COMENTARIU Marius Oprea | Ce timpuri! Elevii vor la şcoală şi profesorul nu-i lasă!

De luni, şcolile se închid în toată ţara, a anunţat preşedintele Iohannis şi, cu pronunţia sa inconfundabilă, a anunţat că toate cursurile se fac exclusiv ”on line”. ”Şcoala on line nu înseamnă că se face şcoală”,  spunea însă la Aleph TV un reprezentant al Consiliului Naţional al Elevilor. Argumentele lui erau numeroase, ţinînd chiar de esenţa acestui proces de învăţare, care include un mare număr de variabile – de la a avea sau nu la îndemînă tabletă ori telefon, abilitate de a lucra cu ele (a elevului, a părinţilor – în cazul elevilor mici  şi/sau a profesorului), calitatea reţelei, pînă la mediul de învăţare: nu poţi învăţa decît într-un spaţiu adecvat şi nu sînt majoritare familiile românilor în care copiii au fiecare camera lui şi nicidecum propriul dispozitiv electronic. Şi aşa mai departe.

Oricum, chiar cu toate situaţiile ideale atinse, învăţarea de acasă e cumva improprie şi cu rezultate incerte. În primul rind, pentru că ea rămîne, în fond, la bunul plac al elevului. Povestea asta îmi aduce aminte de situaţia descrisă într-un manual de agricultură al călugărilor cistercieni, din secolul al XII-lea, în care se vorbea despre avantajele înhămării calului la căruţă, faţă de metoda tradiţională, din antichitate şi prelungită pînă în zorii evului mediu, prin care calul era pus la jug. Jugul îi sugruma venele gîtului, ceea ce făcea ca un cal să nu poată trage o sarcină mai mare decît echivalentul unei jumătăţi de tonă – exista chiar şi un edict, din secolul V, al împăratului Teodosius, prin care se interzicea ca într-o căruţă trasă de un cal să se pună o greutate mai mare de atît: prima lege de protecţie a animalelor.

Călugării cistercieni au făcut un experiment, pe două cîmpuri învecinate, unde au pus la arat un cal înhămat şi în paralel altul înjugat, după metoda tradiţională. S-a observat că, deşi se constatase despre calul înhămat că avea un randament de cinci ori mai mare, cîmpul era arat în acelaşi timp ca şi acela lucrat de calul pus la jug. Concluzia cistercienilor e una valabilă în toate situaţiile şi în toate timpurile: contează cum e legat calul la plug, dar mai ales buna sau reaua voinţă a celui care mînă calul.

La noi, cei care mînă caii au scăpat de multă vreme hăţurile. Neavînd altceva în minte decît alegerile, pe care dacă s-ar putea le-ar face şi mîine, Klaus Iohannis şi ”guvernul său” sînt gata să sacrifice totul. De la învăţămînt la economie, de la viitorul copiilor şl pînă la vieţi omeneşti, prin posibilitatea unei răspîndiri a virusului scăpată de sub control. Ni se pune în faţă America, unde iată, s-au ţinut alegeri. Nimeni nu ştie încă la cît se va ridica rata îmbolnăvirilor în Statele Unite, după alegerile de acolo. Ni se invocă modul ”organizat şi responsabil” în care s-au desfăşurat alegerile locale la noi. Dar nu şi că, la două săptămîni după alegeri, rata îmbolnăvirilor a explodat în România.

De luni şcolile se închid, deşi sălile de clasă sînt poate mediile în care virusul e ţinut cel mai bine sub control, faţă de străzile unde n-ai cum să-i împiedici pe copii să iasă, pentru că nu pot sta tot timpul închişi în casă, cu ochii cîrpiţi, în faţa ecranelor telefonului, tabletei sau computerului. Decizia preşedintelui Klaus Iohannis este în contradicţie cu recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a arătat că nu trebuie să sacrificăm viitorul copiilor, dintr-o teamă incertă. Nici SUA, nici Germania, nici alte state europene nu şi-au închis şcolile.

La noi şcolile se închid, în mod paradoxal, pentru prima oară în opoziţie cu voinţa elevilor. În viziunea preşedintelui Iohannis, e nevoie de şcoli numai pentru ca ele să se transforme în secţii de votare. E singura raţiune din spatele acestei decizii, în contradicţie cu ceea ce se întîmplă în lume.

Toată această rea voinţă a celui care ”mînă calul” în România se poate întoarce însă împotriva sa. Pentru că, în cele din urmă, istoria nu iartă, şi nici generaţia viitoare, închisă cu sila în casă la decizia preşedintelui Iohannis, sub pretextul absurd al protejării de Covid-19, în vreme ce el susţine în schimb că organizarea alegerilor ”nu reprezintă niciun pericol”.

Copiii şi tinerii înţeleleg mai mult decît vrem noi să acceptăm. Au şi ţinere de minte. Şi judecata lor e adesea mult mai clară, chiar şi necruţătoare, atunci cînd e necesar. Aşa că, domnul profesor Iohannis şi colegii de ”catedră” din guvernul său au toate motivele să primească votul de blam al elevilor, pe care nu-i mai lasă la şcoală. Cît şi al părinţilor lor.