PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Premierul Nicolae Ciucă îşi bate joc de deţinuţii politici anticomunişti, ”coloana vertebrală” a României în anii totalitarismului

Deţinuţii politici, opriţi la uşa premierului şi petiţiile lor, ignorate total

De la înfiinţarea ei în primele zile de după Revoluţie, la iniţiativa regretatului Constantin Ticu Dumitrescu, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Victime ale Dictaturii (AFDPR) , a participat activ la viaţa publică şi politică a României, consolidînd democraţia în primele două decenii şi jumătate ale tranziţiei. Acest fapt este recunoscut oficial de către stat prin chiar înfiinţarea Secretariatului de Stat pentru problemele deţinuţilor politici. Treptat însă, vigoarea ei s-a stins – de la zecile de mii de supravieţuitori ai temniţelor comuniste, numărul acestora a ajuns la puţin peste o mie, dar li se adaugă deportaţii din Bărăgan şi urmaşii, copiii lor, care au primit, prin lege, dreptul de a le succeda părinţilor în Asociaţie. Căci şi ei au avut de suferit – aceşti copii – la data arestării părinţilor, căci acum sînt şi ei maturi sau vîrstnici – au fost eliminaţi din şcoli, siliţi la o viaţă marginală, umiliţi şi urmăriţi de Securitate, poliţia politică - după cum s-a întîmplat şi cu părinţii lor.

Puţini cunosc tragedia foştilor deţinuţi politici din prezent: numărul lor se împuţinează pe zi ce trece. Lunar, mor în medie 200 de membri ai Asociaţiei, ale căror comemorări sînt înlocuite din ce în ce mai des de înmormîntările colegilor de suferinţă. Deţinuţii politici anticomunişti sînt total părăsiţi şi ignoraţi, în prezent. Ei, care reprezintă memoria vie a demnităţii noastre naţionale din anii cenuşii ai comunismului şi ”coloana vertebrală„ păstrată de neamul românesc în timpul regimului totalitar, se sting acum în anonimat. La această tragedie contribuie premierul Nicolae Ciucă, din nepăsare şi neştiinţă, dintr-o ignoranţă care cu siguranţă va fi sigur regretată public, atunci cînd şi ultimul deţinut politic se va stinge.

De multă vreme, AFDPR încearcă să intre în dialog cu Nicolae Ciucă. Pînă cu nu mult timp în urmă, AFDPR a fost un partener al guvernării – chiar şi cînd a fost vorba de guverne de stînga, care din pudoare s-au arătat parcă mai atente, faţă de problemele foştilor deţinuţi politici – de pildă, guvernul Ponta a fost acela care a înfiinţat în 2014 un Subsecretariat la Guvern, pentru problemele lor, iar funcţia de conducere a fost ocupată de Octav Bjoza, preşedintele AFDPR (de la înfiinţare şi pînă în martiie 2021, cînd a fost demis de premierul Cîţu, sub acuzaţia falsă că ar fi ”relativizat Holocaustul”). A fost vorba de o atenţionare , a acestuia din urmă, asupra faptului că Silviu Vexler, deputatul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România i-a exclus pe urmaşii unora dintre deţinuţi, cei consideraţi, de cele mai multe ori fals de Securitate, ”legionari” (şi numărul condamnărilor sub acest pretext se ridică la peste 50%), de la beneficiile legii care le acordă compensaţii urmaşilor. Această nedreptate, care se răsfrînge de la părinţi asupra copiilor, a fost semnalată de Octav Bjoza într-un comunicat, în care arăta că, în istoria represiunii comuniste, un număr de etnici evrei au jucat un rol important în aparatul de Securitate şi că acum un ”urmaş” al lor e cel care le ”face legea”. Atît, dar a fost de ajuns pentru a-l îndepărta din funcţie, la insistenţele ”consilierului special” Alexandru Muraru, care a şi justificat ulterior public demiterea. În urma ei, domnul Bjoza a suferit un atac cerebral şi, de atunci încoace, funcţia de subsecretar de stat pentru deţinuţii politici este vacantă.

