PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Dacă ţara ar fi condusă ca o parohie, dacă guvernanţii s-ar închina icoanei Sfintei Marii, desenate pe o lespede de sare...

Prim-secretara PCR pe judeţ care ştia să facă colivă

O ascult pe prezbitera Elena Daniela Veţeleanu povestind, în vreme ce curăţă cartofi, alături de fiica sa Rozalia – dar nu ca să-mi facă mie, musafirului, cartofi prăjiţi. Şi nu încetez să mă minunez, alături de ea.

Elena Veţeleanu se miră, cît de repede se schimbă oamenii. Cît de repede creşte numărul săracilor – şi nu al celor care nu se mai ajung cu banii, ci al celor care nu mai au nimic de pus pe masă. Şi eu mă mir, alături de ea, dar de cum poate să rămînă atît de solară, după încercările prin care a trecut, şi cît de mulţi cartofi poate să cureţe - pentru masa a nu mai puţin de 110 de oameni. Nu, nu e vorba de vreun hram al bisericii, ci de masa pe care parohia Trăistari o oferă, cu execpţia duminicilor, zi de zi, săptămînă de săptămînă, an de an şi de ani buni încoace, copiilor orfani, bătrînilor şi nevoiaşilor din oraşul Ocnele Mari. Practic, tuturor celor care nu-şi pot permite o masă caldă la prînz. Şi numărul lor creşte, lună de lună.

Această ”tradiţie” a bisericii Trăistari a fost iniţiată de părintele Veţeleanu, parohul de aici, cu mai bine de un deceniu în urmă. Preotul Petre Veţeleanu s-a stins, anul trecut, pe 17 iunie – era cardiac şi cu mai multe probleme de sănătate, de care enoriaşii şi miile de oameni pe care i-a hrănit în viaţa lui n-au avut habar. Părintele Veţeleanu a lăsat în urmă, pe lîngă o văduvă puternică (deşi nu după statură) doi tineri preoţi ucenici, de toată isprava, amîndoi cu nume diferite, Brădean şi Nistor, dar cu acelaşi prenume – Bogdan-Vasile – şi avînd aceeaşi înclinare spre nevoiaşi, ca şi a mentorului lor, preotul Veţeleanu. Astfel încît misionarismul de la Biserica Trăistari continuă. Ca şi minunile, care se întîmplă zilnic şi fac ca o masă caldă de cel puţin cinci şi deseori şase zile pe săptămînă, să nu lipsească pentru 110 oameni.

Elena Veţeleanu îmi povesteşte, între altele, un alt fel de minune: cum credinţa iese la iveală în om, spărgîndu-i chiar şi pojghiţa de gheaţă a sufletului, trecutului şi educaţiei comuniste. Ea avea 16 ani la Revoluţie, cînd judeţul Vîlcea era condus de o femeie-prim secretar. O ţine bine minte. A revăzut-o, cu ceva vreme în urmă. A recunoscut-o, cu toţi anii trecuţi şi peste ea şi în pofida ochelarilor de soare. Dealtfel, femeia s-a şi recomandat apoi, şi orice îndoială a dispărut din partea preotesei. Fosta activistă de partid venise să plătească la parohie, pentru o pomană, a soţului ei decedat. ”Fără colivă”, a spus fosta activistă de partid. ”Coliva o fac eu”. Cine şi-ar fi imaginat pe vremuri, spune preoteasa Veţeleanu, că un prim-secretar al PCR pe judeţ, ştie să facă, şi va ajunge să şi facă, în viaţa ei, o colivă?

Iconiţe de sare

M-am despărţit de prezbitera Elena, care lucra la ”meniul” mesei de Sfînta Maria pentru ”abonaţii” bisericii, alături de fiica sa Rozalia şi am ajuns lîngă părintele Nistor, cel care e un fel de ministru de finanţe şi economie (cumulate, ceea ce n-ar strica nici la case mai mari) al parohiei Trăistari. El are grijă de toate . După ce a isprăvit Sfînta Liturghie la biserică, s-a apucat de socoteli şi telefoane. Şi e nevoie întodeauna de ceva – de la culori, pentru copiii orfani din grija parohiei, care învaţă să picteze icoane pe sticlă, şi pînă la pîinea cea de toate zilele, pentru cei 110 oameni.

