Ion Cristoiu: De unde a luat Ion Iliescu sintagma „capitalism de cumetrie”?

Despre om. Mai să cred că nuvela Străinul misterios (peste o sută de pagini din cele 300, cît numără cartea lui Mark Twain, Jurnalul lui Adam şi al Evei şi alte povestiri) nu se mai termină, atît de searbădă e. Mă dau peste cap să-i ajung la capăt, care e şi al cărţii. Pe masa de lucru (ca să apelez la un termen livresc, un clişeu de memorii de scriitor) aşteaptă volumul 5 din Operele complete ale lui Turgheniev, lăsat de izbelişte după 17 pagini şi, mai ales cele două volume de Nuvele şi povestiri de Ivan Bunin, abia picate prin curier. Sînt prin definiţie împrăştiat. Din cînd în cînd mă apucă revolta pe o asemenea slăbiciune şi atunci nu mă las pînă nu împlinesc o treabă începută, deşi asta nu mă încîntă deloc. Am luat volumul lui Mark Twain socotind că umorul, ba chiar şi satira scriitorului american, vor fi ca un aperitiv pentru textele mele de proză. M-am înşelat. Cu rare excepţii, nuvelele şi povestirile lui Twain din carte sînt ca apa de izvor. O bei cînd ţi-e sete. Cînd nu ţi-e sete, te speli cu ea pe picioare.

Străinul misterios se vrea o proză moralizatoare în sprijinul căreia a venit fantasticul. Personajul narator, un băietan din satul austriac Eseldorf, din 1590, îl întîlneşte pe Diavol împreună cu alţi băieţi. E vremea vrăjitoarelor, mai precis a vînătorii de vrăjitoare. Ca şi Woland din Moscova de peste cîteva secole, Satan a poposit în mijlocul oamenilor, pentru a le ţine o lecţie. Viziunea sa despre lume se dezvăluie prin reacţia sa cînd îi aude pe băieţi comparînd pe omul ticălos cu animalele. Cînd tînărul spune că un act de tortură văzut de el împreună cu Satan într-un popas la o închisoare e „animalic”, Satan îi replică:

„– Ba nu, omenesc. Şi nu insulta animalele, fiindcă nu merită o palmă ca asta. Aşa e stirpea voastră – continuă el – josnică. Minţiţi tot timpul, găsiţi virtuţi pe care nu le aveţi dar le refuzaţi totdeauna animalelor mai presus de voi, deşi numai ele au virtuţile alea cu adevărat. Nici un animal n-a făcut vreodată un act de cruzime. Cruzimea e talentul exclusiv al celor cu simţ moral. Cînd un animal provoacă suferinţă, o face inconştient, nu-i nimic rău în asta, pentru că el nu ştie ce-i răul. Şi nu provoacă suferinţă din plăcere. Numai omul face asta, inspirat de simţul moral al lui”.

Despre teoria asta am mai citit. O ştiu dinainte de a-l citi pe Mark Twain. Şi cu toate acestea, în relaţia mea cu motanul Tzontzy eu îi atribui conştiinţa actelor sale. Dacă mă zgîrîie cu laba, fără să-i fi făcut nimic, eu cred că a dat expresia unei răutăţi şăgalnice.

*

Împrumut. Descriind dezastrul Rusiei postsovietice, cartea de referinţă Rusia. O scurtă istorie. De la Rusia Kieveană, pînă în prezent, semnată de Christopher Ward şi John Thomson, foloseşte formula „capitalismul de cumetrie” pentru a desemna realitatea din primele zile din Rusia de după Căderea Comunismului, zile în care s-au născut „magnaţii, finanţii şi speculanţii”, porecliţi new russians.

Sintagma, capitalism de cumetrie a fost invocată public însă de Ion Iliescu în interviul acordat mie la Realitatea Tv în anul de graţie 2003. Cartea celor doi istorici a apărut în 1985. Ea a fost actualizată succesiv prin nu mai puţin de 9 ediţii. Ultima, a IX-a, a fost tipărită în 2021. S-a inspirat Ion Iliescu din această carte? Nu cred. Autorii scriu „ceea ce unii au numit” capitalismul de cumetrie. Asta înseamnă că Ion Iliescu a împrumutat sintagma dintr-o scriere – articol, carte – anterioară lui 2003. Cu toate acestea, sintagma a făcut carieră avînd ca autor pe Ion Iliescu. Cel puţin la noi.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro