COMENTARIU Marius Oprea: Mesajul ascuns al predicii Patriarhului Daniel

De la aducerea în România a Sfîntului Dimitrie cel Nou şi pînă în acum, moaştele cuviosului au fost scoase în fiecare an, în ziua prăznuirii sale, din Catedrala unde şi-au găsit odihna. Şi asta mereu, pentru ca pelerinii să se poată ruga fiecare pentru nevoile şi neputinţele lor. În două rînduri, moaştele au părăsit biserica în pelerinaj, la mari năpaste (Ciuma lui Caragea şi apoi un incendiu devastator) care au lovit Bucureştiul, al cărui ocrotitor s-a socotit a fi Sfîntul şi a arătat credincioşilor săi că este. Din 1986, cînd a trecut la cele veşnice Patriarhul Iustin Moisescu, în faţa autorităţii căreia (nu se ştie de ce) Ceauşescu se sfia, racla Sfîntului a mai fost scoasă doar în pridvorul bisericii, pentru pelerinii care au venit să se roage. Nu s-a încercat interzicerea pelerinajului decît în 1989, după cum a pomenit ieri Patriarhul Daniel.

Atunci, în urmă cu peste trei decenii, ca în vremurile de mari năpaste din trecut, moaştele Sfîntului Dimitrie au fost scoase din lăcaşul lor, dar la cererea expresă a autriorităţilor comuniste. Aşa se mai întîmplase, tot fără voia ierarhilor, doar în 1918, cînd autorităţile germane, la insistenţele aliaţilor bulgari, au decis să-l dea acestora spre ”repatriere”. Dar, spune legenda, sfîntul nu s-a lăsat dus – pur şi simplu. Niciun mijloc de transport nu a funcţionat, spre a-l muta.

În octombrie 1989, în mod voit, parcă pentru a testa populaţia cu privire la preconizata mutare a Patriarhiei din lăcaşul său istoric (fie la Radu Vodă, fie la Popeşti Leordeni) în avîntul sistematizării Bucureştiului, Ceauşescu a convocat chiar pe Colina Bucuriei, cum se numeşte ea astăzi, lucrările Marii Adunări Naţionale. S-a transmis Patriarhului Teoctist ca în zilele de 26 şi 27 octombrie tot Dealul Patriarhiei să fie închis şi s-au impus restircţii de circulaţie în întreaga zonă din jurul catedralei mitropolitane. Patrule de miliţie au împînzit căile de acces şi, deşi Patriarhul a încercat să obţină o amînare a lucrărilor MAN, solicitarea sa a fost ignorată. Circulaţia împrejurul catedralei, accesul dinspre 11 iunie şi Piaţa Unirii erau restricţionate, forţe de ordine şi ochi vigilenţi urmăreau orice mişcare. Atunci, moaştele au fost mutate la poalele dealului Patriarhiei, la biserica Sf. Nicolae – Vlădica, ctitorie a mitropolitului Grigorie, cel care, cu ajuorul neguţătorului aromân Hagi Dimitrie l-a convins la 13 iulie 1774 pe generalul rus Piotr Saltîkov să lase ca moaştele Sfîntului Dimitrie să-şi găsească locul în Biserica Mitropoliei. Astfel încît hotărîrea Patriarhului Teoctist a fost una înţeleaptă: Sfîntul se afla, cumva, tot acasă.

Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pe atunci student la Teologie în Capitală, îşi amintea anul trecut cum a decurs coborîrea moaştelor din Dealul Patriarhiei la biserica de la poalele sale, în octombrie 1989: ”Ducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie din Catedrala Patriarhală către Biserica Sfântul Nicolae Vlădica a fost un moment foarte greu pentru credincioşi, care au participat la procesiune cu lumânări şi cu flori, după obicei, iar mulţi dintre ei aveau lacrimi în ochi. Aceasta a fost una dintre marile nedreptăţi pe care regimul comunist le-a făcut Bisericii şi unuia dintre sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu, lucru care avea să fie înţeles mai târziu, atunci când smeritul Sfânt Dimitrie a grăbit căderea unui regim prigonitor al creştinilor rugători. La Mănăstirea Antim, printre credincioşi, am observat aproape o revoltă. Cereau pedepsirea comuniştilor şi-l rugau pe Sfântul Cuvios Dimitrie să nu treacă cu vederea umilinţa aceasta. Părintele Sofian şi cei de lângă dânsul se arătau mâhniţi şi tăcuţi. Au trecut zilele acelea şi a venit aşa-numita libertate, pe care o doreau toţi”. În articolul publicat anul trecut în ziarul ”Lumina”, Preasfinţitul Timotei adăuga: ”Avea să fie ultimul an al unor astfel de nedreptăţi”.

