PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Sminteala celei ”a treia Rome” ortodoxe de la Moscova şi expansionismul rus. Etica lui Dumnezeu a devenit totuna cu etica lui Putin

De un deceniu încoace, Biserica rusă a stat în spatele expansionismului rusesc, Patriarhul Kirill binecuvîntînd pînă şi rachetele cu care a fost atacată Crimeea în 2014. Cu un an înainte, în 2013, Putin promulgase inclusiv o lege care dă procurorilor ruşi posibilitatea să trimită în judecată orice persoană care ”insultă sentimentele credincioşilor”. Fiind, fireşte, vorba de credincioşii ortodocşi. Primele arestate au fost solistele de la ”Pussy Riot”, pentru clipul lor anti-putinist, filmat într-o biserică. Dar ce alte fapte se pot încadra la ”insultarea sentimentelor”, rămîne la latitudinea procurorului – cît şi a preoţilor şi credincioşilor, care pot depune plîngere. Imediat după promulgarea legii, au mai fost trimişi în judecată o tînără care şi-a aprins ţigara cu o lumînare de la biserică, un bărbat care a protestat împotriva desfiinţării unui parc pentru construirea unei biserici şi un blogger, care a căutat pokemoni într-o catedrală. Oricum, legea a fost şi este mult pe placul Patriarhului Kirill, care are la îndemînă inclusiv o armă cu care poate lupta împotriva ”prozelitismului” altor culte. 

 

Dar, ce ştim despre Patriarhul Kirill al Moscovei? Potrivit teologului Teodor Baconschi, fost ambasador al României la Vatican, ”acest Kirill a fost un ofiţer KGB sub acoperire, însărcinat cu relaţiile externe ale Patriarhiei Moscovei (1984-1989)”. Baconschi afirmă, într-o postare din 4 martie pe pagina sa de facebook că Patriarhul Kirill este în momentul de faţă ”complice direct al crimelor de război comise de hoardele lui Putin în Ucraina. Ar trebui exclus din comuniunea inter-ortodoxă. Acum a devenit garantul iresponsabil al unui regim odios, care ameninţă pacea lumii, distruge o ţară liberă, provoacă uriaşe suferinţe umane şi are mîinile pline de sînge nevinovat. A mai rămîne în comuniune cu un asemenea individ înseamnă a-i valida decăderea morală şi spirituală, deşi e limpede că s-a lepădat de Iisus Hristos, DOMNUL PĂCII”. 

 

Alte dezvăluiri surprinzătoare cu privire la Patriarhul Kirill au fost făcute în urmă cu patru ani. În 3 martie 2018, Bulgaria a sărbătorit două secole de la dobîndirea independenţei, în urma păcii de la San Stefano, încheiate între Imperiul ţarist şi cel otoman. Cu acea ocazie, la Sofia, Partriarhul Kirill al Moscovei a vorbit exclusiv de rolul Rusiei în dobîndirea independenţei bulgarilor, aducîndu-le un afront atît Bulgariei, cît şi Romîniei, care au participat la războiul ruso-turc din 1877-1878. 

 

În acele împrejurări, un înalt oficial bulgar, vicepremierul Valeri Simeonov, a afirmat că Patriarhul Kirill nu numai că este un instrument politic al lui Vladimir Putin, dar că el e una şi aceeaşi persoană cu  un agent KGB cu numele conspirat ”Mihailov”, care, în sutană fiind, a avut şi o lungă carieră de contrabandist, desfăşurată sub oblăduirea Kremlinului. ”Ăsta nu-i ortodox, e agentul KGB Mihailov”, a spus vicepremierul Valeri Simeonov. Iritat peste măsură de falsificarea istoriei, pentru glorificarea exclusivă a ruşilor şi a rolului lor în obţinerea independenţei Bulgariei, Simeonov şi-a continuat tirada: ”Omul ăsta nu a coborît din cer, nu a venit din rai şi nu este mesagerul lui Isus Hristos. Este cunoscut ca mitropolitul rus al tutunului. Din 1996, el a exportat ţigări fără accize de 14 miliarde de dolari. De atîţia bani – 14 miliarde de dolari, a vîndut acest şmecher, vin pentru nevoile bisericii. Şi încă mai are tupeul ca în prezenţa preşedintelui să vorbească despre adevăr? Are avion privat. Ceasul lui costă 30.000 (euro – n. red.). Cine e el? Ăsta nu e preot ortodox, e agentul Mihailov – agent al KGB-ului sovietic. Iar acest agent KGB vine şi ne povesteşte nouă ce este adevărul şi ce nu este? Nu se poate aşa ceva”. 

