PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Biserica, din nou ţinta atacurilor - din vanitatea şi foamea de popularitate, intitulate ”Să fie lumină”

Un proces absurd şi inutil

Obiecţia Patriarhiei a fost una de principiu: nu că e vorba de ”secrete”, care nu fac obiectul Legii 544 de acces la informaţile de interes public, ci că fondurile din bani publici, de la bugetul de stat (prin Secretariatul de Stat pentru Culte sau prin alte entităţi care alocă fonduri, cum ar fi Ministerul Culturii sau primării), în special pentru restaurarea sau ridicarea unor edificii de cult sau aşezăminte social-culturale ale Bisericii, sînt alocate transparent şi atît sumele, destinaţia, cît şi modul de cheltuire a banilor pot fi aflate de la finanţator şi nu de la beneficiar. Din acest punct de vedere, procesul a fost unul absurd şi inutil. Totuşi, instanţa a decis altfel.

Procesul împotriva Patriarhiei a fost deschis de jurnaliştii de la site-ul ”Să fie lumină”. Lansat ca un site specializat în ”devoalarea” unor ”afaceri necurate”, ori în moravuri discutabile ale preoţilor şi ierarhilor şi devenit vizibil prin ”bomba de presă” a cazului episcopului Huşilor, respectiva entitate online şi-a fixat, explicit, drept ţintă Biserica, dar nu oricare – ci Biserica Ortodoxă Română. Nu pare să-i intereseze altceva.

Dacă membrii contributori la acest site ar fi fost într-adevăr interesaţi să afle (inclusiv, în cazul în speţă, pe care l-au reclamat) cum s-au cheltuit banii alocaţi din fondurile publice  pentru ridicarea ”Centrului Cultural-Misionar „Familia” din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, în anii calendaristici 2019 şi 2020”, ori ”cuantumul total şi provenienţa finanţărilor şi sponsorizărilor publice acordate Patiarhiei Române pentru lucrări de construcţii la Catedrala Naţională din oraşul Bucureşti în anii 2019 şi 2020” (straniu eufemism pentru Catedrala Mîntuirii Neamului), ar fi fost uşor să o facă. Pentru prima lucrare, n-ar fi trebuit decît să întrebe primăria Pantelimon, cîţi bani au dat şi ce s-a făcut cu ei – e greu de imaginat că primăria şi consilierii locali ar fi înmînat un sac cu bani unor preoţi, iar aceştia au făcut cu ei ce i-a tăiat capul. Dar aceasta e prezumţia de la care, repet, pleacă jurnaliştii de la site-ul amintit. În ceea ce priveşte Catedrala Mînturii Neamului, n-ar fi avut decît să consulte cotidianul Patriarhiei, ziarul ”Lumina”, în care au apărut reportaje ample despre stadiul acestui magnific proiect, cuprinzînd inclusiv ceea ce-i interesează pe jurnalişti.

Care poate ar fi fost neplăcut surprinşi să afle, de pildă, că Patriarhia, dă mai mult la stat, decît primeşte, în cazul salarizării preoţilor. În cazul Arhiepiscopiei Bucureştilor, suma totală plătită ca impozit pe salarii depăşeşte cu două-trei sute de mii, în fiecare an, pe cea alocată de la Secretariatul de Stat pentru Culte: Arhiepiscopia a creat numeroase locuri de muncă, din care foarte multe privesc asistenţa socială. Dacă, la fel, ar fi fost strict interesaţi să afle ce şi cît ”se dă” pentru Catedrala Mînturii Neamului, ar fi aflat, de pildă, că în ultimii doi ani, Arhiepiscopia Bucureştilor (unde sînt deputat în Adunarea eparhială, iar aceste date publice le-am analizat în şedinţele Adunării) s-au alocat în jur de 3 milioane de lei în fiecare an pentru Catedrală, în schimb ce, pentru ajutarea săracilor în condiţiile dificile ale pandemiei, s-au alocat în 2020 în jur de 3.250.000 de lei, iar în 2021 peste 3 milioane şi jumătate, sensibil mai mult decît pentru Catedrală. Dar aceste adevăruri, aflate la îndemîna oricărui jurnalist (chiar de ”investigaţie”, cum se autointitulează cei de la site-ul amintit) nu sînt tocmai comode pentru scopul declarat de site-ul ”Să fie lumină”: acela de a lovi, cu toate mijloacele şi din toate direcţiile în Biserica Ortodoxă Română. 

În ceea ce priveşte ”cheltuirea banilor publici” destinaţi restaurării unor biserici, majoritatea monumente istorice, jurnaliştii amintiţi manifestă o ignoranaţă greu scuzabilă. O biserică-monument beneficiază de un ”tratament” special. Nicio lucrare de renovare sau construcţie nu se face în perimetrul monumentului decît în urma avizelor organismelor specializate ale Ministerului Culturii. Nicio operaţiune nu se derulează decît prin firme specializate în restaurare, avizate şi agreate de acelaşi Minister, cu supravegherea specialiştilor din cadrul acestuia. Chiar şi restaurarea picturilor de interior este supusă aprobării a două comisii, una a Patriarhiei, de pictură bisericească şi alta de specialitate a Minsterului şi se realizează de pictori anume specializaţi şi acreditaţi. Cheltuielile pentru toate lucările, în amănunt (contribuţia statului, în speţă, că asta-i interesează pe jurnalişti) se regăseşte în documentaţiile firmelor care au executat lucrarea şi şi-au decontat sumele la Minister sau la alţi finanţatori ”de stat” şi nu la Biserică, beneficiar al restaurării. De aici, şi dificultatea de a răspunde la întrebări care nu privesc responsabilitatea ei.

Dar asta e. Trebuie să ne obişnuim cu ideea, deloc supărătoare, dealtfel, că în cursul istoriei ei, credinţa şi Biserica ei au produs monumente, care trebuie întreţinute şi păstrate pentru posteritate. Pe cînd ateismul şi inamicii credinţei şi ai Bisericii n-au produs decît vanitate.

Printre gunoaie

”Gunoiu ăla de Mălin Bot produce 4,200 $ pe lună. Am văzut acum contul lui. Ok, mă sacrific şi-l bat io”. Postarea de pe Facebook citată aici aparţine jurnalistului Ovidiu Vanghele, autorul plîngerii împotriva Patriarhiei, soldată cu decizia citată a tribunalului, care îşi asumă că va cîştiga mai muţi bani de pe internet, decît rivalul său, Mălin Bot. Bot îi răspunde, spunînd despre Vanghele că nu ştie ca acesta să fie ”jurnalist": ”nu ştiu unde e ziarist, acum aud de el. Nu am găsit un CV ca să vad ce şcoală are şi pe unde a lucrat. Niciun jurnalist decent nu se exprima în halul acesta. Nimeni nu îl opreşte să facă şi el ce tip de jurnalism vrea…”

Într-adevăr, e greu de spus cine e Ovidiu Vanghele. Nu putem deduce decît din postările sale, pentru că nu există nicăieri menţiuni asupra studiilor şi locurilor de muncă, anterioare activităţii jurnalistice pe site-ul ”Să fie lumină”. În schimb, postările pe pagina lui de facebook sînt grăitoare. Cînd, după manifestaţia din 10 august 2018, a început o puternică mişcare de contestare a lui Mălin Bot ca ziarist-portavoce al ”reziştilor”, sub pretextul că îmbrîncise o participantă la miting care-i atinsese camera, jurnalistul independent, Ovidiu Vanghele, a revenit, după ce facebook-ul i-a şters o postare injurioasă la adresa rivalului: ”Salut, Mălin Bot! (Nu-ţi mai spun cum ar trebui să-ţi spun, pentru că văd că eşţi degrabă reportatoriu la fesbuc şi pac!, vin roboţeii şi-mi şterg postarea... Ce faci tu în spaţiul public este sub linia care separă jurnalismul de alte meserii. Eşti undeva la nivelul Mircea Labea Chiar El. Primul peste linie, cel mai de jos prag al jurnalismului - după criteriie mele, fireşte! - este ăla în care se exprimă Hâdea şi colegii lui de ticalosie gen Ciumică, Naşu’ Roşcă Stănescu sau, până de curând, Rareş Bogdan. Nişte interlopi cu legitimaţii de presă. Ar trebui să fii amendat pentru uzurpare de calităţi oficiale, dacă asta ar putea fi legal posibil, căci foloseşţi ilegal legitimaţia de presă. Da’ revin la asta. Pentru că, dincolo de meseria noastră, pe care ne-o facem cum trebuie, eu cred că mai avem o misiune: să păstrăm spaţiul public curat de lături. Pentru mine, asta e o misiune importantă”. Curat de lăturile produse de alţii, se înţelege...

Din păcate, aşa stau lucrurile. Între jurnaliştii ”progresişti”, nu e pic de unitate între ei. Vanitatea şi foamea de popularitate = bani, face această lume un mediu extrem de ostil unei vieţi normale şi armonioase. Sentimentul preponderent e ura şi, probabil, tocmai din acest motiv, ca opus al iubirii creştine, această ură conţine în sine predispoziţia de a ataca creştinismul. În plan concret, în încercarea de a se arăta, fiecare, cu un pas înaintea rivalilor (pentru că de populariatea lor în spaţiul virtual le depinde de multe ori cîştigul material), războiul vanităţilor ia adesea dimensiuni în egală măsură epice şi suburbane. Postările pe facebook pe care le fac unul împotriva altuia (şi nu e doar cazul celor doi) atrag armate de susţinători, de o parte şi de alta şi totodată cortegii întregi de calificative şi înjurături spumoase. E un război adesea patetic, în care se consumă mult timp şi energie, dar miza e una importantă: banii de pe reţelele de internet.

