INTERVIU Judecătoarea Dana Gîrbovan: „Avem haos legislativ în materia stării de urgenţă, ce poate duce la restrângerea drepturilor”

Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a punctat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că avem un haos legislativ în privinţa stării de urgenţă care poate duce la restrângerea drepturilor şi libertăţilor altfel decât prin lege. Magistratul atrage atenţia că este important ca autorităţile să-şi dozeze proporţional intervenţiile.

Redăm, mai jos, interviul integral cu judecătoarea Dana Gîrbovan:

MEDIAFAX: Ce impact are epidemia de coronavirus în activitatea unui judecător?

Dana Gîrbovan: Epidemia de coronavirus a influenţat toate segmentele şi raporturile sociale, în cazul justiţiei aceasta resimtindu-se atât din perspectiva gestionării dosarelor aflate pe rol, cât şi din cea a noilor provocări privind apărarea drepturilor fundamentale.

În cazul instanţelor, activitatea a fost foarte mult restrânsă, fiind limitată la cazurile urgente, toate celelalte cauze fiind suspendate de drept pe durata stării de urgenţă. Fără îndoială, această situaţie a creat neplăceri multor justitiabili, judecata dosarelor acestora prelungindu-se în mod neaşteptat.

Pe partea noilor provocări pentru justiţie, pe lângă numărul mai mare de dosare care vor invada instanţele după această perioadă (la dosarele suspendate ce vor trebui reluate se vor adăuga altele noi, generate de criză), rolul judecătorilor de apărători ai drepturilor fundamentale ale persoanelor va deveni mai solicitat decât în situaţiile normale. Justiţia va trebui să arate că este capabilă să asigure justul echilibru între securitate şi libertate, că poate apăra în mod eficient drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor, din toate perspectivele şi pe toate palierele, precum şi că poate sancţiona derapaje şi abuzuri şi restabili legalitatea atunci când aceasta este încălcată.

Într-un alt plan, în această perioadă au fost făcute eforturi susţinute, prin folosirea tehnologiei, pentru a facilita accesul la justiţie al cetăţenilor, chiar şi de la distanţă, un aspect pozitiv care ar trebui să continue, într-o formă chiar îmbunătăţită.

MEDIAFAX: Este digitalizarea sistemului judiciar o alternativă de luat în calcul şi după ridicarea restricţiilor?

Dana Gîrbovan: “Digitalizarea” sistemului judiciar implică cel puţin două componente care trebuie să fie analizate separat: pe de o parte este folosirea tehnologiei pentru a facilita accesul persoanelor la justiţie şi a înlocui cu programe informatice acţiunile repetitive/administrative ale personalului din sistem, iar pe de altă parte este folosirea ca regulă a şedinţelor de judecată on line în locul celor clasice, ce presupun prezenţa fizică, în sala de judecată, a participanţilor la actul de justiţie.

Este important de făcut distincţia între cele două planuri, pentru că şi consecinţele asupra actului de justiţie sunt deosebite.

În ceea ce priveşte prima componentă, cea a folosirii tehnologiei pentru a facilita accesul cetăţenilor la justiţie sau a uşura muncă personanului implicat în actul de justiţie, de la judecător la agentul procedural, aceasta trebuie neîndoielnic continuată şi îmbunătăţită şi după ridicarea restricţiilor.

Posibilitatea plăţii online a taxei de timbru, introducerea online – pe site-ul instanţei – a cererii de chemare în judecată, a întâmpinării sau răspunsului la aceasta, notificarea ori citarea prin email şi/sau SMS ar trebui să fie normă, nu excepţie. Asemenea opţiuni ar salva timp şi bani atât pentru cetăţeni, cât şi pentru stat, reducând implicit perioada de soluţionare a unui dosar, printr-o comunicare mult mai rapidă.

Apoi, sunt numeroase activităţi repetitive, ce ţin de managementul dosarului şi consumă enorm de mult timp, care dacă ar fi automatizate ar degreva personalul, dându-i mai mult timp să se ocupe de activităţile esenţiale şi care nu pot fi înlocuite de tehnologie.

Mă opresc la aceste exemple, însă facilităţile oferite de tehnologie sunt imense. Ele trebuie folosite cu deschidere, însă şi cu înţelepciune, cu gândul mereu la respectarea dreptului cetăţeanului la un proces echitabil, în toate componentele sale.

