Reforma monetară din 15 august 1947 (prezentată de presa comunistă sub numele de Stabilizare, a fost, în realitate, o confiscare de proporţii a sumelor strînse de cetăţeni în ultimii ani. Desigur, unii le strînseseră prin speculă. Alţii însă, numeroşi, le strînseseră prin economisire şi hărnicire.

Pe acest fond, în Capitală şi în ţară se declanşează isteria populară numită demascarea şi pedepsirea speculanţilor.

Reportajele din Scînteia ne dezvăluie însă o implicare ilegală a maselor muncitoare, sub forma unor acţiuni huliganice, transcrise de ziar cu entuziasm, nu doar cu bunăvoinţă.

Raidul anchetă Cu leii noi, prin pieţele Bucureştiului, realizat sîmbătă, 16 august 1947 în Capitală, şi publicat în Scînteia de luni, 18 august 1947, descrie şi astfel de secvenţe:

„Lîngă Piaţa Regina Maria, un lăptar se tocmeşte cu o gospodină.

— 9 lei chilu!

— Ce faceeee! 8 lei. Atîta a fixat, atîta dau!

Intervin pe loc încă 5-6 gospodine.

— Nu ţi-e ruşine, nemernicule!

— Dacă vrei…

Furia femeilor ajunge la culme. Garniţa este trasă din faeton şi dusă la rigola trotoarului.

— Staţi nu-l vărsaţi. Ăl dau cu 8… Îl dau cu şapte.

Degeaba. Garniţa este deja golită iar laptele se duce agale spre gura de canal.

— Acum banditule, să te înveţi minte! O să vă sfîşie lumea ticăloşilor. Vă piere vouă pofta! Sunt sigură c-a doua oară n-o să mai îndrăzneşti…“

Aici, masele muncitoare, reprezentate de către femei, răstoarnă la canal laptele speculat. Într-un alt loc, tot femeile, de data asta acţionînd sub sigla UFAR, încalcă şi mai grav ordinea de drept:

„În comuna Militari se găseau în piaţă de toate: zarzavat şi legume la toate gheretele, pînă şi carne la fiecare măcelărie. Dar n-au lipsit nici speculanţii, şi femeile din U.F.A.R. i-au dibuit repede. Împreună cu primarul, pe care l-au chemat în ajutor, le-au atîrnat cîntarul şi placarda de gît şi i-au plimbat prin toată comuna în huiduielile populaţiei“.

Acţiunile organelor îndrituite sunt dublate de intervenţii violente ale maselor populare.

„«— Nu e rău să încasezi 60 lei pentru o pîine şi 40 lei pentru un kil de vin». Aşa îşi făcuse socotelile Vasile Mateescu din Calea Griviţei 414, dar l-au înşfăcat la iuţeală ceferiştii de la Griviţa-vagoane şi l-au dus la Prefectură. Cînd l-au dat jos din camion, cu mare greutate au putut să-l scape, să nu fie linşat de mulţime“.

Scînteia îşi face un scop din a populariza ca demne de urmat aceste încălcări ale legii.

Secvenţa din Calea Griviţei e ilustrată de un instantaneu reprezentîndu-l pe Vasile Mateescu obligat de masele muncitoare să poarte atîrnată de gît placarda:

„Eu fac speculă cu pîine“.

Scînteia, din 20 august 1947, apărută marţi, 19 august 1947, după-amiază, face cunoscut opiniei publice încă de pe manşetă acţiunile cetăţenilor din Capitală în zilele de duminică, 17 şi luni, 18 august 1947:

„Predaţi autorităţilor de către cetăţeni,

Primii 177 de speculanţi de alimente şi lei vechi au fost internaţi în lagăr.

Ca şi în întreaga ţară cetăţenii Capitalei au făcut pe speculanţi să simtă mînia poporului.

„Cu placarde şi cîntare la gît bandiţii speculei au fost duşi la Prefectura Poliţiei Capitalei“.

Sub acest titlu agitatoric, ziarul publică un reportaj despre lupta maselor muncitoare pentru succesul Stabilizării.

Prefaţa reportajului dezvăluie şi un soi de protocol respectat de masele muncitoare după înhăţarea speculanţilor:

„Timp de 48 de ore, la intervale scurte, speculanţii cu placarde şi cîntare de gît, înainte de a fi predaţi Prefecturii Poliţiei erau aduşi în faţa redacţiei «Scînteii», în faţa ziarului care neîncetat a mobilizat poporul la lupta contra speculanţilor.

Au fost alte două zile din războiul pe care clasa muncitoare l-a pornit în noaptea de 15 August şi pe care nu-l va mai părăsi pînă la victorie“.

Tot în pagina a III-a, ziarul tipăreşte un grupaj de corespondenţe despre lupta maselor muncitoare din ţară împotriva speculanţilor.

Titlul e ales pentru a reliefa cel mai semnificativ fapt din această campanie:

„Cetăţenii au predat autorităţilor un speculant legat în lanţuri“.