A existat un moment, în care s-a încercat o unire a tututor ”oştirilor” progresiste, altfel dezbinate de orgolii şi de luptele dintre ele pentru obţinerea de finanţări, de la organizaţii non-gurvernamentale, la grupuri de susţinere şi jurnalişti ”independenţi”, cînd în 16 octombrie 2017 a avut loc la Sibiu o mare reuniune ”oengistă”, la care au vorbit, ca organizatori, Mihai Poliţieanu şi Dragoş Pîslaru, fostul ministru al muncii din guvernul Cioloş. Dealtfel şi ”Dacian” a fost reprezentat, prin Platforma România 100, pe care o conducea atunci. N-a lipsit nici organizaţia ”Vedem Just”, iniţiativă a judecătorului Cristi Dănileţ, fost membru al CSM, actualmente exclus din magistratură, ca şi o puzderie de ONG-uri şi site-uri. S-a căzut de acord asupra a patru obiective generale şi comune. Al doilea este apărarea şi promovarea libertăţilor individuale în contextul unui stat laic, considerat de importanţă imediată. Obiectivelor care au fost stabilite li se mai adăuga ”crearea şi operaţionalizarea unei reţele naţionale de grupuri civice în toată ţara, precum şi în diaspora, capabile să reacţioneze la teme de interes naţional”. În acest context apăruse, în septembrie 2017, site-ul ”Să fie lumina, grupînd cinci-şase jurnalişti de la două organizaţii principale, ”Dela0.ro” şi ”Centrul de Investigaţii Media”.

Din datele pe care ei înşişi le-au făcut publice, pe parcursul primilor doi ani de funcţionare, au primit finanţări şi sponsorizări care au totalizat 64.000 de euro, producînd în schimb, după cum au afirmat pe site-ul ”Să fie lumina”, ”un melanj de reportaje şi investigaţii despre cultele din România, publicate recurent, în calupuri semestriale”, pregătindu-se pentru ca, în prezent să se lanseze ”în şantiere documentare mai mari, pur investigative, publicabile în serial şi cu impact social”. Tematica e aceeaşi – cultele, spun ei – dar temele şi atacurile preponderente sînt la adresa Bisericii Ortodoxe Române.

”Să fie lumină” spune, în pagina de deschidere: ”Am fondat un parteneriat între două organizaţii din presa alternativă şi investigăm instituţiile de cult din România – şi oamenii lor. Pentru a documenta şi publica, avem nevoie de sprijinul tău financiar”. Care ar fi, totuşi, un alt motiv al acestei adevărate fixaţii, pe lîngă ura funciară care domneşte în lumea săbatică a presei ”progresiste” de pe spaţiul virtual? Un alt motiv al fi cel al ”comanditarilor”, adică programele proprii ale principalilor finanţatori. Aşa cum au anunţat Vanghele & comp. de la ”Să fie lumină”, cei mai mulţi bani le-au parvenit de la două fundaţii şi un ”grup de sponsori”. Prima este ”Fundatia pentru Democratie, Cultura si Libertate (FDCL), ”o organizatie neguvernamentală, privată, dinamică”, implicată în mai multe proiecte transfrontaliere cu Bulgaria şi cu cea mai puternică activitate în Călăraşi, unde ”a acreditat la sediul ei din Comuna Gradistea, Sat Rasa, un Centru de Informare si Transfer Tehnologic”. Straniu, la fel de straniu ca pagina de web a Fundaţiei, care se numeşte, nici mai mult, nici mai puţin, decît ”fabricadebani”, ca logo de comunicare al Fundaţiei pentru Democraţie, Cultură si Libertate! Sună precum un crez

Al doilea finanţator al celor de la ”Să fie lumina” e Fundaţia ”Friends for Friends”, a unui trust de publicitate,  care are între clienţii săi firme prestigioase, de la MacDonald’s şi Marlboro, pînă la Persil. Respectiva fundaţie are, în mod explicit, în programul său ”creativitatea în educaţie non-formală, în media şi în universul tinerilor, mai ales când vine vorba despre drepturile lor. Pentru că privim spre viitor, ne interesează, firesc, şi dezvoltarea sustenabilă, fie că este vorba de schimbări climatice sau egalitatea de gen”. Ce să mai comentez? Poate doar că o a treia categorie de ”sponsori” ai acestui site, care se ocupă generic de ”culte”, dar specific de BOR, este intitluată, chiar de jurnaliştii care lucrează la ”Să fie lumină”, ”Cercul donatorilor de la Bruxelles”. Ca să fie, într-adevăr lumină, n-am putea să-i ştim şi noi? Ni s-ar lumina, poate, mai multe...