COMENTARIU Marius Oprea. Franzela lui Cîţu

Florin Cîţu a intrat foarte repede în meandrele politicii, cu tot arsenalul din dotare. Dă răspunsuri în doi peri, de fapt non-răspunsuri, la întrebări elementare. De pildă, la cum e cu reforma prin ministere, fapt de care anterior spunea că e legată evaluarea miniştrilor, a declarat că nu va mai aloca resurse, apoi că va aloca parţial, sau integral dacă va fi cazul, pentru acele ministere în care ”reforma” întîrzie. Ce să înţelegi de aici, altceva decît că, precum un politician versat, primul ministru îşi lasă toate opţiunile deschise şi de fapt nu spune nimic, nu are niciun punct de vedere şi nicio opţiune fermă? E politician!

Nu e nici primul, nici ultimul în această ţară, care şi-a dresat în asemenea hal coloana vertebrală, încît pare nevertebrat, prin contorsiunile pe care le face. Dacă Florin Cîţu va ajunge să şi conducă însă cel mai vechi partid din România, iar tabloul lui va fi aşezat alături de cel al înaintaşilor PNL pe holurile partidului, atunci înseamnă că în politica românească e loc pentru orice.

E de înţeles că preşedintele Klaus Iohannis pare că nu mai vrea să lase piatră peste piatră, în această ţară care l-a dezamăgit, după terminarea celui de-al doilea mandat al său. Dar, chiar aşa? Nu putea, totuşi, să găsească altceva, măcar pentru liberali? Cu politicieni fără mamă şi fără tată, din generaţia Cîţu – Muraru, nu prea mai poţi imagina un viitor pentru partid, ca să nu mai vorbim de România.

O ţară în care franzela poate să coste oricît, pentru că politicienii mănîncă doar cozonac. În România, numai fraierii sînt săraci. A mai zis-o acelaşi Cîţu, cînd s-a referit la cei 1% români cu salarii mult peste media europeană, dîndu-i ca exemplu al standardului de viaţă. O viaţă care, de aici, din satele pustiite şi îmbătrînite ale Apusenilor, unde mă aflu acum şi unde o pensie minusculă de agricultor este singurul venit constant al majorităţii locuitorilor, în majoriatate bătrîni singuri, chiar contează cît costă o franzelă.

Dar Cîţu nu e şi premierul acestei părţi a României. El e numai premierul poveştilor de succes. Precum a sa, un fost make-up de prin poşeta Alinei Gorghiu, umflat cu pompa. Jenant pentru bunul simţ, jenant pentru el (dar nu simte), jenant pentru autorii din umbră ai operaţiunii.

Şi mai ales tragic pentru o ţară în care primul ministru nu ştie cît costă pîinea de toate zilele a cetăţenilor ei.