Conducerea AFDPR (prin preşedintele Sergiu Rizescu, deţinut politic care a fost ales să conducă Asociaţia) a întreprins mai multe demersuri, pentru un dialog cu guvernul, după venirea la cîrma lui a generalului Ciucă. Ele sînt prezentate într-un Memoriu, depus la Guvern în 28 iunie 2022, şi din care citez pe larg, pentru că prezintă sinteza tuturor problemelor cu care se confruntă cei ce au suferit pentru atitudinea lor anticomunistă, pentru care, în prezent, chiar dacă nu mai sînt din nou arestaţi, au devenit victimele unui complot al tăcerii, menit să-i arunce la groapa de gunoi a istoriei, din raţiuni pe care fiecare e liber să le enunţe.

Memoriul a fost adresat acum o lună prim ministrului Nicolae Ciucă: ”Subscrisa ASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI ŞI VICTIME ALE DICTATURII DIN  ROMÂNIA (AFDPR), cu sediul în Bucureşti, strada Mîntuleasa nr.10, prin reprezentant legal Rizescu Sergiu, în numele Comitetului Naţional AFDPR şi al Colegiului Consultativ al Luptătorilor în Rezistenţa Anticomunistă, constituit prin Ordin nr.12/16 februarie 2022 în cadrul Guvernului României – Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist (SSRMLR), vă adresează prezentul Memoriu, urmare a situaţiei inacceptabile în care a fost adusă AFDPR de peste un an. Precizăm că nu facem comentarii asupra demiterii d-lui Octav Bjoza în martie 2021, însă considerăm cu totul regretabilă lipsa de răspuns din partea Guvernului României şi a Dvs. Personal, privind nominalizarea reprezentantului propus de AFDPR pentru postul vacant de Subsecretar de Stat, conform dispoziţiilor HG 563/2014.

În acest context, vă reamintim că la corespondenţa iniţiată de noi pe această temă, după ce am îndeplinit toate cerinţele impuse de Dvs, toate demersurile noastre ulterioare către Guvernul României au fost ignorate, şi ne referim la adresele noastre de revenire, toate fără răspuns legal”. Sînt menţionate adresele trimise primului ministru din  9 februarie 2022, 7 martie, 22 martie, 10 mai a.c., toate înregistrate la guvern în aceeaşi zi a depunerii sau în a doua zi, dar la care nu s-a primit niciodată vreun răspuns. ”Asociat acestui refuz în formă continuă de a răspunde adreselor noastre, constatăm, spre nemulţumirea tuturor membrilor AFDPR, o atitudine inadmisibilă de marginalizare a Asociaţiei noastre. Trebuie să vă reamintim că AFDPR împreună cu Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan reprezintă în primul rînd factorii care au condus la elaborarea Decretului lege 118/1990, care încadrează peste 120.000 de beneficiari, iar în prezent ambele Asociaţii au fost îndepărtate atît din structurile guvernamentale, cît şi din cele parlamentare. Intervenţiile pe această lege au fost făcute de multe ori fără acordul sau consultarea noastră, iar consecinţele acestei situaţii se văd în multitudinea de litigii care au copleşit instanţele din toată ţara, în care ministerele din subordinea Guvernului, respectiv Finanţe, Muncă, Justiţie sînt implicate.