 

Ulterior, deşi cercuri bulgare rusofile sau care încercau să menajeze relaţiile cu Federaţia Rusă, cît şi diplomaţii de la Sofia ai lui Putin i-au solicitat să retracteze şi l-au supus unor atacuri violente, vicepremierul bulgar Valeri Simeonov şi-a menţinut declaraţiile şi a refuzat să îşi prezinte scuze.

Practic, ordodoxismul în Rusia s-a ”secularizat” prin contaminarea puternică cu statul. Etica lui Dumnezeu a devenit totuna cu etica lui Putin. După ce preşedintele rus a anexat Crimeea şi a invadat estul Ucrainei în 2014, Patriarhul Kirill s-a aflat neabătut alături de Putin. Patriarhul ortodox rus al Moscovei a emis, imediat după invadarea Ucrainei, o declaraţie în care i-a numit pe patrioţii ucrianeni care se opun Rusiei, ”forţe malefice”: ”Doamne fereşte ca actuala situaţie politică din Ucraina fraternă, atît de aproape de noi, să aibă ca scop să facă forţele malefice care s-au luptat întotdeauna împotriva unităţii Rusiei şi Bisericii Ruse, să dobîndească avantajul”. 

 

Patriarhul Kirill a invocat, de asemenea aceeşi ”versiune” a istoriei acreditată de Putin, care susţine că Rusia, Belarus şi Ucraina fac parte din acelaţi ”trunchi”, au legături istorice, culturale şi lingvistice comune şi toate fac parte ”din ţara rusă”. Unde trebuie să revină, de voie, ca Belarus, sau prin forţa armelor, ca Ucraina. Patriarhul Kirill neagă statalitatea Ucrainei şi dintr-un motiv subiectiv. Din februarie 2019, Biserica Ortodoxă a Ucrainei s-a desprins, cu nu mai puţin de 20 de milioane de credincioşi, de sub tutela Patriarhiei Moscovei, cu binecuvîntarea Patriarhului ecumenic Bartolomeu al Constantinopolelui. 

 

În Ucraina a rămas şi o Biserică Ordodoxă Ucraineană, sub ascultarea Patriarhului Kirill, activă în partea de sud a ţării şi care numără la rîndul ei în jur de 9,7 milioane de credincioşi. Conflictul dintre Putin şi politicienii pro-europeni de la Kiev din jurul lui Volodimir Zelenski funcţionează şi în interiorul bisericii ortodoxe – între Patriarhia Moscovei şi Mitropolia autocefală a Kievului. 

 

Diferendul între înalţii ierarhi ruşi şi ucraineni a atins cote maxime. Spre deosebire de Kirill, care îl laudă la tot pasul pe liderul de la Kremlin, întîi-stătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, mitropolitul Epifanie al Kievului, l-a atacat dur pe Vladimir Putin după invadarea Ucrainei: ”Duhul lui Antihrist operează în conducătorul Rusiei, semnele pe care ni le descoperă Scripturile: trufie, devotament faţă de rău, necruţare, religiozitate falsă. Acesta a fost Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta este ceea ce Putin a devenit astăzi”. Epifanie i-a lăudat pe ”oamenii eroici” care ”se apără de atacul Rusiei”: ”fiecare oră a rezistenţei noastre inspiră din ce în ce mai mulţi oameni din întreaga lume să susţină Ucraina”. Şi a avut dreptate.

 

”A treia Romă” a ortodoxiei, întemeiată la Moscova, se află într-un impas serios. Poziţia Patriarhului Kiril de susţinere a invadării Ucrainei  a dus la o reacţie negativă puternică în societatea ucraineană, unde "biserica Moscovei" este privită acum, mai mult decît oricînd, ca o unealtă de propagandă a lui Putin şi nu ca o propovăduitoare a Cuvîntului Domnului. Biserica Ortodoxă Ucraineană care a rămas sub Kirill îşi pierde credincioşii pe zi ce trece, deşi Mitropolitul Onufrie al eparhiei Moscovei a fost mult mai circumspect în susţinerea acţiunii militare a lui Vladimir Putin , tocmai din teamă de a nu-şi ”risipi turma”.  