E înfăţişat mai întîi, cu surse şi trîmbiţe, cazul celui „Cu lanţurile la mîini“:

„La PLOIEŞTI, speculantul Ţăranu din cartierul Sft. Sava s-a gîndit că ar fi mai rentabil pentru ei să ceară un suprapreţ de 4 lei la kilogramul de mălai. Gospodinele nu s-au lăsat înşelate şi au anunţat organele de control economic. Cu prilejul percheziţiei făcute s-a găsit un întreg bazar de alimentele dosite, curele de transmisiune, lămpi de benzină, chei mecanice şi tot felul de piese industriale care lipsesc atît de mult întreprinderilor. Speculantul a fost băgat în lanţurile găsite în magaziile sale şi transportat la poliţie“.

Comiteau aceste sălbăticii nu soldaţii Armatei Roşii, nu activiştii de Partid, nici măcar comuniştii.

Comiteau asta simplii cetăţeni şi simplele gospodine.

Un articol din Scînteia, 20 august 1947, surprinde o astfel de participare a maselor populare la victoria Stabilizării la Odobeşti, nu departe de Găgeşti Deal. Cetăţenii de astă dată se manifestă revoluţionar împotriva celor care bîrfesc Stabilizarea:

„«Sătenii alungă cu huiduieli pe bîrfitorii Stabilizării monetare»

În urma reclamaţiei colective a locuitorilor din comuna Andreiaşul de Sus (jud. Putna) a fost arestat chiaburul Radu Rotaru care în ziua de 18 August încerca în faţa centrului de preschimbare Odobeşti să instige populaţia împotriva stabilizării monetare.

Această încercare a fost înăbuşită pe loc de săteni, care l-au alungat pe instigator cu huiduieli.

De remarcat că locuitorii din Andreiaşul de Sus au trimis vorbă lui Rotaru care se afla reţinut pentru cercetări, că nu mai are ce căuta în sat.”

Nu de puţine ori, în scrisul meu intervenţia istoricului Ion Cristoiu e dublată de intervenţia scriitorului Ion Cristoiu. Pe baza unor astfel de reportaje am scris multe proze despre anii stalinismului românesc, în care personajele, locuitori ai Vintilesei – un Macondo pe dos, cum scriau criticii – gîndesc, vorbesc şi înfăptuiesc ca în articolele din Scînteia.

Recitesc relatarea şi, ca autor al volumului Veselia generală, ţin să notez:

1. Că Radu Rotaru e chiabur, nu mă miră. Pentru Scînteia şi pentru toate publicaţiile arondate Coaliţiei de guvernare conduse de comunişti, stabilizarea nu putea fi bîrfită de masele populare. Dimpotrivă, cum mărturisesc reportajele din oficiosul PCR, masele populare mai că nu chiuie şi joacă sîrba la vestea Stabilizării. Nu înţeleg ce va zică bîrfea Stabilizarea din titlu. Din conţinut pricep că încerca instigarea împotriva stabilizării monetare la centrul de preschimbare din Odobeşti. Bombănea împotriva legii în timp ce şedea la coadă? Se apropiase de ţăranii muncitori care se buluceau voioşi la ghişeu şi le zisese să nu schimbe banii, pentru că iau ţeapă? Sau şedea mai departe şi ţinea un discurs după modelul de el neştiut din Hyde Parck?

2. Din cîte înţeleg încercarea a fost înăbuşită de sătenii veniţi la Centrul de preschimbare, sătenii din satul chiaburului, Andreiaşu de Sus. Nu-i exclus ca sătenii din Andreiaşu să fi venit la Odobeşti ca să schimbe bani. Nu cred însă c-a venit tot satul, aşa cum sugerează sintagma în urma reclamaţiei colective. Sabotorul a fost arestat. Unde? În faţa Centrului? Acasă, la Andreiaşu de Sus? Ce înseamnă reclamaţie colectivă? Un grup de săteni care s-au dus la Poliţie sau care au chemat Poliţia la faţa locului sau o petiţie semnată de întregul sat şi trimisă Poliţiei?

3. Suspectul a fost reţinut. Cum adică sătenii i-au trimis vorbă să nu mai vină în sat? Mai întîi, că sătenii n-au dreptul legal să alunge pe cineva din sat, ca să nu mai spunem că nici lege pentru aşa ceva nu era. Apoi, cum i-au trimis vorbă reţinutului? Se presupune că Radu Rotaru era după gratii, la Poliţie. Cum au făcut sătenii? S-au dus la şeful Poliţiei şi au cerut voie să stea de vorbă cu sabotorul? Dacă şeful Poliţiei le-a permis, a încălcat legea. Sau poate chiar şeful Poliţiei s-a dus la gratii şi i-a zis: Fii atent, sabotorule! Cei din sat îţi trimit vorbă prin mine să nu cumva să te întorci în sat!

4. Sătenii l-au alungat pe instigator cu huiduieli. Pe ce temei? Cetăţeanul le-a zis să nu schimbe banii că iau ţeapă. Dacă sătenii erau minim revoluţionari nu se apucau să-l huiduie. Încercau să-l convingă pe sabotor că Stabilizarea e cel mai frumos punct din programul comuniştilor. Şi dacă l-au alungat, cum şi de unde l-a luat Poliţia, o dată ce respectivul era departe de Centru?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro