COMENTARIU Marius Oprea / România, ţara cu preşedinte francez pentru o zi

Nu e deloc potrivit uzanţelor să vizitezi o ţară, fără ca gazda să fie acasă. Trăim însă vremuri ciudate, în care cutumele şi regulile sînt făcute parcă spre a fi încălcate. Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, cel care ar fi trebuit – constituţional – să-i ţină locul preşedintelui în exerciţiu, aflat ”în misiune” la NATO cînd a coborît pe pămînt românesc preşedintele Franţei Emmanuel Macron. a fost absent. Nu l-am văzut pe nicăieri. Dealtfel, Cîţu are un ”low profile”, mai ales în ceea ce priveşte politica externă – s-a ars cu Statele Unite, s-a fript cu Ucraina şi n-avea de gînd să se opărească cu Franţa. Nu i-ar mai fi înghiţit Iohannis o asemenea obrăznicie, să-l întîmpine el la aeroport pe Macron. Deşi era perfect normal şi consituţional să o facă, gestul l-ar fi costat clar şefia Senatului.

În schimb, a fost preferată anomalia ca un preşedinte francez să fie întîmpinat pe pămîntul românesc nu de un omolog al său, fie şi ”locţiitor”, ci de primul ministru Nicolae Ciucă. De unde se vede că generalul e deja pe caii mari, pentru prezidenţiale. Ce mai contează o amărîtă de Constituţie? Nici măcar aparenţele nu mai sînt salvate: se face pe de-a dreptul. Că e vorba de legile securităţii naţionale, care vor fi ”bifate” la Palatul Victoria exact în forma în care vin de la ”colectivul de lucru” de la Cotroceni (deşi preşedinţia n-are deloc de ce să se bage în procesul legislativ), sau că am fost în situaţia de a avea, pentru o seară şi o noapte un preşedinte francez pe pămînt românesc şi niciun omolog român, ce mai contează? Să iasă bine. Domnul preşedinte, în poză. Că să ieşim noi bine din criză, e mai greu.

Că veni vorba de Cîţu, ultima ştire publică despre el era iarăşi o critică la adresa guvernului, care nu vine cu soluţii, deşi ne aşteaptă o criză majoră. Nu credeam să ajung vreodată să-i dau dreptate. În ultima lui ieşire publică, pe 7 iunie, preşedintele Senatului a remarcat maliţios că nici bani de împrumut nu se mai găsesc, pentru un buget ciuruit de măsuri care nu rezolvă criza, ci umblă la efecte, prin măsuri populiste, cu dus-întors: ”este clar că nimeni nu mai are încredere să finanţeze PSD-ul şi atunci e foarte complicat să mergi mai departe", a declarat Cîţu la Senat.

Nu sîntem în stare să profităm de faptul că România ar putea fi poarta de tranzit pentru grîul ucrainean, spre Europa. Vameşii sînt vigilenţi, iar instalaţiile din portul Constanţa sînt ruginite. Astfel încît ceea ce a spus preşedintele nostru, că ”ne aflăm acum în punctul în care Rusia a mai adăugat un instrument de şantaj printre acţiunile sale – cerealele. Condamn cu tărie utilizarea exporturilor de cereale de către Rusia ca pe o armă, cu un asemenea impact global major”, are doar un beneficiu de inventar. Iar că Iohannis ne anunţă că ”am discutat astăzi despre acest subiect şi despre soluţiile posibile pentru depăşirea acestei situaţii”, rămîne doar o discuţie. Preşedintele nostru nu poate face nimic în faţa vameşului român, care îşi dă cascheta pe ceafă, ca să vadă cu cîţi kilometri a mai crescut coada de TIR-uri. Klauss Iohannis a delarat însă pompieristic că România a asigurat ”tranzitul a peste un milion de tone de cereale din Ucraina prin portul Constanţa”. Mai bine nu deschidea vorba: asta înseamnă 15, maxim 20 de vapoare, în funcţie de tonaj.

În rest, toate sînt bune. După întîlnirea cu Zelenski şi vizita la Irpin, orăşelul ras de pe faţa pămîntului de ruşi, Klaus Iohannis a ieşit, cred, pentru prima oară din calmul lui olimpian. Sînt sigur că a fost marcat de ceea ce a văzut. ”Deplîngem pierderile de vieţi omeneşti, rănile deschise ale tuturor ucrainenilor care şi-au văzut căminele, şcolile, spitalele şi chiar istoria atacate în mod brutal”, a spus pe la începutul discursului său. Dar impactul n-a fost suficient de mare, iar preşedintele n-a fost îndeajuns de marcat, ca să iasă însă din limba de lemn. ”Agresiunea premeditată, nejustificată, neprovocată şi ilegală a Rusiei trebuie să înceteze!” sună precum chemările  la dezarmare ale lui Ceauşescu şi au aceeaşi relevanţă. Ca şi apelul lui Iohannis, ca ”toţi autorii ruşi ai crimelor să fie traşi la răspundere, de către justiţia penală internaţională, pe care România o susţine pe deplin”, care cu siguranţă n-a fost notat de nicio agenţie de presă internaţională. Cu totul alta ar fi fost situaţia dacă ar fi anunţat că România dă ceva, de pildă,  din stocurile noastre de rachete. Din cele sol-aer, de tip KUB, spre exemplu, din care care am avut de dat în 1995-1996, cînd le-am vîndut Iranului, aflat sub emabrgo. Or mai fi prin depozite, pentru că acel contract n-a fost onorat pînă la capăt: regimul Iliescu a pierdut alegerile.

Dincolo de toate, astăzi s-a întîmplat ceea ce era să se întîmple: Ucraina, Moldova şi Georgia vor fi primi statutul de candidat în Uniunea Europeană. E aproape oficial şi e al doilea rezultat palpabil al războiului, după solidarizarea Europei şi a NATO în contracararea expansiunii sovietice. Am scris din iuţeala condeiului astfel, folosind un clişeu istoric, dar îmi dau seama că termenul e mai acoperitor. În rest, nu mai ştim cum să ne descurcăm. Criza războiului nu e, fireşte, la fel ca viaţa sub bombe. Dar, cînd preţurile explodează zilnic ca rachetele, nici viaţa pe timp de pace nu e mai roză, mai ales cînd nu se întrezăreşte nicio cale de ieşire. Cînd şi Constituţia e o cărticică inutilă şi, sub presiunea războiului, în loc de pîine şi carburanţi, ni se dă securitate. Nu cea a zilei de mîine, ci aceea cu S mare.