COMENTARIU Marius Oprea: Învestirea preşedintelui Americii, fără America

Aceasta e ce am văzut ieri la televizor: o ţară absentă de la cel mai important eveniment al ei. Este stiuaţia în care au adus-o valurile precedente de confruntări, care au depăşit cu mult orice conotaţie electorală. Ele au început cu manifestările violente, inconştient încurajate de opoziţia democrată, disperată să-l debarce pe Trump, ale mişcărilor protestatare ANTIFA şi ”Black Lives Matter”, care au luat rapid amploare şi s-au transformat în adevărate revoluţii maoiste de stradă. Cu arderi şi distrugeri de statui-simbol ale istoriei americane, oricîte episoade controversate ar fi avut ea, aceste mişcări anarhice au devastat mai multe oraşe americane, şi au adus cu sine mult mai multe pagube, inclusiv la nivel simbolic, decît ocuparea Capitoliului, în 6 ianuarie. Ele au distrus ceea ce era esenţial pentru cultura politică a Statelor Unite: spiritul american. Libertatea ei.

Sub presiunea străzii, politicienii americani, dar şi de peste ocean au ajuns să se închine, servili, în faţa unor noi simboluri. Să regrete, public, că nu s-au născut afro-americani. Să se plece în faţa unei noi religii, în care în fond nu cred, dar în faţa căreia se supun. Aşa începe o dictatură. Şi de astă dată, e vorba, la fel, de dictatura unei minorităţi împotriva majorităţii. Şi, ca orice dictatură, ea se instaurează în numele libertăţii, a respectării drepturilor omului, a egalităţii. Sună identic cu ”dictatura proletariatului”, iar mişcările protestatare nici măcar nu şi-au ascuns afilierea la stînga radicală.

Cum s-a ajuns aici? A început în campusurile universitare, unde ”intelighenţia” americană a pus bazele, ca şi cea franceză, în 1968 (neo-marxist-maoistă), unui alt tip de ”revoluţie culturală”: cea a corectitudinii politice. De aici, aceasta a proliferat în societate, prin poli importanţi din media, din lumea influentă la public al Hollywood-ului, prin ”vectori” politici şi cîştigarea de partea ei a unor persoane cu un status social care a permis noului curent de gîndire, în fond o deviere a libertarianismului spre un egalitarism anarhic şi contestatar, să cîştige din ce în ce mai mult teren. Pînă ce mişcarea contestatară a contestat chiar America.

Reacţia, neaşteptat de brutală a susţinătorilor Americii tradiţionale, prin ocuparea Capitoliului în 6 ianuarie a fost şi ea inconştient încurajată de Donald Trump. Exact în aceeaşi paradigmă, prin care democraţii au susţinut mişcările ANTIFA şi BLM. S-a ajuns astfel la situaţia în care Statele Unite s-au aflat în pragul unui adevărat război civil nedeclarat , dar nu între Nord şi Sud, ci între democraţi şi republicani.

Ceea ce n-a mai semănat deloc nici cu o campanie electorală, nici cu alegerile a luat sfîrşit ieri, în absenţa Americii, închisă în case, în vreme ce Garda Republicană patrula pe străzile capitalei. Cel mai des cuvînt rostit la învestire de preşedintele Joe Biden a fost ”unitate”. E uşor să faci unitate între steguleţe. Şi e mult mai greu să o faci între oameni, cînd între puţinii cetăţeni care au fost primiţi la ceremonia de învestire, singurul grup vizibil era acela care purta o pancartă ”Black Lives Matter”. Unitatea nu se poate realiza, atunci cînd a fi republican al lui Trump a devenit egal cu a fi socotit potenţial infractor. Între cetăţeni care stau acasă şi se uită la televizor, la alţi cetăţeni care ard şi decapitează statui.

În opinia mea, Statele Unite nu-şi vor mai reveni prea curînd. Cînd vedeta unei festivităţi de o asemenea importanţă, precum învestirea unui preşedinte american şi a cabinetului său, nu este acesta, ci Lady Gaga, iar de la festivitate lipseşte, din teama celor învestiţi tocmai poporul (oficial, în principal din cauza Covid-19, dar toată lumea ştie că nu este aşa), unitatea nu se poate reface prin declaraţii. Ci prin acţiuni. Dar, cu un preşedinte care, din cauza vîrstei, va deveni în curînd mai degrabă absent, lăsînd frîiele puterii în mîinile vicepreşedintei Harris, o susţinătoare a contestatarilor radicali care au pornit ”revoluţia culturală americană”, mi-e greu să cred că America se va împăca. Dimpotrivă, se va adînci, din ce în ce mai mult, în dispreţul faţă de sine.