Vedem cu nemulţumire, prin refuzul de a aşeza AFDPR pe locul cuvenit, o modalitate de a băga Istoria României sub preş: este inadmisibil ca evenimente fundamentale ale poporului român să fie ignorate de către Guvern şi SSRML şi ne referim la comemorările anului 2021: 65 de ani de la revoltele studenţilor timişoreni împotriva ocupării de către URSS a Ungariei; 70 de ani de la deportarea celor 44.000 de bănăţeni în Bărăgan; 80 de ani de la deportarea românilor din Bucovina de Nord şi Basarabia, în Siberia. Vedem cu regret că, mai nou, în lipsa unui reprezentant AFDPR în Guvern, se întîmplă din ce în ce mai des ca victimele dictaturii din România să fie condamnate din nou, de către actualele autorităţi, fără ca SSRML sau guvernul să întreprindă măsuri de îndreptare. În contextul celor de mai sus, Memoriul de faţă constituie un semnal de alarmă: nu acceptăm să fim din nou victime ale autorităţilor, nici noi şi nici copiii noştri. Vă rugăm ca, pentru soluţionarea problemelor noastre de fond mai sus enumerate, să acordaţi o audienţă unei delegaţii a Comitetului Naţional de Conducere al AFDPR, care sînt şi membri ai Colegiului Consultativ din cadrul SSRML. Delegaţia va fi formată din patru persoane: Rizescu Sergiu, preşedinte AFDPR; Cîmpeanu Leonard, vicepreşedinte AFDPR; Cotoi Ilie, membru CNC al AFDPR, Moica Niculina, membru CNC al AFDPR”.

În loc de întîlnirea cu Ciucă, au venit trei necunoscuţi

 Memoriul e semnat de Sergiu Rizescu şi datat 28 iunie 2022. Sergiu Rizescu are 89 de ani, a fost închis pentru uneltire, în ianuarie 1953, trecînd prin penitenciarul Piteşti, de tristă faimă şi apoi prin colonia de muncă de la Cavnic şi închisoarea din Deva; Ilie Cotoi a fost arestat la 15 mai 1961 de Securitatea din Craiova şi condamnat la 4 ani, pentru ”uneltire” împotriva regimului comunist. Moica Niculina din Reghin avea 16 ani cînd a fost arestată în 15 iunie 1959, fiind condamnată iniţial la 20 de ani de temniţă, pentru constituirea ”Uniunii Tineretului Liber din România”, o organizaţie socotită ”subversivă”. Pedeapsa i-a fost redusă ulterior la 12 ani, fiind eliberată prin decretul de graţiere din 1964; ar fi trebuit să fie eliberată în 1974. Leonard Cîmpeanu avea trei luni cînd a fost deportat şi a învăţat să spună ”mamă” în arşiţa şi sărăcia colibelor din Bărăgan. Ca urmare a demersului din memoriul citat mai sus, ei au fost anunţaţi zilele trecute că vor fi primţi, în cele din urmă, de primul ministru Nicolae Ciucă la Guvern. Întîlnirea trebuia să aibă loc ieri.

Dar s-au dus degeaba: premierul nu i-a primit. Îi aşteptau trei consilieri mărunţi din aparatul de lucru al acestuia, fără nicio putere de decizie, în afară de a ”bifa” că şi-au îndeplinit sarcina legală, după un an, de a se întîlni cu petiţionarii care-i reprezintă pe foştii deţinuţi politici, Cum era firesc, faţă de această umilinţă, reprezentanţii foştilor deţinuţi politici s-au ridicat de la masa şi au părăsit Palatul Victoriei, refuzînd acest simulacru de dialog.

Urmînd acestei noi umilinţe din partea premierului Ciucă, AFDR a emis azi un comunicat de presă, în care se arată următoarele: ”Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România – AFDPR reaminteşte opiniei publice modul inadmisibil în care a fost gestionat de către Guvernul României  capitalul moral şi de demnitate al primei asociaţii constituite după Revoluţie, formată de foştii deţinuţi politici anticomunişti, cei ce au pus mai presus de orice, credinţa, iubirea de neam şi libertate, plătind atitudinea lor cu ani grei de închisoare, deportări si prizonierat, în perioada dictaturii comuniste (…). Guvernele  succesive, indiferent de  culoare politică, au contribuit, mai mult sau mai puţin, la aplicarea DL 118/90, dar important a fost faptul că au acceptat AFDPR  ca partener de dialog, la nivel de vîrf, pentru corectarea unor carenţe sau nuanţarea şi/sau îmbunătăţirea  unor prevederi legale, ce privesc persoanele care au fost persecutate politic.