În ceea ce priveşte ce-a de a două componentă, a înlocuirii şedinţelor fizice de judecată din instanţă cu judecata virtuală on-line, aceasta ridică numeroase probleme, de la respectarea efectivă a drepturilor procesuale ale persoanelor şi comunicarea efectivă şi directă între judecător şi părţi, până la rolul justiţiei în societate şi încrederea cetăţeanului în aceasta.

Afectarea negativă a actului de judecată prin înlocuirea şedinţelor din instanţa cu judecată on-line, unde părţile nu sunt prezente fizic în faţa judecătorului, a fost semnalată de experţi de câţiva ani chiar.

Astfel, în studiul “Apărarea în sistem video: justiţie pe bandă rulantă sau evoluţie în accesul la justiţie?”, publicat în 2017 de reputata expertă Penelope Gibbs, pe baza experienţei de peste 10 ani a folosirii sistemului video în Marea Britanie, în special pentru cauzele cu deţinuţi aflaţi în penitenciare sau în arestul poliţiei, se arată controversele, problemele, neajunsurile, riscurile şi provocările “instanţelor virtuale”.

În esenţă, autoarea studiului îndeamnă să ne oprim o clipă din entuziasmul folosirii tehologiei şi să facem o analiză pierdere-beneficiu pentru justiţie prin mutarea judecăţii din real în virtual. Studiul respectiv prezintă o astfel de analiză, iar concluziile arată că pierderile suferite de actul de justiţie prin folosirea videoconferintei în loc de şedinţele clasice de judecată sunt vădit mai mari decât beneficiile.

“În termeni generali, tehnologia virtuală degradează calitatea interactionarii umane. Nuanţele pot fi nedetectate, neînţelegerile pot trece neobservate mai uşor. Empatia poate fi pierdută. Avocaţilor le poate fi mai greu să-şi sprijine clienţii în mod eficient şi există câteva indicii că tehnologia poate afecta efectiv rezultatele instanţelor. Cu alte cuvinte, în prezent nu există nicio garanţie că audierile virtuale nu vor deteriora calitatea justiţiei”, a arătat Gibbs în concluziile sale.

Mai mult, mutarea din fizic în virtual a şedinţelor de judecată crează o problemă cu privire la “legitimitatea instanţelor penale”, arată acelaşi studiu.

“Ştim că instanţele îşi trag legitimitatea din mai multe surse. Tratarea oamenilor în mod corect, oferindu-le respect, ascultând cu atenţie varianta lor asupra cauzei, explicând procedurile cu răbdare, toate sunt elemente importante. Dar mai există în instanţa şi elementul «teatral»”, mai arată studiul, unde procedurile, solemnitatea, îmbrăcămintea şi poziţionarea în sala a părţilor au rolul lor esenţial în a da autoritate şi legitimitate instanţei.

Acelaşi studiu arată, de asemenea, că pentru mulţi cetăţeni şedinţa de judecată reprezintă unul din “momentele rare şi preţioase în care aceştia pot interacţiona direct cu puterea de stat”. Cu această ocazie încrederea dintre cetăţean şi stat creşte sau se risipeşte.

Şedinţele on line pun probleme reale şi în raporturile dintre justiţiabil-avocat, cum ar fi asigurarea deplină a confidenţialităţii client-avocat sau efectivitatea apărării. De asemenea, avocaţii italieni au ridicat recent problema stocării datelor de către deţinătorii platformelor utilizate în video-conferinţe.

În concluzie, folosirea video-conferinţelor în cadrul judecăţii este necesară în timpul unor situaţii excepţionale, precum cea în care ne aflăm acum, însă extinderea acesteia după expirarea stării de urgenţă trebuie tratată cu multă precauţie.

MEDIAFAX: Ordonanţele militare, în care au fost impuse restricţii de circulaţie, au început să fie contestate în instanţă de justiţiabili. Cum comentaţi demersul lor?

