COMENTARIU Marius Oprea | În vremuri de pandemie, a crescut încrederea oamenilor în Biserică şi neîncrederea lor în circul politic al USR-PLUS

Pe 16 decembrie, anul trecut, în Aula Academiei Române s-au prezentat rezultatele sondajelor realizate de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. La capitolul încredere, după Biserică - 71,2% (41,4% - foarte multă; 29,8% - multă), pe locul al doilea se află Armata, cu 61,8% (17,8% - foarte multă; 44% - multă), urmate de Academia Română, cu 45,6% (9,4% - foarte multă; 36,2% - multă), Primăria, cu 43% (11% - foarte multă; 32% - multă); Poliţia, cu 41,1 (11,4% - foarte multă; 29,7% - multă) şi Ministerul Sănătăţii, cu 34% (6,3% - foarte multă; 27,7% - multă). Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea.

Rezultatele acestei cercetări au fost confirmate şi de ultimul barometru CURS: Biserica e instituţia în care românii au cea mai mare încredere şi creşterea încrederii se înregistrează de la o lună la alta. Potrivit cercetării sociologice, 63% dintre români declară că au încredere în Biserică, în creştere cu 1% faţă de sondajul din luna ianuarie. Pe locul doi se află Primăria, cu 57% încredere multă şi foarte multă, în scădere cu 3% faţă de ianuarie 2021. Cele două sunt singurele instituţii care beneficiază de peste 50% încredere. Pe locul trei se află BNR, cu 45%, iar pe locul patru, la mare distanţă, Preşedinţia (36%). 28% dintre români declară că au încredere multă şi foarte multă în mass media, iar în ONG-uri au încredere doar 26%. Pe ultimele locuri sunt tocmai instituţiile politice: Guvernul (23%), Parlamentul (13%) şi partidele (13%). Şi tocmai din această ultimă zonă, a unuia dintre partide, de fapt alianţa USR-PLUS, curg atacurile, uneori imunde şi suburbane la adresa Bisericii.

Cu trei ani în urmă, cînd au fost înregistrate şi cele mai violente atacuri la adresa Bisericii din partea susţinătorilor USR-PLUS, aceasta trecuse printr-un scandal ultra-mediatizat privind două cazuri de abuzuri sexuale ale unor slujitori ai ei (cîntăreţul-preot Cristian Pomohaci şi PS Corneliu al Huşilor) care au oferit ”ţinte-piept” ale acestor atacuri. Atunci, Biserica a scăzut, pentru prima oară, sub 50% în topul încrederii românilor, într-un sondaj dat publicităţii în 11 octombrie 2017. Apoi, luînd măsuri împotriva acestor situaţii, a început uşor să crească la loc, deşi atacurile n-au contenit: în noiembrie 2018 a revenit la 52,8%, în februarie 2019 a mai urcat nişte procente, pînă la 54,4%.

Politica USR-PLUS a rămas în tot acest timp deschis ostilă faţă de Biserică. Alianţa cu pricina are o orientare politică asumată, care nu poate fi contestată. Îmi amintesc de mirarea cu care m-am uitat la acei tineri rătăciţi de la Braşov, consilieri locali USR-PLUS, care la învestirea în funcţii publice, au refuzat să jure pe Biblie, dar şi la ostentaţia cu care a pus mîna pe Biblie şi a jurat Clotilde Armand, poate pentru a mai atenua puţin din şocul public creat de gestul colegilor ei de partid de la Braşov.

Faţă de manifestările liderilor USR-PLUS, care dozeză ostilitatea la un anumit nivel mai ”elevat”, mult mai joase, suburbane şi imunde sînt postările unor membri ai USR-PLUS pe social-media, unele de-a dreptul jignitoare faţă de simboluri creştine şi nu doar la adresa credincioşilor, care nu sînt scoşi din ”pupători de icoane” şi ”iubitori de moaşte”, ci şi la adresa unor simboluri sacre. Dar rezultatul a fost invers faţă de cel preconizat.

În aceste momente de cumpănă ale pandemiei, Biserica s-a arătat neclintită, ca un ultim reazem. Îmi permit chiar şi să avansez că viitorul politic al USR-PLUS, partid care promovează ateismul, este unul incert, întrucît la 90,2 dintre respondenţi au declarat că ei cred în Dumnezeu. În condiţiile acestei poziţii în sondaje a Bisericii, USR-PLUS, inamicul ei declarat, riscă să rămînă un partid de nişă şi rezultatele pe care le-a obţinul la ultimele alegeri să rămînă cea mai mare performanţă a lor. Chiar dacă la congresul de unificare îşi vor schimba sigla în ”+ USR”, ca să dea aparenţa că au o cruce în faţă, n-o să păcălească pe nimeni.

Unii dintre respondenţii la sondaj s-au arătat contrariaţi (în proporţie de 60,1%) că Biserica nu răspunde atacurilor la care este supusă de unii politicieni (făcîndu-se aici referinţă clară la USR-PLUS şi la diverşi membri ai alianţei, care-şi construiesc un capital de like-uri pe internet, aruncînd cu noroi în Biserică şi în Sfintele ei taine). Problema lor va fi însă la vot: like-urile şi vizualizările nu se transformă în voturi. Dimpotrivă.

Mărturisesc că l-am întrebat într-o împrejurare prielnică pe Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, de ce Biserica nu comunică mai bine despre actele sale caritabile: luasem la cunoştinţă de faptul că anul trecut Arhiepiscopia Bucureştilor alocase o sumă mult mai mare pentru ajutarea nevoiaşilor, decît pentru Catedrala Mîntuirii Neamului, ca să nu mai vorbim de răspunsurile ce s-ar fi cuvenit atacurilor imunde la care Biserica este supusă.

Preafericirea Sa m-a privit calm şi mi-a răspuns simplu: ”Biserica nu comunică, Biserica mărturiseşte...”

Aici cred că rezidă tăria Bisericii, care nici în aceste vremuri de pandemie nu s-a mişcat din loc şi a oferit alinare tuturor, deopotrivă. E o oază de stabilitate într-o lume care o ia razna. A rămas statornică în vremuri de restricţii. Nu şi-a schimbat linguriţa de împărtăşanie şi sfîntul potir, n-a adoptat linguriţa de plastic şi paharul de unică folosinţă, oricît a fost pusă la zid. Şi, minune! N-a plecat nimeni din Biserică, pentru a intra în carantină.

Într-o vreme în care oamenii sînt asaltaţi de efectele pandemiei Covid-19 şi de nebuniile ”corectitudinii politice” care bîntuie lumea, interzicînd folosirea oficială a cuvintelor mamă şi tată, Biserica a rămas neclitită: şi la ea găsim alinare, la Dumnezeu Tatăl şi la Maica Domnului, unde toate au rămas aceleaşi, în firescul lor – o oază de pace, linişte şi credinţă, în mijlocul unei nebunii globalizate.