Ministrul Justiţiei a făcut această declaraţie în contextul în care autorităţile din Danemarca reclamă faptul că patru cetăţeni români condamnaţi în ţara scandinavă nu pot fi repatriaţi din cauza aglomeraţiei din închisorile din România.
„M-am întâlnit de două ori cu ambasadorul Danemarcei, m-am întâlnit de două ori cu ministrul danez de Justiţie din Danemarca, au venit experţi din Danemarca şi au vizitat penitenciarele din România. Vor veni din nou pe 17-19 septembrie. Sigur, e necesară ridicarea standardelor de viaţă din penitenciare”, a spus Toader, înainte de şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Toader a subliniat că îşi doreşte să menţină buna colaborare cu sistemul penitenciar din Danemarca, doar că „soluţia (de repatriere a românilor – n.red.) pe care dânşii ne-o cer nu este prevăzută în legislaţia noastră”.
„Va fi necesară o hotărâre strategică, modificarea legislaţiei privind detenţia şi executarea pedepselor”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Problema situaţiei din penitenciarele româneşti a fost ridicată şi de premierul danez Lars Lokke Rasmussen, în cadrul discuţiei purtată cu preşedintele Klaus Iohannis, la Consiliul European de la Bruxelles, în 22 iunie.
„Premierul danez mi-a ridicat această problemă. (…)Soluţiile practice pot fi găsite numai între cele două ministere (român şi danez – n.red.). Eu sunt optimist, e un număr mic de cazuri„, declara Iohannis.
Citeşte şi: #DIZGRAŢIAŢII Scrisoarea unui deţinut către autorităţi: Închisoarea este iadul unde demonii conduc
Citeşte şi: DIZGRAŢIAŢII În timp ce la Penitenciarul Tg-Jiu toate lucrările au fost ABANDONATE, un deţinut a reclamat la CEDO condiţiile din închisoare şi a obţinut 15.000 de euro daune morale
Citeşte şi: #DIZGRAŢIAŢII APADOR-CH, despre condiţiile din penitenciare: Dejecţiile curgeau prin tavan, din WC ieşeau şobolanii
Citeşte şi: #DIZGRAŢIAŢII APADOR-CH: Centrele de arest, nişte hrube subterane, fără lumină / Măsura graţierii nu ajută la rezolvarea problemelor privind condiţiile de detenţie
Citeşte şi: DIZGRAŢIAŢII. Mărturii de după gratii. Condamnaţi pentru omor, reabilitaţi prin muzică şi poezie – VIDEO
Citeşte şi: #DIZGRAŢIAŢII Închisoare pe model norvegian. Deţinuţii din Tichileşti pot decide cum execută pedeapsa
Citeşte şi: VIDEO #DIZGRAŢIAŢII Şcoala după gratii. Elev în clasa I, la 20 de ani: Sunt analfabet, poate am acum o şansă