E o zilnică mirare şi pentru părintele Nistor, cum de se întîmplă că are ce pune pe masă, pentru toţi a doua zi – şi această mirare a intrat, pentru el, în cotidian. Părintele Brădean e şi el un ”rezolvator”. Un credincios s-a apropiat de el şi s-a oferit să ajute cumva biserica. Părintele l-a întrebat scurt: ”aveţi atîta cît să luaţi un tort, de cinci kilograme?” Astfel, mîine, de ziua Sfintei Marii, copiii orfani şi bătrînii la pat din Ocnele Mari, prin grija parohiei Trăistari, vor avea parte şi de cîte o felie de tort, pe lîngă bucăţica de friptură, ”rezolvată” anterior, cam la fel, de părintele Nistor.

Celor doi preoţi nu le place să se încurce cu banii, chiar dacă e nevoie de ei. Dar atunci cînd, şi dacă au ocazia, solicită celor ce sînt dispuşi să doneze pentru biserică, mai ales donaţii în natură. Astfel dispare orice fel de suspiciune din partea donatorului. L-am întrebat ce au nevoie. ”Orice”, spune părintele Nistor. ”Orice se poate găti şi pune pe masă”. Eu înaintez rugămintea lui mai departe, către toţi cititorii acestui articol MEDIAFAX. De partea mea voi avea, la rîndul meu, grijă.

Am ajuns la parohia Trăistari după ce am lucrat, alături de fiul meu, Alexandru, două zile pe şantierul arheologic de la Buridava, condus de profesorul Cosmin Bărbulescu, decanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Piteşti. La prînz, primeam la locul de cazare hrană caldă la casolete, inclusiv o supă, şi am aflat că e gătită, pentru toţi studenţii, gratis, la parohia Trăistari. Mi-am făcut, bineînţeles, şi un drum pe la Salină, unde la 29 de metri în adîncul pămîntului, părintele Brădean miruia rîndul lung de turişti care trec pragul capelei, din muntele de sare de sub pămînt.

Aşa am văzut (am acum şi eu una) la pangarul capelei nişte iconiţe, desenate pe lespezi de sare. Cele mai multe au chipul Maicii Domnului. Ele sînt făcute de copiii din grija parohiei şi de unii din oamenii nevoiaşi, dar nici cei doi preoţi nu se dau în lături de la îndeletnicire. Preoţii mai fac şi nişte frumoase crucifixe, cioplite tot în sare - şi toate acestea se vînd la pangarul capelei. Venitul e o parte din ”produsul intern brut” al parohiei Trăistari, care asigură, alături de donaţii de la credincioşi, masa zilnică pentru cei 110 nevoiaşi amintiţi. Număr care creşte, an de an, de cînd părintele Veţeleanu, cel ce a iniţiat acest ”proiect social” care nu e o excepţie în cadrul activităţii misionare a Bisericii Ortodoxe Române, a decis să ia în sarcina parohiei sale hrănirea orfanilor şi a săracilor din oraş.

Problema este că numărul săracilor din Ocnele Mari, aşa cum se întîmplă peste tot, nu scade, ci creşte. Odată cu preţurile, ceea ce-i dă griji noi părintelui Nistor, dar, alături de veşnic-zîmbitorul părinte Brădean, el nu se pierde cu firea. Maica Domnului are grijă de toţi. Maica Domnului, cea de pe lespedea de sare.

În  26 noiembrie 2015, cînd autorităţile locale au decis să-i acorde preotului Veţeleanu titlul de ”cetăţan de onoare” al oraşului Ocnele Mari, un alt preot paroh spunea despre el că  ”dînsul este chipul preotului ortodox, care se pune în slujba oamenilor”. Mergînd mai departe, citez din minuta acelei şedinţe ordinare a Consiliului Local: ”Domnul primar spune că preotul Veţeleanu Petre Dinel este reprezentantul lui Dumnezeu pe pămînt”. Căci numai un om cu asemenea misiune a putut clădi o asemenea minune pe pămînt: la Biserica Trăistari cinci-şase oameni (cei doi preoţi, prezbitera văduvă Elena, ajutată în vacanţele ei de fiică, studenta la arte plastice Rozalia şi de două bucătărese) hrănesc copii şi oameni sărmani. De Sfînta Maria, din acest an, vor fi hrănite o sută de guri – cum am aflat, aproape de miezul nopţii, de la preoteasă, după ce s-a făcut ”devizul” întregii mese şi s-a împărţit totul pe porţii.

Cît de bine ar fi în această ţară, dacă ea ar fi condusă de un părinte cum a fost Petre Veţeleanu, sau de ucenicii săi.
Sau, măcar dacă guvernanţii noştri l-ar avea cîte o zi pe săptămînă pe Dumnezeu în suflet, şi în faţa ochilor o icoană a Maicii Domnului desenată de un orfan, pe o lespede de sare…