Din păcate, încă de la începutul anului 2020, o serie de instituţii ale Statului au început o campanie de  hărţuire a victimelor comunismului, beneficiari ai DL 118/90, prin suprimarea, suspendarea sau amînarea acordării unor drepturi prevăzute de Lege. În loc să deschidă un dialog, demersurile factorilor de conducere ai AFDPR au fost sancţionate de Guvern, culminînd cu suspendarea din funcţia de Subsecretar de stat a Preşedintelui AFDPR, Dl. Octav Bjoza, de către fostul Prim Ministru, Florin Cîţu. În aceeaşi manieră, Ministerele şi structurile subordonate actualului executiv continuă şi în prezent obstrucţionarea victimelor comunismului şi orice încercare de colaborare cu Guvernul - la nivel de Prim ministru si Ministere, pentru  ieşirea din actualul impas, au fost ignorate cu bună ştiinţă, sau respinse. S-a ajuns ca în data de 26.07.2022, după 4 adrese şi un Memoriu către Prim Ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, toate rămase fără răspuns de mai bine de 6 luni, să fie acceptată în sfîrşit o audienţă, la nivel de Prim Ministru. O delegaţie a conducerii AFDPR , reprezentînd interesul general al tuturor beneficiarilor DL 118/90, avînd inclusiv susţinerea Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, a crezut cu tărie în posibilitatea refacerii unei punţi de dialog, cu reprezentanţii Guvernului”.

Dar, după cum am văzut, Prim Ministrul şi-a bătut, practic, joc atît de foştii deţinuţi politici şi de urmaşii lor, cît şi de ”toate suferinţele noastre, ca supravieţuitori ai temniţelor, lagărelor şi deportărilor comuniste şi nu a venit la întîlnirea pe care însuşi o programase, trimiţînd în schimb consilieri fără vreun mandat, ori putere de decizie în sfera problemelor noastre, Această oportunitate de dialog între noi şi Guvern a dispărut de la sine. Este pentru prima data în istoria postdecembristă, cînd un Prim Ministru refuză constant, de luni de zile, un dialog direct cu reprezentanţii de vîrf ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. Am înţelege, dacă ar fi vorba doar de problemele presante prin care trece ţara. Dar, reamintim, de luni de zile nu ni s-a răspuns la un memoriu, de luni de zile am fost ţinuţi la uşă. Iar cînd aceasta s-a deschis, s-a întîmplat doar spre a ne fi trîntită de fapt în nas. Consideram inacceptabila si ofensatoare aceasta atitudine de ignorare a asociaţiei care-i reprezintă pe cei ce au suferit în temniţele şi lagărele comuniste, a membrilor săi, deţinuţi, deportaţi, sau strămutaţi cu domiciliu obligatoriu, ca urmare a acţiunilor represive, orchestrate de Securitate”.

Ce simt acum deţinuţii politici din România şi urmaşii lor? Retrăiesc parcă vremurile umilinţelor din ultimii ani ai regimului comunist, ”în timpul căruia ne-am păstrat demnitatea, plătind-o cu suferinţele noastre”. Spre asta se îndreaptă, spun ei, şi acum.

Pe vremuri, în închisoare, un deţinut politic, dacă voia să vorbească neapărat cu comandatul, reuşea în cele din urmă să ”iasă la raport”. Chiar dacă pentru asta era nevoie şi de greva foamei, ca măsură extremă – dar, măcar putea să-şi spună păsul. Acum, nu. O tăcere asurzitoare însoţeşte ”amurgul zeilor”, a celor care au avut curajul să se împotrivească regimului comunist din România.