Dar iată că n-a fost. Restricţiile impuse de autorităţi, care au invocat riscurile pandemiei, i-au împiedicat pe mulţi credincioşi, cei fără ”buletin de domiciliu” ca al Sfîntului Dimitrie sau al Sfintei Parascheva să participe la pelerinajele de la Bucureşti şi Iaşi. Mai mult, se aude că, la fel ca de Paşti, autorităţile vor interzice şi Crăciunul, slujba Naşterii Mînuitorului. Dar nu şi alegerile din 6 decembrie, aflate chiar între sărbătoarea Sfîntului Dimitrie şi cea a Naşterii Domnului.

Slujba de ieri a fost solemnă, restrînsă şi austeră, faţă de alţi ani: alături de Patriarh au slujit doar trei ierarhi. Împreună cu Prefericitul Daniel s-au aflat doar episcoprii-vicari Varlaam Ploieşteanul, Timotei Prahoveanu şi Ieronim Sinaitul. Puţini ştiu însă un lucru: şi anume că, în anii comunismului exista o interdicţie, chiar în acest sens. Autorităţile priveau cu ostilitate pelerinajele şi încercau să le diminueze amploarea, nu numai printr-un control miliţienesc sporit, ci şi prin aceea că slujbele erau oficiate de Patriarh, dar acesta era obligat să slujească singur, sau cel mult însoţit de vicari – fără alţi înalţi ierarhi, cum s-a întîmplat în ultimele trei decenii. Pînă acum, cînd s-a respectat din nou ”tipicul” impus de comunişti - şi nu cred că e o întîmplare, ci un semn, pentru cei care-l înţeleg. Nici mesajul Patriarhului n-a venit din senin. El plutea în aer, pentru mulţi dintre credincioşi. De la Paşti, încoace. Şi se apropie Crăciunul. Pe scurt: e pelerinajul la vot mai tare decît cel la sfinţi, şi este puterea lumească mai presus de cea cerească?

Patriarhul cunoaşte, bineînţeles, prea bine Evanghelia după Luca, unde se povesteşte supărarea Mîntuitorului (Luca, 10,13-14): ”Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu”. Dar, ca teolog, cunoaşte prea bine şi Psalmul 108 al lui David, care mi-a sunat în urechi ieri, la predica Patriarhului Daniel: ”Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele. (...) Cînd se va judeca să iasă osîndit, iar rugaciunea lui să se prefacă în păcat. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul”. Şi, sigur, îi e cunoscută Preafericitului şi interpretarea pe care o dă acestui Psalm chiar Sfîntul Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvîrşeşte în cele mai multe duminici de peste an, în toate bisericile ortodoxe. Sfîntul Ioan se întreba: ”Cum să tîlcuim aceste cuvinte? Este o profeţie sau o imprecaţie? Este o profeţie sub formă de imprecaţie (…). Ce putem spune despre Psalm este că blestemul acesta ascunde o profeţie, pentru a ne învăţa că nu este bine să ne opunem preoţilor lui Dumnezeu şi să nu folosim împotriva lor viclenia şi nedreptatea”.

Toate cele de mai sus îi sînt binecunoscute Preafericitului Patriarh Daniel. Acum 31 de ani, cînd autorităţile comuniste au încercat să împiedice pelerinajul la Sfîntul Dimitrie şi acesta a fost coborît la poalele Dealului Mitropoliei, părăsind pentru a treia oară în istorie Catedrala Mitropolitană, tînărul consilier patriarhal Daniel Ciobotea era în cortegiul care urma înlăcrimat moaştele în scurtul lor exil.  El  s-a numărat şi între slujitori, la liturghia sfîşietoare de atunci. Momente pe care acum, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, le-a retrăit şi le-a evocat ieri.