COMENTARIU Marius Oprea: România, în ”vid de putere”, ca-n ’89. La umbra piramidelor, Iohannis şi-a săpat groapa

Conform Constituţiei, şi cum s-a tot explicat – vedem şi noi, zilnic – guvernul demis prin moţiune de cenzură, care deocamdată nu şi-a produs efectul simbolic, pentru că Florin Cîţu e tot la aceeaşi adresă, conduce activităţile administrative curente ale ţării. Pînă cînd? se întreabă mulţi, iar răspunsul constitutional este clar, limpede şi simplu: pînă cînd va depune jurămîntul în faţa Parlamentului un alt Guvern. Ceea ce e încă departe, aşa cum arată lucrurile.

Generalul Ciucă încă se mai zbate ca peştele pe uscat, în disperarea de a nu se umple de penibil în Parlament, poate chiar mai rău decît Dacian Cioloş. Acesta din urmă măcar a transformat votul pentru aşa-zisul său cabinet, într-un vot de încredere al useriştilor, în noul lor conducător ales. N-a existat nicio defecţiune. Nu la fel se va petrece cu Nicolae Ciucă, el nu va lua voturile tuturor liberalilor, dar va compensa prin udemerişti şi minorităţi. Slabă consolare pentru un general în rezervă, al armatei române!

Cum s-a ajuns aici? Ei bine, e simplu. Prin încăpăţînarea lui Cîţu şi a lui Iohannis, care nici nu vor o majoritate în Parlament, pentru că nu vor să o negocieze. E ceea ce autorii Constituţiei nu şi-au putut imagina că se va petrece vreodată, cum nu-şi poate imagina nicio minte normală. Şi nu vor să negocieze, pentru că nu vor să cedeze nici o cîtime, dintr-o putere din ce în ce mai iluzorie. E iluzorie, pentru că primul rămîne interimar peste un guvern fără nicio atribuţie. Al doilea, pentru că se mai poate simţi preşedinte al ţării numai la umbra piramidelor, nu şi în ţara care l-a ales să o conducă.

Drama celor doi cei mai puternici şi fără de putere oameni din România este însă şi drama unei ţări, neguvernată pe timpul celei mai serioase crize prin care trece în ultimii treizeci de ani. De ce să ne mirăm că, în această situaţie, un lanţ de magazine şi-a făcut propriul ”regulament” de acces pentru nevaccinaţi? Chiar dacă a fost amendat, va putea cîştiga uşor în instanţă: hotărîrile de guvern prin care s-au impus noile restricţii poartă semnăturile unor secretari de stat, pentru că sînt nu mai puţin de şase ministere cheie, rămase fără titulari, după plecarea ”useriştilor”. Ceea ce invalidează, din start, din punct de vedere constituţional, hotărîrile de guvern semnate de secretari de stat, în lipsa titularilor.

Treptat, lipsa de guvernare poate naşte asemenea ”autoguvernări” şi o sămînţă de anarhie, care poate să crească oricînd, în situaţia deja incontrolabilă a pandemiei. E într-adevăr un vid real de putere, nu precum cel pe care l-a invocat Ion Iliescu în zilele Revoluţiei, pentru a se cocoţa cu de la sine delegare în fruntea României.

Acum, în schimb, avem două personaje cocoţate în fruntea ei, dar care nu lasă puterea din mînă, deşi aceasta a fost golită de conţinut. Ei doar ocupă (a se citi ”blochează”) cele mai importante funcţii în stat şi însăşi funcţionarea statului român. Cîtă vreme Cîţu şi Iohannis stau pe scaunele lor, România rămîne pe loc, neputincioasă, cu cetăţenii ei loviţi din toate părţile şi nimeni care să-i poată apăra, nici să fi vrut. Cei doi nici nu vor – vor doar funcţii, şi-atît.

A devenit evident că soluţia aşa-zis ”salvatoare”, prin care Florin Cîţu îşi păstrează scaunul într-un interimat sine-die, susţinut de un preşedinte care s-a încăpăţînat să fi desemnat premieri despre care ştia că n-au cum să întrunească majorităţi, e de fapt o mare prostie. Ne-a adus într-o situaţie din care nu mai e decît o ieşire: aceea de a fi suspendat Klaus Iohannis, care şi-a închipuit că a dat şah la partidele din Parlament, în spatele cărora aruncă ”responsabilitatea” de a nu fi votat acest nou ”guvern al său” (desemnarea lui Cioloş fiind o glumă).

Mintea preşedintelui e atît de plină de sine, încît nu-şi poate imagina că va fi demis. El singur a lăsat ca aceasta să rămînă singura soluţie, pentru ca un Preşedintele interimar să poată propune un prim-ministru, care să poată conduce într-adevăr România. Soluţia e la îndemîna Parlamentului, cu o majoritate largă – exact aceeaşi care nu-l va vota pe generalul Ciucă, un pion sacrificat cinic de un preşedinte care, iată, nu dă doi bani nici pe uniforma armatei române, pe care a terfelt-o în propriile jocuri de putere. Suspendarea preşedintelui a rămas singura soluţie la dispoziţia Parlamentului, pentru a debloca situaţia, pe care Iohannis are de gînd să o ţină tot aşa. Plimbîndu-se la umbra măreaţă a piramidelor, în loc să-şi respecte funcţia şi să vadă de ţară, Klaus Iohannis şi-a săpat singur groapa.