PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Războiul pe persoană fizică şi rezolvarea lui: să moară Putin

Un fost corespondent de presă în Siria bombardată de ruşi pune degetul pe rană

Lumea occidentală e pudibondă. Nu vorbeşte în genere de ceea ce e mai mult decît ”incorect politic”, cum e de pildă un asasinat. Cu toate acestea, în cotidianul italian ”La Stampa” a apărut un articol, intitulat ”Războiul Ucraina – Rusia: dacă uciderea lui Putin e singura cale de ieşire”. E pentru prima oară cînd, într-o analiză, în mod sincer şi fără tot felul de subterfugii se pune degetul pe rană. Cel care o face este ziaristul Domenico Quirico, un reputat corespondent de război italian.

În vîrstă de 70 de ani, Quirico  a fost cea mai mare parte a vieţii reporter pentru serviciul extern al ziarului torinez ”La Stampa”, care are acoperire naţională. Corespondent la Paris, el n-a ezitat nici să meargă în ”zone fierbinţi”, cînd a fost cazul. A şi scris o carte despre ”Primăvara arabă”, pe care a văzut-o n desfăşurare, cu proprii ochi. Nu fără riscuri. În septembrie 2011, a fost răpit în Libia, unde se afla, dar a fost eliberat după numai trei zile.   În schimb, pe 9 aprilie 2013, aflat în Siria, tot în calitatea de corespondent de război al ziarului său, a dispărut şi primele informaţii că s-ar afla în viaţă apăreau abia în 6 iunie, după care au început demersurile pentru eliberarea lui, care a avut loc în 8 septembrie, la cinci luni de la răpire, în urma intervenţiei directe a autorităţilor italiene.

Domenico Quirico ştie foarte bine, din Siria, ce înseamnă ”intervenţia militară specială” a Rusiei, pentru că a văzut-o în Siria. Tot de acolo cunoaşte ravagiile bombelor cu fosfor, sau ale utilizării armelor chimice. Chiar dacă nu e la faţa locului, nu scrie despre război ”din birou”: gîndiţi-vă că atunci cînd a fost răpit în Siria nu mai era totuşi un reporter la prima tinereţe, ci s-a întîmplat cînd Quirico avea 62 de ani. În 2016, la Festivalul de Film de la Veneţia, documentarul despre răpirea sa în Siria, ”Ombre dal Fondo”, a fost filmul prezentat în sesiunea de închidere a festivalului. În faţa camerei, Quirico e autorul uneia din cele mai relevante mărturii ale  cruzimii războiului – un conflict la care Federaţia Rusă a fost parte activă. Aşa că reporterul de la ”La Stampa” are o imagine cît se poate de concretă asupra a ceea ce se întîmplă în Ucraina.

În cele din urmă, acesta e şi motivul pentru care Quirico a spus lucrurilor pe nume, într-o analiză scurtă, a cărei lectură ia trei minute. Mai degrabă o notiţă. Propria sa experienţă, atît de corespondent de război de-a lungul carierei, cît şi ”întîlnirea cu ruşii” în războiul din Siria i-au dat o mai mare sensibilitate a percepţiei şi o acuitate a reacţiei. Astfel încît, rezultatul analizei lui, previzibilă din titlu, care pune ”pe faţă” ideea că singura metodă pentru a înceta războiul, dacă operaţiunile militare se întind cu tot mai multe victime şi dacă orice demers diplomatic eşuează, pentru că e blocat direct la ”vîrf”, singura soluţie rămîne retezarea ”vîrfului”. Războiul dispare, dacă dispare Putin, e concluzia lui tranşantă.

Un proces care pune gaz pe foc şi face din ideea asasinării lui Putin o ştire

Quirico şi ”La Stampa” au fost daţi în judecată, de ambasadorul Rusiei în Italia, Serghei Razov. Articolul a apărut în 22 martie (a fost postat pe site-ul ”La Stampa” la ora 1), dar ecourile sale au început să se răspîndească în lume abia din momentul în care Razov a anunţat, în cursul dimineţii de 25 martie, că a depus o plîngere penală la Parchetul de la Roma, pentru instigare la comiterea unei infracţiuni, argumentînd: ”inutil de spus că acest lucru este împotriva regulilor jurnalismului şi eticii”.

Riazov a organizat o conferinţă de presă, în care a citit o declaraţie, dar la care nu s-au permis întrebări din partea jurnaliştilor. El a susţinut că instigarea la asasinarea lui Putin, conţinută încă din titlul articolului lui Quirico ”este prevăzută în codul penal Italian, ca instigare la comiterea unei infarcţiuni şi apologia crimei” şi că, ”în conformitate cu legislaţia italiană, m-am adresat Procuraturii Republicii pentru a înregistra o plîngere, cu cererea către autorităţile italiene de a examina acest caz. Am încredere în justiţia italiană”, a încheiat Riazov. Rămîne de văzut cum se va mişca procuratura italiană, într-o ţară în care libertatea presei e un adevăr, nu o lozincă.

