- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.12.2015, 12:27)
- Ana Maria Lazăr
Ministrul Vasile Dâncu: Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare
Creşterea economică din România este una fără dezvoltare, cu care "ne împăunăm în statistici", consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, însă nu foloseşte la nimic, a declarat, luni, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, vicepremierul Vasile Dâncu.
Urmărește
4584 afișări
Dâncu: Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare (Imagine: Andreea Alexandra/Mediafax Foto)
"Avem creştere economică cu care ne împăunăm în statistici, dar este creştere fără dezvoltare, iar o creştere fără dezvoltare nu foloseşte oamenilor şi nu foloseşte viitorului, este o creştere care consumă, mai degrabă. Consumă resurse şi dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic", a declarat Dâncu, la un eveniment de lansare a unei platforme de dialog pe tema dezvoltării din zonele rurale, organizat de reprezentanţa Comisiei Europene al Bucureşti.
Dâncu a mai spus că anul acesta este unul de cotitură, care nu va putea să schimbe ţara, însă poate să schimbe direcţia.
"Cred că este un an de cotitură acest an, care nu va putea să schimbe România pentru că o ţară nu se poate schimba într-un an, dar poate să schimbe direcţia, poate să adune noi energii pentru un proiect şi acesta este proiectul pe care îl visez eu pentru zona dezvoltării civilizaţiei rurale nu numai comunităţilor rurale", a spus Dâncu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Vicepremierul a mai spus că în acest moment este necesară o strategie naţională, care să fie model în Europa pentru dezvoltarea zonelor rurale, având în vedere că România este ultima "civilizaţie rurală".
"Cred că ne trebuie în acest moment o nouă strategie care ar trebui să fie naţională pentru că numai strategii globale este greu să aplicăm în România. Suntem ultima civilizaţie rurală, este clar că noi suntem modelul european pentru asta. Trebuie să gândim noi această strategie", a declarat Dâncu.
Vicepremierul a mai spus că o parte din bugetul de stat trebuie redirecţionat spre educaţie şi sănătate, pentru dezvoltarea comunităţilor rurale. "Trebuie să aducem resurse la resursele pe care le aduce Comisia Europeană şi Banca Mondială, să direcţionăm bugetul României într-o mare măsură în următorii ani prin educaţie, prin sănătate, prin celelalte forme de dezvoltare a comunităţilor rurale", a spus Dâncu.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria