PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Din ”Omul nou” şi ”România educată” s-a născut ”Elevul nou”, singurul produs marca Iohannis

Românul s-a născut gregar

O stare de tensiune, de nervi şi de lipsă de perspectivă întunecă aceste sfinte sărbători de Paşte, mai mult parcă decît chiar în pandemie. Un bullying generalizat a cuprins România. Sîntem supuşi în doze din ce în ce mai mari la hărţuirea de partid şi de stat, aşa cum la clasă şi în afara ei se derulează aceeaşi intimidare, de la copii spre alţi copii, de la copii spre profesori, de la părinţi spre profesori, de la profesori spre cine pot şi ei. Subiectele problemei, adică în cazul ţării buna guvernare, iar la clasă ”acumularea de cunoştinţe”, au rămas pe margine. Se întîmplă în ”România educată” a lui Iohannis, o ţară educată cum să-şi distrugă viitorul, pregătindu-se nu doar să îşi asume, dar să îşi dorească statutul de colonie.

Românul s-a născut gregar, nu poet. Aşa spunea despre el Constantin Rădu­les­cu‑Motru: „Are un suflet gregar şi atîta tot“, fiind lipsit de solidaritate, căci solidaritatea este „opera sacrificiului conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei, pe cînd gregarismul este o stare impusă de împrejurări şi de tradiţie. Solidaritatea este ţinta spre care se îndreaptă cultura; gregarismul poate fi anterior oricărei culturi şi unii sociologi pretind chiar că el este întotdeauna anterior culturii“.

Gregarismul, acest mod în care trăieşte şi se exprimă românul plenar şi nedisimulat nu mai are nicio şansă de a fi înlocuit prea curînd de altceva. Avem în faţă, de aproape încă un deceniu, constatarea amară că alţi ”zece ani răi”, precum cei ai lui Traian Băsescu au trecut peste România. Pornită de un preşedinte în care lumea şi-a pus mari speranţe, ”că e neamţ”, reforma învăţămîntului românesc, ca miză a viitorului ţării, asumată de Iohannis sub generosul proiect al ”României educate”, a distrus şi amanetat şi ceea ce ne mai rămăsese. Vorba cuiva, care priveşte încremenit scene filmate cu telefonul mobil, pe la clase din România: ”păi, ăştia o să ne plătească nouă pensia”? Slabe şanse, temeri justificate.

Ceea ce comunismul a distrus, într-un mod programatic prin aşa-zisa creare a ”omului nou”, a fost anihilarea oricărei capacităţi de sinteză, a solidarităţii umane şi a viziunii unei naţiuni asupra propriului ei drum. Ceea ce a completat această distrugere este extinderea ei spre viitor, prin aneantizarea sistemului de învăţămănt, care în urma reformelor repetate, a fost totalmente distrus. Era vorba şi aşa de un sistem complex, pe care numai un ministru, profesorul clujean Mircea Miclea, pare a-l fi înţeles. Tocmai de aceea a şi demisionat, în 11 octombrie 2005, acuzînd subfinanţarea cronică a învăţămîntului românesc chiar de către Alianţa "Dreptate şi Adevăr", care promisese în campania electorală din 2004 că va aloca educaţiei 6% din PIB. O cifră niciodată obţinută. Întodeauna promisă.

Ligia Deca, fosta consilieră a lui Iohannis în proiectul său ”de suflet”, zisa ”Românie educată”, şi actual ministru al Educaţiei, spunea, în 2013, că 6% din PIB pentru educaţie este ”singura şansă pentru o democraţie funcţională”: ”Aş vrea să susţin ideea de 6% pentru educaţie şi campania asociata acesteia, pentru că, din punctul meu de vedere, educaţia este singura şansă pentru a avea o democraţie funcţională”.

Avem, în prezent, o ”democraţie funcţională” în proporţie de o treime – şi cred că e corectă estimarea. Ligia Deca n-a demisionat, cînd guvernul a alocat învăţămîntului abia puţin peste 2%, cel mai mic procent din istoria post-decembristă.

La o întîlnire cu studenţii, pe marginea acestui procent inimaginabil de redus alocat din buget învăţămîntului, Iohannis a susţinut şi el că acel 6%, mult promis şi visat este ”doar teoretic”. Iar practica ne învaţă că temeiul oricărei crize morale este aceea materială. Sărăcia naşte monştri. Iar sistemul nostru de învăţămînt cel multilateral reformat e cel mai sărac din Europa. Nu ne mai pregătim nici măcar să fim instalatorii sau constructorii ei. Ajung culegătorii de sparanghel, cu avioane pregătite în orice situaţie şi barăcile pe cîmp, care-i aşteaptă. Aşa arată ”România educată” a lui Iohannis. Educată să-şi scoată ochii singură, şi singură să-şi bată joc de ea, să nu vadă cum o fac alţii.

”Generaţia bullying”, care va lua locul omului nou

Ceea ce ne lipseşte, cum am mai scris, iar scenele recente din clasele României mi-au reamintit, ceea ce ne lipsea şi în vremea în care scria Rădules­cu‑Mo­tru, în tuşe dure şi totodată amare, în ”Psihologia poporului român”, e o viziune şi răbdarea de a o duce la îndeplinire, de a construi ”o ima­gine de ansamblu”. Trăim agresiv, fracturat şi grăbit, din bucăţele de certitudine, pe care le transformăm în axiome, în încercarea de a oferi un substitut rapid, pentru lipsa unei perspective precise asupra viitorului şi de aceea sîntem lipsiţi de ştiinţa de a găsi, ori de a făuri noi înşine uneltele pentru a-l construi. Cît despre civilizaţie, solidaritate, viziune, aşa cum le descria Rădules­cu‑Motru şi cum sînt valide şi astăzi, vom putea vorbi despre ele mai tîrziu. Mult mai tîrziu, chiar şi faţă de momentul în care, atunci cînd ”omul nou”, atît de desăvîrşit întruchipat de ”moştentiorii securităţii” şi ai comunismului, întrupaţi în clasa politică din România, va fi sfîrşit biologic, ca generaţie.

Realizez acum, cu tristeţe, că vom plăti scump cei zece ani de ”Românie educată”, pentru că aceia care vor lua locul ”omului nou”, vor fi ”elevii noi”, marca Iohannis.

Omul nou s-a dovedit capabil de reproducere. Nu ajunge dispariţia biologică a generaţiilor care au crescut şi s-au educat în spirit comunist şi a năravurilor lor, conservate în lunga şi agonizanta noastră tranziţie. Ar fi trebuit să se schimbe, în primul rînd, educaţia şi mediul natural de creştere al noilor generaţii, care îi iau locul. Şi s-a schimbat, dar în rău. Credeam că adevăratele valenţe naţionale se vor putea exprima şi vor produce efecte, atunci cînd omul nou şi moştenirea lui vor fi istorie şi se va naşte o nouă generaţie. De făuritori, şi nu de propagandişti. De oameni cu conştiinţa importanţei agregării într-un efort comun asumat de a construi, şi nu de oameni noi. De oameni solidari, şi nu de mulţime gregară. Dar s-a format ”generaţia bullying”. Rezultatul acţiunii unui singur om, care a distrus în această ţară ce mai era de distrus: viitorul.

În România, la peste trei decenii de la căderea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, omul nou născut de comunism e pe cale să iasă la pensie anticipat, deşi a ajuns la maturitatea lui plenară de manifestare. Semnele lui sînt vizibile deja în tot locul, şi omul nou, cu lipsa lui de perspectivă individuală şi cu atît mai puţin colectivă, bazată pe educaţie şi introspecţie, pe soliditatea convingerilor proprii, trăieşte deja într‑un vid al valorii, pe care generaţia care se pregăteşte să-i ia locul l-a umplut cu violenţă şi agresivitate. Agresivitatea ascunsă sub  masca de un calm nepătruns, a unui preşedinte care a ţinut la tot pasul şi în tot locul să-şi impună punctul de vedere, pînă cînd a distrus orice urmă de om de stat din România şi a înlocuit viaţa politică şi democraţia cu un fel de habitat, din care lipseşte orice viziune. În afară de aceea în care, de la preşedinte la ultimul cetăţean, trăim în contemplarea propriilor limite, între care fiecare îşi făureşte confortul zilnic, propria sa epocă de aur, din care acţiunea comunitară lipseşte. Şi, din această mare indolentă şi laşă, s-a născut ”generaţia bullying”.

Copiii fac în clase ce văd afară. Bullyingul social a luat locul, la toate nivelurile, unei solidarităţi doar proclamate. Gregarismul lui Rădulescu Motru a fost lăsat în urmă, de generaţiile tinere, care vin tare, din urmă. Din ”România educată”.

Viitorul se naşte azi, şi pune cuţitul la beregată, cui nu-i place.