COMENTARIU Marius Oprea / Piramida din sufrageria lui Iohannis

Dacă Klaus Iohannis n-a avut, pînă acum, vreun gînd cu privire la posteritatea numelui său, vizita în Egipt n-are cum, omeneşte vorbind, să nu-i fi tulburat ”veşnicia” lui tipică de burg şi limitarea viziunii, pînă la marginea Hermannstadt-ului, sau mă rog, mai nou a României. Cu siguranţă că i-a stricat, măcar puţin, echilibrul sufletesc. L-a făcut, poate, măcar un pic mai umil în raport cu istoria. Mai uman, nu cred că-l poate face nimeni şi nimic, probabil în afara soţiei, faţă de care arată un devotament care înfrînge orice limită, impusă fie şi de demnitatea lui de şef de stat. Nu există decît puţine week-end-uri pe care Iohannis să nu le fi petrecut la Sibiu, alături de soţie, indiferent de ”starea naţiei”. Ceea ce ar trebui să le umple de invidie, pe toate soţiile românce. Nimic nu i-a putut tulbura lui Iohannis excursia programată cu doamna, nimeni nu l-a putut convinge că vizita în Egipt e o greşeală. Că îl va coborî şi mai mult în sondaje, că-l va face nu numai impopular, ci mai degrabă urît, de românii care l-au votat cu atîta încredere, de două ori. A treia oară, sînt sigur, n-ar mai face-o nimeni, în ruptul capului. Dar lui nu-i pasă. E doar deranjat de prezent. De criză, de ”crizatori”, de pretenţiile ”ciumei roşii”, pe care n-a reuşit să o lichideze.

Întors din Egipt, de la umbra măreţiei piramidelor, Klaus Iohannis trebuie să dea piept cu micimea ţării şi a neamului pe care a vrut să le conducă, cu politica dîmboviţeană şi veşnicile ei crize. Are de ales, între generalul Ciucă, un premier potenţial, dar care n-are nicio şansă, dacă nu preia el, direct, frîiele negocierilor şi alege să facă concesii fie ”ciumei roşii”, fie ”crizatorii” din USR. Eu nu cred că va alege nimic. Va lăsa lucrurile să curgă, cum o fi, pentru că el şi-a făcut datoria: a desemnat un premier, care trebuie să-şi facă majoritatea. Nu se va băga, din două motive: nu vrea să facă concesii nimănui, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte nu vrea nici să rateze weekend-ul de la Sibiu, pentru a depăna alături de consoartă impresiile de călătorie în Egipt. Între zidurile de la Cotroceni, unde se simte la serviciu şi nimeni nu-l lasă în pace, mai ales în aceste zile şi căldura căminului său, e simplu ce va prefera. Piramida lui Iohannis nu e nicăieri, în afara sufrageriei sale de acasă.

N-are de ce zăbovi la Bucureşti. Mai ales că ”obligaţiile” şi le-a îndeplinit. Să negocieze, ce? Toţi cei care-şi fac iluzii că se va implica, în vreun fel, în criză sînt naivi şi nu cunosc îndeajuns personajul, îl confundă cu predecesorul Băsescu, ”preşedintele jucător”. Iohannis e un al tip de jucător, nu de golf, pentru că asta e o glumă. El nu joacă nici cartea măreţiei, în raport cu istoria. Nu are o asemenea viziune, din cauza mentalităţii sale, de om provenit dintr-o comunitate închisă şi aproape autarhică, precum cea a saşilor ardeleni – aceasta fiind şi cheia supravieţuirii lor seculare, într-o Transilvanie măcinată de conflicte istorice. A fost deajuns o orîndurire, precum cea comunistă, de jumătate de veac, care le-a distrus această autarhie, pentru ca marea majoritate a comunităţilor germane să emigreze spre izvoarele istoriei lor.

Iohannis nu poate gîndi altfel decît un sas ardelean tipic, cu concreteţe şi mai ales asupra prezentului. Nu-l interezează, de obicei, prea mult posteritatea, nu are orgolii istorice şi ambiţii măreţe, cum avea Băsescu. Singura sa implicare politică e rezumată într-un singur cuvînt: ordine. La care se mai adaugă, bineînţeles, confortul propriilor tabieturi, obiceiuri, habitudini, la care nu renunţă, indiferent de situaţiile din afară. Aşa cum au făcut-o, de-a lungul veacurilor, generaţii întregi de saşi, zăvorîţi în burgurile lor, cu reguli strice şi de la lăsarea serii, în spatele porţilor înalte ale propriilor case. În spatele cărora-şi savurau liniştea, nu neapărat indiferenţi, dar prea puţin implicaţi în zarva istoriei de afară.

Ceea ce nu acceptă în ruptul capului Iohannis este, în această lume, dezordinea. Probabil că se întoarce din Egipt mai sigur decît oricînd că a ales calea buna: fără ordine, n-ar fi existat, bineînţeles, nici urmă de piramide. Am ascultat cu atenţie, la Congresul PNL, ce anume îşi doreşte Klaus Iohannis de la un guvern: "Guvernarea nu este un loc al ironiilor şi al gîlcevii nesfîrşite, în care unii parteneri se comportă ca şi cum ar fi pe reţelele de socializare, iar cînd apare primul impas îşi iau lucrurile şi pleacă. Guvernarea înseamnă tenacitate, dialog real cu cetăţenii. Cine nu e pregătit pentru aşa ceva, nu poate guverna România". Cei mai mulţi au văzut în afirmaţie un atac la USR, dar e mai mult decît atît – e proiecţia ideală a ”guvernului său”. Guvern pe care nu l-a avut, încă. De aici, din această judecată a lui, s-a născut şi nominalizarea generalului Nicolae Ciucă.

Preşedintele a judecat bine: prin această nominalizare, s-a spălat pe mîini. Şi de Cîţu, să de descurce cum o putea, şi totodată a aruncat ”pisica” refuzului de a-l vota pe general şi de a scoate astfel ţara din impasul crizelor multiple, în ograda inamicilor săi istorici, ”ciuma roşie” şi mai nou ”useriştii”. Trebuie să-i fi picat greu preşedintelui şi faptul că în Parlametul european Dacian Cioloş e socotit al treilea cel mai influent europarlamentar, în vreme ce el însuşi a ajuns să fie criticat pînă şi de presa germană. Încă un motiv ca o nouă înţelegere cu useriştii să-i strice numitul confort.

În numele acestui confort, chiar dacă se va întîlni cu Cîţu şi vreo delegaţie liberală, o va face de formă, doar să ia act de faptul că între Ciucă şi Cîţu, trebuie să aleagă să rămînă cu Cîţu, interimar cît o ţine, pentru că e criză şi nu se pot organiza alegeri anticipate acum – ceea ce ştie toată lumea şi nimeni nu le poate organiza, din motive de pandemie, în prezentul apropiat. Cîţu rămîne ”inflexibil”, pentru că aşa îl copiază cît mai bine pe şeful său, dar pentru că astfel rămîne şi interimar: ştie că fără fotoliul de la Victoria e mort politic, dar asta-i altă discuţie. Iar Iohannis rămîne în zona lui de confort. La Sibiu, ca şi în Egipt. Dacă nu poate face ordine în politica dîmboviţeană, atunci să-şi păstreze ordinea din viaţa personală. Şi criza continuă, dar nu-i nicio problemă pentru el. Nu-şi doreşte să construiască piramide în România, i-a fost deajuns să le vadă la faţa locului şi să constate că n-au nicio utilitate practică.