 

În Romînia, ţară majoritar ortodoxă, războiul fratricid dezlănţuit de Putin în Ucraina a stîrnit mari emoţii în rîndurile credincioşilor şi preoţilor. Biserica s-a organizat exemplar, numeroşi preoţi conducînd acţiuni de ajutorare a refugiaţilor ucraineni la punctele de frontieră prin care aceştia au intrat în Romînia şi majoritatea mînăstirilor din eparhiile aflate la graniţa cu Ucraina pentru a adăposti mamele şi copiii, fugiţi din calea războiului. La subsolul acestor acţiuni vizibile, însă, se poartă şi discuţii mai puţin ”creştine”, care sînt rezultat al faptului că, sub masca ortodoxiei, agenţii de influenţă ai Moscovei desfăşoară o puternică ofensivă antiucraineană.  

 

Un studiu din 2018 arăta că grupurile cele mai susceptibile de permeabilitate la propaganda rusească sînt cercurile suveraniste de dreapta, conservatorii religioşi, dar şi opusul lor, nostalgicii comunişti, nemaivorbind de naţionaliştii de dreapta. Personal, mă număr printre cei din prima categorie şi pot observa că studiul se confirmă, din nefericire. De pildă, mulţi preoţi se întreabă, retoric, cum pot ei spovedi şi împărtăşi credincioşi ucraineni refugiaţi, dacă Biserica lor autocefală nu este încă recunoscută de Biserica Ortodoxă Romînă. Răspunsul e simplu şi la îndemînă: e Taina Botezului, care conferă accesul la Sfînta împărtăşanie, ţinînd cont de condiţiile excepţionale ale momentului. Creştinii ortodocşi ucraineni nu sînt nici schismatici şi nici eretici. Asta este ceea ce contează. Şi nu luptă împotriva ruşilor, fraţi ortodocşi, decît pentru că au fost atacaţi. 

 

Răspunzînd acestor îndoieli, uneori fals exprimtate ca atare, numai pentru a camufla un ”putinism” mascat, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române a cerut ”creştinilor adevăraţi” să facă distincţia ”între un autentic şi demn Întîistătător al Bisericii lui Hristos şi unul demisionar din punct de vedere moral şi creştin, prin complicitate cinică la cele mai hidoase lucruri, pe care omul fără Dumnezeu este capabil să le comită: războiul de cucerire, îngrozirea, tortura şi uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blînd să-i iubim ca pe noi înşine, nu să-i strivim sub cizma grea şi invadatoare a morţii”. E vorba, fără ca domnul Bănescu să o fi spus explicit, de sinsitrul duet Kirill – Putin.

 

Se mai afirmă, în cercurile suveranist-conservatoare că ucrainenii n-ar trebui ajutaţi, pentru că ei i-au ”persecutat” pe romînii din Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei, uitînd că nu statul ucrainean, cu o istorie de trei decenii este iniţiatorul acestor persecuţii, ci regimul bolşevic. Şi ignorîndu-se că, prin cererea sa de aderare la UE, recent semnată de preşedintele Volodimir Zelinski, Ucraina va trebui să respecte toate canoanele europene, privind protecţia minorităţilor naţionale, stabilite clar de Uniunea Europeană din 1997 încoace, canoane prin care, cum ştim, de la învăţămînt, pînă la limbă maternă în administraţie şi tăbliţe bilingve, şi Romînia a trecut, în procesul său de aderare. Sînt paşi obligatorii de parcurs, pe care, de pildă, românii şi polonezii, care au puterncie grupuri minoritare în Ucraina, îi vor urmări fără îndoială. 

 

Acestor false îngrijorări şi indignări, cel mai bun răspuns le-a fost dat într-o intervenţie publică părintele Constantin Necula, cel mai mediatizat ”vector de comunicare” al Bisericii Ordodoxe Romîne, care afirma, după invadarea Crimeei în 2014, în legătură cu ”a treia Romă” moscovită, sub Putin şi Patriarhul Kirill: ”Am remarcat renaşterea credinţei din Rusia post-comunistă! Un Patriarh care dă binecuvîntarea tancurilor să-şi pună cizma pe gîtul altor ortodocşi. Dacă ăsta e creştinismul pe care-l visăm, mulţumesc, NIET!”