Amnesty: Statul Islamic a profitat de pe urma transferurilor iresponsabile de armament către Irak

"Arsenalul imens şi variat pe care-l foloseşte gruparea armată ilustrează felul cum comerţul iresponsabil cu armament alimentează atrocităţi la scară largă", denunţă Patrick Wilcken, un cercetător de la Amnesty.

"O proastă reglementare şi o absenţă a supravegherii enormelor fluxuri de armament către Irak, (care durează) de mai multe decenii, au fost o mană pentru SI şi alte grupări armate, care au avut un acces fără precedent la puterea de foc", apreciază el.

Arme fabricate în străinătate, pe care SI şi le-a însuşit atunci când a cucerit oraşul Mosul, în iunie 2014, au fost utilizate la cucerirea altor teritorii şi la comiterea unor crime ale căror victime sunt civilii, subliniază Amnesty în raport.

Organizaţia jihadistă a preluat, de asemenea, controlul asupra unei cantităţi importante de armament atunci când a cucerit baze ale armatei şi poliţiei atât la Fallujah, Saqlawiya şi Ramadi (situate în vestul Irakului), dar şi la Tikrit (nord), cât şi în Siria.

Operaţiunile lansate de către forţele guvernamentale în vederea recuceririi oraşului Ramadi, capitala provinciei Al-Anbar, sunt afectate de cele peste "100 de vehicule blindate de luptă, inclusiv tancuri" pe care SI şi le-a însuşit, raportează Amnesty.

SI distribuie armamentul pe care şi l-a însuşit pe diverse fronturi. Astfel, armamentul asupra căruia a preluat controlul la Mosul a fost folosit, doar două săptămâni mai târziu, la aproximativ 500 de kilometri depărtare, în nordul Siriei.

"Semnal de alarmă"

SI foloseşte armament şi muniţie provenind din cel puţin 25 de ţări, inclusiv - o bună parte - din Rusia, ca de exemplu puşca de asalt de tip Kalaşnikov.

Jihadiştii luptă, de asemenea, cu puşti Tabuk de fabricaţie irakiană, Bushmaster E28 de fabricaţie americană, CQ chinezeşti, G36 germane sau FAL belgiene.

Stocurile de armament ale armatei irakiene au fost "umflate" în timpul Războiului dintre Iran şi Irak (1980-1988), prezentat în raport drept "un moment major în dezvoltarea pieţei globale a armamentului modern".

Irakul a fost de asemenea "inundat" de armament după invazia condusă de către Statele Unite, în 2003, iar acest flux a continuat în baza unor acorduri încheiate după retragerea americană, în 2011.

Amnesty subliniază că ţările exportatoare - inclusiv cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - erau deplin conştiente de riscurile pe care le implică transferuri de armament către Irak, o ţară în care corupţia este "endemică", iar mecanismele de control foarte slabe.

"Consecinţele - în Irak şi în regiunea din jurul ţării - proliferării armelor şi abuzurilor au distrus deja vieţile şi mijloacele de subzistenţă a milioane de persoane şi reprezintă totodată o ameninţare permanentă", subliniază Wilcken.

"Consecinţele transferurilor iresponsabile de armament în Irak şi în Siria şi însuşirea acestora de către SI trebuie să fie un semnal de alarmă pentru exportatorii de armament din întreaga lume", a subliniat cercetătorul.

Amnesty îndeamnă la introducerea unui embargo total asupra livrărilor de armament către forţe guvernamentale siriene şi la o reglementare în sensul "prezumţiei refuzului" exportului de armament către Irak, care să condiţioneze transferurile de evaluări stricte.

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) îndeamnă, de asemenea, la ratificarea Tratatului privind Transferul de Armament (TTA) de către ţările care nu au făcut încă acest lucru - inclusiv Statele Unite, Rusia şi China.