Dincolo de toate, ambasadorul rus în Italia a pus gaz pe foc. Articolul lui Quirico a fost citit după publicarea lui pe 22 martie şi n-a avut nici mai multe, nici mai puţine vizualizări, ca de obicei. Acestea s-au înmulţit însă exponenţial, după ce el a devenit subiect politic, din momentul în care a fost depusă plîngerea penală. Ca şi ideea cuprinsă în el – adică, asasinarea lui Putin ar încheia războiul. Marile agenţii de presă, prezente la declaraţia lui Riazov au început să se mişte. S-a solicitat o reacţie de la ziar, dar iniţial ”La Stampa” n-a avut nimic de comentat, cum a consemnat ”Reuters”. Ulterior, directorul publicaţiei, Giannini, a intervenit scurt: nu luăm lecţii de la un regim illiberal, care face praf umanitatea şi adevărul”

Întrebarea lui Domenico Quirico, fostul corespondent de război în Siria, unde a văzut ravagiile făcute de bombele ruseşti, şi anume ”dacă uciderea tiranului este singura opţiune”, e una care nu s-a pus pentru prima oară. Sînt sumedenie de cărţi şi articole despre ”ce-ar fi fost dacă”, privind momentele în care ar fi putut fi împiedicată ascensiunea lui Hitler.

Articolul din ”La Stampa” face parte din aceeaşi categorie a unei istorii ipotetice, virtuale şi susţine că, în cazul în care toate celelalte opţiuni pentru oprirea invaziei ruse în Ucraina ar eşua, atunci singura soluţie ar fi uciderea preşedintelui rus. Deşi în genere, despre asasinate într-adevăr nu se vorbeşte, decît după ce ele au loc, ca şi în cazul Mafiei, despre care în Sicilia nimeni nu scoate un cuvînt, dar ea e acolo, nevăzută, exasperat fiind de crimele pe care le-a văzut la televizor, ca toţi oamenii din lumea liberă, Quirico dă o soluţie simplă şi rudimentară, la o problemă care macină pe toată lumea. Războiul pornit de un dictator poate fi oprit, cel mai simplu şi ”eugenic”, prin înlăturarea dictatorului. Nu e nici crimă, nici instigare la crimă, e o constatare. Desigur, sfidîd bunul simţ, dar adevărată.

Cît despre asasinat în sine, Putin îi cunoaşte eficienţa. De la otrăvirea lui Alexander Litvinenko, la cea nereuşită a lui Navalnîi, trecînd prin sumedenia de politicieni ai opoziţiei şi ziarişti, pur şi simplu împuşcaţi pe stradă sau în apartamentele lor, ai căror ucigaşi nu au fost niciodată găsiţi şi pedepsiţi, dar întodeauna s-a bănut că au fost omorîţi de agenţi ai Serviciilor Federale de Securitate (FSB), moştenitorul KGB-ului, toate au fost puse în seama ordinelor date de Vladimir Putin. Putin a folosit eficient asasinatul, aşa că liderul de la Kremlin are, nu mă îndoiesc, o adevărată obsesie în legătură cu unul care l-ar viza pe el. 

Despre Putin s-a spus şi că e un produs al ”sistemului”, care e capabili să producă alţi ”Putini” în locul lui, ceea ce ar face inutilă soluţia radicală şi tranşantă adusă în discuţie de Domenico Quirico. Dar, cum arată istoria schimbărilor de la Kremlin, pînă la re-osificarea unui dictaturi personale la care sistemul e predispus, durata în timp e una destul de mare şi exclude continuarea unui război, început de predecesor. Exact cum a făcut şi Putin însuşi în Cecenia, unde a reluat războiul abia după ce s-a înstăpînit bine pe pîrghiile puterii. Astfel încît rezolvarea fără menajamente a crizei ucrainene aşa cum o spune pe faţă ziaristul Italian ar putea fi, ipotetic, o soluţie. 

Numai că şi Putin ştie asta. Din acest motiv, pînă şi la întîlnirile cu şefii săi militari a stat la o distanţă apreciabilă, la aceeaşi masă de şase metri. S-a simţit mai în siguranţă şi la largul lui la întîlnirea de la Kremlin, cu stewardesele şi a riscat să meargă la ”baia de mulţime” de la concertul de pe stadion, unde măsurile de securitate trebuie să fi fost drastice, pentru că era politic necesar, într-un moment de cumpănă al ”operaţiunii militare speciale” din Ucraina.

În rest, e evident că Valdimir Putin ştie adevărul elementar, scris de Domenico Quirico, ziaristul Italian de la ”La Stampa”, care a dat de fapt glas, simplu, exasperării unei lumi întregi, chiar în ziua în care se anunţa că majoritatea celor 300 de oameni bombardaţi în teatrul din Mariupol au murit. E evident că Putin se teme de un asasinat împotriva lui, ştiind totodată că singurii care l-ar putea comite cu o mai mare uşurinţă sînt ”posibilii ”brutuşi” de lîngă el. Dacă aceştia există – o întrebare pe care sigur Putin şi-o pune. Şă fiu sincer, şi eu.