COMENTARIU Marius Oprea / Ultima zi bună, dintr-un an rău – mai rău de-atît, e greu să fie!

2021 a fost un an rău, mulţi au pierdut pe cineva drag. Mă număr printre ei – n-am cum să uit acest an tragic, în care am pierdut-o pe mama. Pierderi au fost în toate direcţiile. Am pierdut un an de ”bună guvernare” a României, risipită mai întîi în certuri interminabile între ”partenerii” de la guvernare (USR şi PNL), încheiat cu un divorţ urît şi o căsătorie de convenienţă, între liberali şi pesedişti, oficiată de un preşedinte absent mai tot timpul. Prezent, numai atunci cînd a catadicsit să stîrnească o nouă dihonie, în sînul Partidului Naţional Liberal, sprijinind candidatura şi alegerea în fruntea partidului a lui Florin Cîţu, un mediocru şters, lipsit de orice charismă şi caracter, provocînd astfel sciziunea partidului.

Asta a fost politica – un film de duzină, de serie B spre C, cu o intrigă previzibilă, în care singurele pete de culoare au fost cele puse de o doamnă supraponderală şi rea de gură, care ţipă tot timpul şi împotriva tuturor, ca o precupeaţă căreia un şmecher i-a şterpelit o legătură de morcovi. Acum, spre sfîrşit, circul politic penibil, pornit din cauza ambiţiilor prezidenţiale de a avea un ”guvern al său”, a luat sfîrşit, ca şi partidele de golf ale lui Klaus Iohannis – înlocuite de mult mai discretele, decît altădată, escapade la schi.

Oamenii şi-au făcut socotelile, după principiul ”înainte era mai bine”: PSD-ul urcă în sondaje, ca şi AUR, care a găsit şi exploatează, cu un instinct apreciat de susţinătorii săi, o nişă odinioară dominată de ”patriotarzii” securisto-postceauşiti de la PMR şi PUNR. De astă dată, e vorba de un sentiment sănătos, al patriotismului şi încrederii românilor în Biserică, altă dată cultivate de PNŢCD şi chiar de liberali. Neglijate, sau de-a dreptul călcate în picioare de foştii guvernanţi ”de dreapta”, aceste sentimente revigorate, provoacă şi ele, pe lîngă eşecurile guvernării, scăderea iremediabilă în sondaje a PNL şi USR. Partide care au neglijat o tendinţă care nu avea să nu apară în aceste timpuri de pandemie şi nesiguranţă, gestionate incredibil de neglijent, de o guvernare mediocră şi deloc atentă la cetăţean: faptul că, în lipsa unor oameni în care să poţi avea încredere, încrederea românilor se mută numai la Cel de Sus. Astfel încît Biserica a devansat chiar şi Armata, în privinţa acestei încrederi.

2021, un an al eşecurilor pe toată linia ale politicienilor, se sfîrşeşte, din acest punct de vedere cumva mai liniştit. Scandalurile iau o pauză, se pare că alegerea generalului Ciucă a fost una inspirată – cu el, nu prea ai cum să te cerţi, nu are ambiţii de Superman şi nu postează prostii pe facebook. Pare un om care vrea să-şi vadă de treabă şi să-i pună şi pe alţii la treabă – exact ce ne-a lipsit, aproape tot anul, în care n-am avut decît echipe de zgomot, de la USR la ”echipacîştigătoare”. Ambele, maşinării în care toată energia s-a dus numai la claxon şi de care oamenii s-au săturat. Acum e linişte, nu ”liniştea” lui Iliescu, Slavă Domnului şi din acest punct de vedere, 2022 se arată a fi un am bun.

Scumpirile ne-au dat peste cap, dar într-un fel e bine că nu începem un an nou cu ele: din fericire, 1 ianuarie debutează, pentru o populaţie a României dominată de pensionari, cu o creştere rezonabilă a punctului de pensie. E clar că banii nu ajung, nu vor ajunge nici de aici încolo, dar românul e învăţat să se descurce. Importantă e sănătatea, apoi liniştea sufletească, iar stomacul are şi el loc printre acestea, dar, contrar altor păreri, eu nu cred că e primul. Îmi amintesc întotdeauna cum un ofiţer austriac, trimis să-i ”spioneze” pe românii din Banat în primii ani ai veacului al XVIII-lea, în perspectiva viitoarelor războaie austro-turce, observa cît de rezistenţi şi cumpătaţi sînt românii, care se pot mulţumi cu o mînă de mălai şi alta de fasole într-o zi şi că tăria lor fizică şi psihică ”vin dintr-o mare credinţă în biserica şi preoţii lor”.

Astfel încît, împăcat, nu pot decît să mulţumesc lui Dumnezeu că 2021 a luat sfîrşit. A fost un an atît de lipsit de bucurii, încît nu-mi pot închipui că 2022 nu are cum să fie mai bun. Cel puţin românii arată, şi pe dinafară şi pe dinăuntru, mai bine: mă gîndesc numai la cei care îl ajută pe Mihai Neşu să înalţe o biserică la Centrul de asistenţă a copiilor cu handicap, pe care fotbalistul în care inima şi credinţa sunt mai mari decît necazul în care a fost aruncat de un nefericit accident, l-a creat deja, ori la miile de firme şi sutele de mii de donatori, care fac posibil ca în România să fie gata singurul spital ultramodern, european, de nouă etaje – care nu e ridicat de guvern (niciunul n-a fost construit de stat, din 1989 încoace), ci la iniţiativa a două femei, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Fundaţia ”Dăruieşte Viaţa”. 

Dumnezeu ne-a dăruit viaţa, iar noi înşine, ca şi oamenii de lîngă noi, ne dăruim speranţă şi alegeri bune – astfel încît nu pot decît să cred şi să urez, tuturor celor care mă citesc, un 2022 mai bun.