COMENTARIU Marius Oprea: George Floyd, la trîntă cu Iisus Hristos

A picat ”bine” tot acest iureş, iscat în jurul uciderii lui George Floyd, care a dus între altele la transformarea defunctului din mărunt infractor recidivist, în erou internaţional, stindard al luptei pentru orice, dacă e împotriva cetăţeanului creştin alb. Nu întîmplător, în Statele Unite au fost atacate şi biserici. Nu mai e mult, iar ”simbolul” George Floyd, de fapt ceea ce el reprezintă, se va lua la trîntă, pe shortcut, direct cu Iisus Hristos. 

 

Deja, după negoţul cu sclavi din Africa, s-a ajuns ca descoperirea şi colonizarea Americilor să fie o culpă istorică. De fapt, cam toate marile descoperiri geografice, în mod paradoxal sînt puse la index tocmai în numele unei atoate şi egalizatoare globalizări, pentru că au dus la dispariţia unor civilizaţii indigene. Ce va urma? Cu siguranţă, cel puţin în domeniul ştiinţelor umaniste, se tinde spre o răsturnare totală a idolilor. Şi mă îndoiesc că lucrurile se vor potoli curînd, cum şi că anarho-neoliberalii (de fapt, un nume mult mai potrivit, prin prisma modului de impunere a revendicărilor şi a conţinutului acestora, ar fi mai corect numiţi ”neo-maoişti”) se vor opri aici. Este numai un preambul, adunarea argumentelor şi pregătirea  asaltului final, care va fi asupra fundamentului civilizaţiei euorpene. Ţinta principal e creştinismul.

 

Va începe, mai devreme sau mai tîrziu un asalt asupra catedralelor, în fond, cum spuneam, la adresa creştinismului şi probabil vor urma să se dea unii cu capul de zidurile lor, făcute şi ele, vor zice, vor scrie, vor împrăştia pe net (şi vor găsi o turmă de adepţi) din condamnabilul comerţ cu indulgenţe şi chiar din banii negustorilor de sclavi. Sau vor fi privite ca locuri de origine, de unde s-a propagat, de fapt, ura şi tortura Inchiziţiei, de unde au pornit multele războaie religioase, cu nenumăratele lor victime. Dacă priveşti istoria numai din perspectiva revendicativă a celui înfrînt, cu siguranţă că se cască un spectru al răzbunării şi al rescrierii ei, dintr-o perspectivă neaşteptată, profund vindicativă şi, iarăşi paradoxal, deşi sub stindardul ”corectitudinii politice”, profund neadevărată şi nedreaptă. Sînt lucruri care pot fi schimbate şi lucruri care e nefiresc şi grav să fie schimbate, pentru că, altfel, anunţă simptomul unor timpuri de dictatură şi de apostazie. Iar istoria face parte dintre acestea din urmă. Deşi iată cum, cu o tăcere complice şi inconştientă, asistăm la o asemenea încercare, riscînd să plătim prin preţul acestei tăceri un preţ pe care acum nu ni-l putem încă imagina. 

 

”Lumea” nu duce lipsă de scenarii, aflate în fază de coacere. Atîta pandemie a odihnit creierele multora – şi un creier odihnit poate avea efectul unui tsunami, dacă e antrenat corespunzător, în tiparele organizării ”ca la carte” a unei manipulări. ”Fereastra Overton”, despre care am pomenit mai sus, considerată prototipul manipulării opiniei publice, presupune mai întîi crearea unei ”ferestre de oportunităţi”, prin care ceea ce era considerat altădată inacceptabil să fie mai întîi supus discuţiei, apoi discutat, apoi promovat, apoi legalizat. Tehnica presupune o schimbare a paletei posibilităţilor de judecare a unui subiect, de la o fază în care e de neconceput şi complet străin moralei publice, respins pînă şi ca subiect de discuţie, pînă la momentul în care ajunge o politică curentă, deja discutată pe larg şi adoptată de conştiinţa populară şi susţinută prin lege. Am trăit deja aşa ceva, în ultimul deceniu. Teme inacceptabile acum jumătate de veac au ajuns astăzi norme. 

 

În rezumat, pentru a explica mecanismul de funcţionare al acestei tehnici de manipulare, care a primit numele descoperitorului ei, se foloseşte exemplul  ideii de ”canibalism”, arătînd cît de simplu s-ar putea impune chiar şi această practică inacceptabilă ca un act normal. Acum e de neconceput, deci se află în stadiul de oportunitate ”zero” al ”ferestrei”. Dar se poate trece la o discutare ”etnologică” şi explicare ”ştiinţifică” a subiectului, pentru că oamenii de ştiinţă pot discuta orice. Apoi, pe undeva apare o societate pentru apărarea identităţii canibalilor, apoi canibalismului i se schimbă numele (pentru că totuşi ”canibal” e un barbarism) în cel ştiinţific, de antropofagie, apoi, pentru că ”antropofag” e considerat un termen jignitor pentru o opţiune umană, care e în fond o manifestare a libertăţii de a alege, va fi numită antopofilie şi vor apărea primele mişcări pentru legalizarea ei. ”Fereastra Overton” se mişcă continuu, spre toate oportunităţile de acreditare a ceea ce era considerat cu totul indezirabil, chiar cînd subiectul e departe de a fi adus în agenda publică, pînă la admiterea acestui ”indezirabil” drept o normă curentă, acceptată. 

 

Cum spuneam, creierul odihnit este cel mai mare pericol, în primul rînd pentru că, în mîinile unor fini manipulatori, el se comportă precum plastilina. I se imprimă ”idei proprii”. În prezent, ”fereastra Overton” s-a deschis larg, avînd acum drept cea mai răspîndită ”ţintă-piept” Biserica creştină. Ea e principalul obstacol. Creştinismul şi valorile creştine sînt singurele care, în mod fundamental, se opun acestui nou egalitarism neomarxist, atît de periculos pentru omenire, al cărui val a pornit, în mod paradoxal, tocmai din America, tărîmul libertăţii. Ideile acestea aşa-zis ”corecte politic” au depăşit deja demult sfera ospitalităţii iniţiale şi cuceresc mai întîi universităţile lumii, ca spaţiu în care ”fereastra Overton” poate găsi oportunitatea de a se deschide spre orice subiect, adoptat rapid de elită, ori din convingere, ori din teama etichetei de ”retrograd”. 

 

Se va naşte curînd un război în care trecutul e o piedică, prezentul e revoluţie şi schimbare, viitorul e numai oportunitate. Iar restul, atributele umanului, sacralitatea, Dumnezeu şi Fiul său şi speranţa sînt interzise, pentru că discriminează, nu-i aşa, pe cei ce nu le au. Această ”fereastră Overton” în lupta cu Biserica s-a deschis şi în România, cu mai multă vreme în urmă, cînd se adunau încă bani pentru a se termina Catedrala Mînturii Neamului (care nu întîmplător, pe ”Google Earth” a apărut de curînd, printr-o acţiune tolerată de Google, drept ”Catedrala Prostirii Neamului”). La început, printr-un cîntecel şi un clip, în care apăreau mai mulţi artişti şi oameni de cultură, unii cunoscuţi chiar pentru vederile lor conservatoare, care spuneu, negru pe alb, că ştiu ei, şi la noi, la români, ”Dumnezeu iubeşte lemnul şi spaţiile mici”. E preambulul unei mişcări care în alte puncte ale lumii a avansat mult mai mult şi în care cei ce l-au ales drept stindard pe George Floyd socotesc creştinismul drept un model teocratic învechit, vetust, o piedică împotriva progresului şi egalităţii, care e sortit extincţiei.