Dana Gîrbovan: Faptul că cetăţenii au început să conteste în instanţă sancţiunile date pentru nerespectarea măsurilor impuse de ordonanţele militare este un demers previzibil, din cel puţin două perspective: pe de o parte, cuantumul amenzilor în raport cu venitul mediu al populaţiei, precum şi numărul sancţiunilor date la nivel naţional sunt foarte mari, iar pe de altă parte, normele ce reglementează contravenţiile sunt lipsite de previzibilitate şi claritate.

În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunilor, prin modificările aduse OUG 1/1999 de către Guvern la data de 26 martie 2020, acestea au fost stabilite de la 2.000 lei la 20.000 lei pentru persoane juridice. Cuantumul mare al amenzilor a fost remarcat şi de publicaţii din afară României, BBC notând că aceste amenzi sunt date într-o ţară în care salariul mediu net este în jur de 3.000 de lei. Aş adauga că aceste amenzi, ce încep de la 2.000 de lei pentru persoane fizice, sunt date într-o ţară în care pensia minimă este în jur de 700 lei şi cea medie în jur de 1.200 lei. https://www.bbc.com/news/world-europe-52370421

În ceea ce priveşte numărul sancţiunilor aplicate, din 24 martie până în 19 aprilie, adică în mai puţin de o lună, au fost aplicate în jur de 200.000 de sancţiuni. Presa a relatat numeroase situaţii în care persoane ce se aflau în proximitatea locuinţei, dar fie nu aveau declaraţie, fie aceasta era completată inexact sau incomplet au fost sancţionate, în ceea ce presa a numit un exces de zel din partea poliţiştilor.

Numărul şi cuantumul amenzilor ridică şi problema modului în care statul reuşeşte să impună cetăţenilor săi măsuri luate în perioade de criză. În România, în mod evident, implementarea măsurilor a fost făcută nu prin convingerea cetăţenilor, ci folosindu-se de autoritate şi forţă, prin sancţiuni. Or, este esenţial ca cetăţenii să se simtă protejaţi, nu ameninţaţi de autorităţi, pentru că modul în care este gestionată criză, din această perspectivă, poate avea efecte negative pe termen lung în raporturile stat-cetăţean.

Este important ca instituţiile de forţă să îşi dozeze şi orienteze corect şi proporţional acţiunea. Astfel, persoanele în vârstă, sancţionate cu mii de lei pentru că nu aveau declaraţie sau această era completată greşit (sume ce pot reprezintă pensia pe luni de zile a acestora), sunt în acelaşi timp persoane vulnerabile faţă de potenţialele infracţiuni de furt sau tâlhărie, a căror intensitate se amplifică de regulă, din păcate, în perioadele de criză, astfel încât aceste persoane au cu atât mai mult nevoia de a se simţi protejate, nu pedepsite.

O politică total diferită de cea a autorităţilor române a fost urmată de autorităţile din UK, un stat cu puternice rădăcini democrate. „Implică-te, explică şi încurajează şi doar ca ultimă soluţie aplică amenzi” a fost strategia urmată cu succes de poliţiştii din Marea Britanie, după cum arată National Police Chiefs' Council, Martin Hewitt.

În ceea ce priveşte caracterul impredictibil al contravenţiilor, aş aminti doar că noţiunea de “motive justificate” în care este permis cetăţeanului să se deplaseze în afara locuinţei poate fi cu uşurinţă interpretată în mod diferit, în sens larg sau, deopotrivă, restrâns de către cetăţean şi poliţist.

La fel, în sens larg sau restrâns, poate fi interpretată noţiunea de „în apropierea locuinţei”. Spre exemplu, foarte mulţi români aleargă, participa la curse de maraton, semimaraton sau cros. Când aceştia desfăşoară acţiuni sportive, în funcţie de câţi zeci sau sute de metri ori kilometri este apreciată “apropierea” de locuinţă? Această înţelegere diferită a noţiunilor va determina şi ea, fără îndoială, contestarea sancţiunilor în instanţe. Toate aceste plângeri se vor adaugă  plângerilor contravenţionale judecate în mod obişnuit de instanţe, al căror număr se ridică la aproximativ 200.000 anual.

În ceea ce priveşte contestarea ordonanţelor militare propriu zise, acestea ridică numeroase probleme juridice, ce sunt deja dezbătute pe platformele on line între profesionişti. De la natura juridică a acestora, la limitele în care acestea pot dispune, prin raportare la prevederile legale şi constituţionale, toate aceste probleme vor face, fără îndoială, obiectul disputelor atât în faţă instanţelor judecătoreşti, cât şi în faţă Curţii Constituţionale.

MEDIAFAX: Apropo de Curtea Constitutională, Avocatul Poporului a formulat deja o excepţie de neconstituţionalitate a unor prevederi ce reglementează starea de urgenţă. Acest demers a fost criticat ca nefiind oportun de o parte a presei şi de politicieni. Dumneavoastră cum comentaţi acest demers?

Dana Gîrbovan: Rolul Avocatului Poporului este acela de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile, rol cu atât mai important în situaţii excepţionale. Ca atare, nu pot decât să salut demersul Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din OUG 1/1999, cu atât mai mult cu cât respectarea regulilor statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale sunt esenţiale într-o perioada de criză.

Demersul este cu atât mai necesar cu cât în prezent avem un haos legislativ în materia stării de urgenţă, ce va naşte inevitabil nenumărate probleme, începând cu posibilitatea de a fi restrânse drepturi şi libertăţi fundamentale altfel decât prin lege şi până la caracterul neclar, imprecis al normelor legislative. Aceste probleme se datorează atât faptului că România nu a mai fost expusă unei stări de urgenţă, pentru a-şi fi putut corecta legislaţia, cât şi prevederilor extrem de lapidare ale Constituţiei în această materie.

Or, atâta vreme cât, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţiei, „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”, această instituţie are competenţă de a interpreta coroborat toate prevederile constituţionale legate de atribuţiile preşedintelui, ale guvernului şi parlamentului în perioada stării de urgenţă, să stabilească competenţele, atribuţiile şi limitele fiecăruia în această situaţie extraordinară, pentru că apoi să decidă în ce măsură legislaţia aplicabilă în prezent respectă rigorile Constituţiei.

Aşa cum sublinia Michelle Bachelet, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, „o stare de urgenţă nu reprezintă un cec în alb pentru deconsiderarea obligaţiei de a respectă drepturile omului. Măsurile excepţionale trebuie să fie necesare şi proporţionale cu scopul respectării drepturilor omului. Cetăţenii trebuie să fie complet informaţi cu privire la măsurile de urgenţă şi să ştie cât timp acestea vor produce efecte. Punerea în executare a acestor măsuri trebuie făcută cu corectitudine şi umanitate. Orice sancţiune trebuie să fie proporţională cu fapta comisă şi să fie prevăzută de lege.”

Sesizarea făcută la CCR de Avocatul Poporului urmăreşte respectarea exact a acestor deziderate, ca atare ea nu poate fi privită decât ca un demers binevenit, normal, sănătos şi necesar într-un stat de drept.

MEDIAFAX: Ce ar trebui să ne înveţe epidemia de coronavirus, dacă ne referim la activitatea judecătorilor?

Dana Gîrbovan: Cea mai importantă lecţie pe care epidemia de coronavirus ne-a dat-o fiecăruia este cea a valorii vieţii omeneşti, a fiecărui om. Ne-a reamintit într-un mod cât se poate de dur că dreptul la viaţă este dreptul fundamental suprem. Pentru judecători, lecţia este cu atât mai importantă cu cât viaţa fiecărui om include intrinsec o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale inalienabile ale acestuia, dobândite prin naştere. Ca judecători, avem enormă responsabilitate de a apăra aceste drepturi în dificilele perioade de criză.

Atunci când Statul, în perioade dificile, este tentat să apese prea tare pedala autorităţii în defavoarea libertăţii individuale, când interesele de grup primează faţă de cele individuale, când cei slabi devin şi mai slabi şi cei vulnerabili sunt şi mai vulnerabili, când tentaţia excluziunii şi a discriminării este accentuată de teamă, justiţia este cea care trebuie să devină reazamul celor slabi, să restabilească legea, să sancţioneze abuzurile şi să proteje viaţa, demnitatea şi drepturile fiecărei persoane.

În niciun alt răstimp rolul judecător în a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiecărei persoane în faţă oricărui abuz nu este mai important că în situaţiile de urgenţă, iar această este lecţia cea mai importantă pentru fiecare judecător.