al Casei Poporului, în uşa camerei de muniţie şi armament a instituţiei, unde un senzor a declanşat alarma, arată exact contrariul. Faptul e mai mult decît grav. Cum e tulburător de neprofesionist şi că toţi cei responsabili au amplificat în mod nefericit acest incident, încercînd fiecare să arunce pisica în ograda celuilalt. Ocazie cu care au, ca imagine, cu toţii de plătit, nu numai Jandarmeria (de fapt, fostele Trupe de Securitate), ori SPP-ul (de fapt, fosta Direcţie a V-a de Securitate şi Gardă). Restul, nici măcar n-au avut timp să înţeleagă ce se întîmplă. Cum un irlandez beat arată de fapt cîţi bani face securitatea noastră naţională. Căci, cîţi bani consumă, vedem. 

 

Irlandezului i s-a dat drumul, după lecţia usturătoare pe care a dat-o ”instituţiilor de forţă” din România. E o lecţie din care ar trebui să învăţăm că, dincolo de ”stat paralel” şi legendele cu spioni ale Securităţii, e neglijenţă, iresponsabilitate, clientelism, mult fariseism şi tocat frunză la cîini. Asta, în afara momentelor decisive ale votării bugetelor, cînd serviciile se mobilizează exemplar şi la unison, obţinînd, întodeauna, o largă majoritate de voturi. Dacă n-ar fi aşa, atunci ieri ar fi avut loc o şedinţă CSAT, cu demisiile şefilor de la Jandarmerie şi SPP pe masă. Şi aici se vede, încă o dată, diferenţa între un irlandez beat şi un rus treaz. Noi ne comportăm ca primul, sub privirile amuzat-satisfăcute ale celui de-al doilea.